Ce faci dacă ești căscat și pierzi tot timpul pozele? Le aduni pe cele mai dragi într-o fotocarte!

Eu fac vreo două mii de poze lunar. Câteva sute ajung pe Instagram lunar, câteva zeci pe Facebook, iar celelalte pur și simplu se pierd. Iar uneori sau chiar deseori cele mai dragi poze pe care vrei să le ai tot timpul sunt cele care nu ajung pe Internet. Am pierdut mii de poze pentru că ba a murit laptopul subit, ba mi-au furat telefonul. Acum mai am o problemă, nu am suficient spațiu pe telefon și când trec de câteva mii trebuie să fac curățenie.

Cu câțiva ani în urmă îmi făcusem un obicei în a imprima pozele cele mai importante. Dar erau atât de multe că stau cu sutele într-o pungă undeva la țară. Acum am găsit alternativa la toate problemele mele – fotocărțile. Îți ia ceva timp să selectezi pozele, să le plasezi cronologic, dar rezultatul e mai mult decât minunat. Câte poze vrei sub aceeași copertă! Mai compact, mai frumos decât punga cu poze 😀

Prima fotocarte pe care am făcut-o i-am dedicat-o lui Dănuț și călătoriilor noastre de până acum. A fost o surpriză frumoasă după ce-a lipsit din oraș vreo 10 zile. Și o fotocarte poate transmite atâtea emoții! Felul în care plasezi pozele pe pagină, textul ales, combinația de poze pe aceeași pagină – toate la un loc nasc atâtea emoții.

Să mă fi văzut câtă fericire era pe chipul meu când am văzut pentru prima dată cartea pe care am făcut-o la Myphotoboook. Pentru că nu mă încadram în timp, cei de la Myphotobook s-au oferit să-mi facă ei designul și mi-au tipărit-o într-un timp record și-am primit-o cu câteva ore înainte de aterizarea lui Dan.

A fost plăcut și eficient să lucrez cu ei, iar prețurile sunt omenești. Intenționez să-mi mai fac albume tematice pe care poți ușor să le iei cu tine de la o casă la alta (nu știu cum voi, dar la mine obiceiul mutatului e cam o dată la 1-2 ani).

Și știu că poate pare banal, dar chiar fotografiile tipărite îți dau altfel de emoții decât cele de pe ecranul telefonului sau laptopului.

Și câteva fotografii cu cartea noastră:

1 2 3 5 4 6 7