moldova

cms-image-000013945

Dragi părinți, bucurați-vă dacă liceul din satul vostru se închide

Ceea ce nu înțeleg părinții din sate e că economiile pe care le fac cu copilul lor pe perioada liceului le va aduce un prejudiciu mult mai mare pe timp lung. Atunci când dintr-o clasă de 25 de copii doar unul ia Bacalaureatul (care e un test nu pentru cei care excelează, dar e de complexitate medie) e o problemă. Câți îngineri buni vor ieși din 25 de elevi dintr-o clasă care a picat Bac-ul la matematică? Sau câți medici buni vor ieși dintr-o clasă care a învățat biologia de la un profesor de geografie care a fost nevoit să se reorienteze pentru a nu pierde locul de muncă? Sau ce șanse există ca copilul tău să aibă un salariu decent într-o companie internațională dacă în liceul din sat nu există profesor de limbă engleză sau dacă există el, de fapt, e de franceză și studiază engleza din mers odată cu elevii? Sau cum va putea copilul tău să se exprime și să scrie corect în limba română dacă timp de mulți ani a avut un profesor căruia nu i-a păsat?

Educația e un domeniu care nu justifică nicio economie. E jalnic că unii părinți adună bani pentru nunta copiilor lor încă de pe când aceștia au 15 ani, dar nu își pun problema să-și trimită copilul la un liceu în centrul raional sau din Chișinău care i-ar oferi mai multe decât cel din sat. E și mai jalnic că moldovenii nu se rușinează să ia credit de la bancă sau să împrumute bani pentru a organiza nunta copilului lor, dar nu ar face asta niciodată pentru a îndrepta banii pentru un liceu mai bun sau pentru facultate. Ceea ce nu înțeleg părinții e că educația necesară la timpul potrivit îi va ajuta enorm de mult pe copiii lor, iar peste vreo 5 ani aceștia ar putea avea venituri de 10 ori mai mari ca ei – da, eu chiar știu tineri de vârsta mea care au salariu în Chișinău de peste 1500 de euro și nu mă refer doar la cei care lucrează în IT. Orice moldovean cu venituri medii ar putea să suporte cheltuielile de navetă sau mutare a copilului său într-un oraș din Moldova sau în Chișinău cu sacrificii materiale sau fără. Adunați toți banii cheltuiți pe reparație în ultimul an, împărțiți suma la 9 și sunt sigură că iese suma necesară unui adolescent pentru a locui la câteva zeci km de voi sau pentru navetă. Eu chiar cred că reparația, mașina și multe alte cheltuieli pot aștepta în favoarea unei educații mai bune pentru copilul vostru.

Nu vreau să jignesc profesorii din satele noastre. Sunt sigură că sunt profesori buni și dedicați, iar o parte din profesorii mei din liceu chiar au fost buni. Dar un profesor bun la o disciplină nu îi poate compensa pe ceilalți 10 de la celelalte discipline care nu aduc performanță, elevii cărora pică bacalaureatul în masă sau predau altă disciplină pentru că nu există profesori suficienți. Din acest motiv e bine să avem mai puține licee, dar mai bune.

Îmi puteți spune că un copil deștept va studia și singur adăugător și că va excela, chiar și în lipsa profesorilor foarte buni. E și nu e prea așa. Ceea ce nu înveți la timp e mai greu să înveți când ajungi la maturitate. Da, eu am început să învăț engleza la 23 de ani, dar nici nu vreau să îmi aduc aminte de toate oportunitățile pe care le-am pierdut până atunci pentru că nu cunoșteam engleza. Și uneori chiar e prea târziu și te trezești în fața faptului împlinit și chiar nu reușești să înveți în 3 luni ce alții învață în zeci de ani.

Nu poate exista competitivitate într-o clasă cu 12 sau 15 elevi menținută artificial doar pentru a salva liceul. Și nu e normal ca profesorii să facă presiuni asupra părinților doar ca aceștia să își păstreze copii în sat după clasa a 9-a.

Închiderea liceului nu e motiv de bocet, e șutul în fund care trebuie să vă determine să găsiți resurse și dorință să oferiți copilului vostru mai mult. Mai ales că studiile liceale în Republica Moldova sunt (aproape) gratuite ( taxele neformale sunt subiect aparte), iar în fiecare raion există 1-2 licee bune, cu profesori care aduc performanță.

Știu că e trist că profesorii din sate rămân fără locuri de muncă pentru că și așa salariile lor sunt mult prea mici, dar e mai trist că închidem ochii la calitatea studiilor și ne preface că aceasta problemă nu există.

insula murelor

Weekend cu cortul în afara Chișinăului

Nu trebuie să ai sute de euro ca să-ți organizezi mini-vacanțe sau escapade. Asta am înțeles demult și niciodată n-aș schimba escapadele mele obositoare în care revin plină de zgârâieturi și vânătăi, dar pline de entuziasm pe un weekend petrecut într-o piscină la un hotel de lux.

Și ca să mergi în vacanță îți trebuie, bineînțeles, casă de vacanță! Noi am cumpărat un cort de pe un magazin online, dar am fost surprinși când am văzut la Metro corturi similare cu câteva sute de lei mai ieftine. Poate există și locuri în oraș unde poți găsi mai ieftin, dar decoamdată recomand Metro – prețurile sunt accesibile, iar corturile păreau calitative.

Republica Moldova e deosebit de frumoasă vara și există atâtea locuri frumoase pe care să le vezi, să-ți „parchezi” cortul, să gătești în aer liber, să te scalzi în râu și pur și simplu să-ți faci un restart după cinci zile de muncă. Am mai fost la Tarasova și Țâpova, dar distanța de la Chișinău e mărișoară, așa că weekendul trecut am decis să alegem un loc mai apropiat de Chișinău, dar totul a fost perfect.

Mi-au arătat insula părinții mei de câteva ori (ei merg des acolo), dar am văzut-o de pe malul stâng al Nistrului. Noi am ajuns la ea prin satul Gura Bîcului și am evitat în modul acesta punctele de control cu Transnistria. Așa arată insula pe hartă, noi am denumit-o Insula Murelor pentru că aproape pe tot teritoriul ei cresc mure, iar acum fructele sunt numai bune de consumat.

Screen Shot 2015-07-02 at 4.12.58 PM

Până acolo faci maxim o oră. Acum, că Nistrul nu e foarte ridicat, poți transporta pe insulă toate lucrurile fără a avea nevoie de o barcă. Apa pe unde ajungi pe insulă are maxim 20 de cm.

Locul e foarte frumos, iar pe o parte a insulei este plajă cu nisip. E locul perfect pentru camping. Poți pescui, bronza, scălda, găti și multe altele 🙂

Noi am gătit mâncare la ceaun, ne-am uitat la filme și am ascultat broaștele. Ce poate fi mai romantic? 🙂

Iată câteva poze care sper că vă vor convinge să alegeți Insula Murelor pentru camping. Și, da, în acest weekend puteți merge cu cortul la Holercani, acolo unde va avea loc festivalul Ia Mania. Ne vedem acolo!

insula murelor 10

insula murelor 9

insula murelor 8

insula murelor 7

insula murelor 6

insula murelor 5

insula murelor 4

insula murelor 3

insula murelor

insula murelor 2

Screen Shot 2015-07-01 at 12.51.53 AM

Cum e să împarți acoperișul timp de un an cu oameni de pe 5 continente

Screen Shot 2015-07-01 at 12.51.53 AMScreen Shot 2015-07-01 at 12.41.07 AM

Azi Airbnb ne-a amintit pe mail că se face un an din momentul în care am hotărât să devenim gazde  și să împărțim casa noastră cu oameni de prin toată lumea care au venit la Chișinău cu treabă, să caște gura sau doar prin trecere.

Am cunoscut mulți oameni de toate vârstele din aproape toate continentele (nu am avut oaspeți doar din Antarctida și Africa 😀 ), să legăm prietenii, să cunoaștem o grămadă de lucruri interesante despre diferite țări și culturi direct de la sursă. Un an în care m-am convins pe propria piele că oamenii de pe planeta noastră sunt atât de diferiți, prin felul lor de a comunica, mânca, dormi. Pentru mine, ca o mare amatoare de diversitate, acest an a fost o revelație.

Și, da, oamenii de la nord sunt mai rezervați, iar cei de la sud – mai calzi. Asta nu înseamnă că nordicii sunt mai neprietenoși, doar că-și manifestă deschiderea în diferite moduri. Am mai auzit afimarția asta, dar mi se părea o aberație totală și ziceam că totul e diferit de la om la om și nu are treabă cu apartenența la o naționalitate. Dar interacțiunea cu oameni atât de diferiți din țări atât de diferite mi-a demonstrat contrariul.

Cu ce se mănâncă Airbnb am scris într-o postarea anterioară pe blog. Plasezi casa ta, contra cost, la dispoziția turiștilor care nu sunt dispuși să dea prea mulți bani pentru hotel. Dar nu doar turiștii cu buget redus aleg să stea pe Airbnb. E mult mai util și interesant să locuiești cu un localnic atunci când mergi într-o țară unde nu ai mai fost și despre care nu ai habar.

Noi am decis să devenim gazde după ce am revenit din Italia și am locuit la fel prin Airbnb la un băiat foarte de treabă care ne-a molipsit. La rândul noi am molipsit și pe alți prieteni, care fie au folosit site-ul în calitate de turiști, fie ca gazde.

Cu Airbnb economisești bani atunci când călătorești și câștigi bani când stai acasă și ai o cameră liberă și decizi s-o împarți cu călătorii. Dacă încă n-ai un cont pe site, îți trimit eu invitație (lasă mail-ul tău în comentarii) de pe adresa mea și o să câștigi 22 de euro pe care îi vei putea folosi atunci când mergi în călătorii 🙂

Călătorii frumoase și mulțumim oamenilor din 13 țări care au ales să locuiască la noi și să cunoască Republica Moldova și prin intermediul nostru 🙂

1

Ce faci dacă ești căscat și pierzi tot timpul pozele? Le aduni pe cele mai dragi într-o fotocarte!

Eu fac vreo două mii de poze lunar. Câteva sute ajung pe Instagram lunar, câteva zeci pe Facebook, iar celelalte pur și simplu se pierd. Iar uneori sau chiar deseori cele mai dragi poze pe care vrei să le ai tot timpul sunt cele care nu ajung pe Internet. Am pierdut mii de poze pentru că ba a murit laptopul subit, ba mi-au furat telefonul. Acum mai am o problemă, nu am suficient spațiu pe telefon și când trec de câteva mii trebuie să fac curățenie.

Cu câțiva ani în urmă îmi făcusem un obicei în a imprima pozele cele mai importante. Dar erau atât de multe că stau cu sutele într-o pungă undeva la țară. Acum am găsit alternativa la toate problemele mele – fotocărțile. Îți ia ceva timp să selectezi pozele, să le plasezi cronologic, dar rezultatul e mai mult decât minunat. Câte poze vrei sub aceeași copertă! Mai compact, mai frumos decât punga cu poze 😀

Prima fotocarte pe care am făcut-o i-am dedicat-o lui Dănuț și călătoriilor noastre de până acum. A fost o surpriză frumoasă după ce-a lipsit din oraș vreo 10 zile. Și o fotocarte poate transmite atâtea emoții! Felul în care plasezi pozele pe pagină, textul ales, combinația de poze pe aceeași pagină – toate la un loc nasc atâtea emoții.

Să mă fi văzut câtă fericire era pe chipul meu când am văzut pentru prima dată cartea pe care am făcut-o la Myphotoboook. Pentru că nu mă încadram în timp, cei de la Myphotobook s-au oferit să-mi facă ei designul și mi-au tipărit-o într-un timp record și-am primit-o cu câteva ore înainte de aterizarea lui Dan.

A fost plăcut și eficient să lucrez cu ei, iar prețurile sunt omenești. Intenționez să-mi mai fac albume tematice pe care poți ușor să le iei cu tine de la o casă la alta (nu știu cum voi, dar la mine obiceiul mutatului e cam o dată la 1-2 ani).

Și știu că poate pare banal, dar chiar fotografiile tipărite îți dau altfel de emoții decât cele de pe ecranul telefonului sau laptopului.

Și câteva fotografii cu cartea noastră:

1 2 3 5 4 6 7

 

et cetera 2

Cum pot vinăriile private din Moldova să cucerească turiștii străini

În ultimul an am găzduit în casa mea mai mulți turiști străini, dar și am urmărit pe Instagram și bloguri ce fac și pe unde umblă turiștii care ajung Republica Moldova. Nu mă refer aici la turiștii care intră in statistica Agenției de Turism pentru că, de cele mai multe ori, cei despre care vorbesc eu vin pe cont propriu, fără implicarea unei agenții.

Ei bine, din observațiile mele, turiștii vin la noi pentru două lucruri: Transnistria și vinul. Aproape toți vor să vizite Tiraspolul pentru că în ultimii 2-3 ani presa internațională a tot publicat articole întregi, reportaje video și chiar documentare despre Transnistria ca fiind singurul loc din lume unde s-a conservat atât de bine spiritul sovietic. Eu chiar cred că nu e singurul loc din lume unde găsești atâtea rămășițe sovietice, sunt sigură că sunt orășele în Ucraina, Rusia, Belarus care arată cel puțin atât de sovietic, dar…turismul nostru are de câștigat de pe urma acestei imagini create de presa internațională. Zic turismul nostru pentru că aproape toți turiștii care merg în regiunea transnistreană găsesc 2-3 zile și pentru a vizita cele mai importante obiective turistice din partea dreaptă a Nistrului.

Și, da, niciun turist care vine în Republica Moldova nu va ignora vinăriile. Am văzut însă destui turiști care n-au rămas impresionați de Cricova sau Mileștii Mici. Da, sunt grandioase, ambele în Cartea Recordurilor, interesante în felul lor, dar nu-ți oferă deloc experiența pe care o aștepți. Sunt faine pentru poze și pentru a te lăuda pe Facebook că ai vizitat cel mai mare beci din lume, vinăria cu cea mai mare colecție de vinuri din lume sau că ai atins colecțiile lui Putin sau Merkel de vin.

Însă, cel puțin eu, am rămas cel mai mult impresionată de vinăriile mici, private, unde proprietarii au depus mult suflet în tot ce au realizat, iar această implicare chiar se simte în tot ce vezi, atingi și guști.

La vinăria Purcari am fost de mai multe ori și nu trebuie să repet că își tratează oaspeții cu cel mai înalt respect și profesionalism. Cel mai mult îmi place de nenea Aurel, ghidul de acolo, pe care l-am ascultat de cel puțin 4 ori.

aurel grosu

La Purcari vei găsi tot ce aștepți de la o vinărie: cadrul rustic, podgoriile, Nistrul alături, fabrica unde vei fi ghidat, degustări, hotel și un restaurant foarte bun. Și, deși nu e o vinărie mică, toatea acestea sunt într-o atmosferă perfect intimă. Recomand de fiecare dată vinăria Purcari, dar și vinul și niciodată nu mi s-a spus că a fost o dezămăgire. Păcat doar că pe unii turiști distanța de la Chișinău, dar și transportul public moldovenesc, îi determină să se lase păgubași.

purcari

Și mă bucur din suflet că și alte vinării au înțeles că nu trebuie să se limiteze la fabrică și vii, dar au început să amenajeze spațiile lor pentru turiști și chiar au început a construi hoteluri. În luna aprilie am avut o plăcerea să vizitez  vinăria Et Cetera în cadrul infotripului Descoperă Moldova. A fost o adevărată revelație pentru mine!

Așa arată restaurantul cu terasă al vinăriei:

et cetera

Totul este amenajat cu foarte mult gust și, cel mai important, cu mult suflet. Este o vinărie tânără, dar a reușit să se impună pe piață datorită calității vinurilor. Nu sunt mare cunoscător de vinuri, dar Et Cetera m-a cucerit din prima.

Vinăria este relativ tânără. Totul a început în 2013, când frații Luchianov au hotărât să planteze în satul lor de baștină, Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, câteva hectare de vie. Prin 2007 construiau crama, iar din 2009, când au obținut licența, vinăria a prins suflet și a început să atragă turiști.

E atât de frumos să asculți povestea unei vinării chiar din gura fondatorilor, care au ales să se mute din SUA, după mai mulți ani petrecuți acolo, să se dedice vinului.

Așa se vede din interiorul terasei, aici urmează să răsară un câmp întreg de levănțică:

et cetera 2

În curând la Et Cetera va apărea și un hotel pentru turiști și sunt sigură că în scurt timp va deveni o atracție de neratat pentru turiștii străini care doresc să petreacă 1-2 zile la o vinărie, să se trezească dimineață cu un câmp de levănțică la geam, să ia masa la un restaurant care arată uimitor și să încerce pe rând toate tipurile de vin produse acolo. Eu zic că două zile ar fi insuficient 🙂

După acest infotrip am vizitat și vinăria Chateau Vartely de la Orhei și intenționez să vizitez și altele vara aceasta, primordial Mimi și Poiana. Concluzia e aceeași: Sectorul privat poate face minuni pentru turismul nostru, iar cei care aleg să-și investească banii și timpul în asemenea afaceri au toată admirația mea.

foto: Vlad Ilaș

Uneducated – spectacol la care trebuie duși cu forța angajații Ministerului Educației

uneducated

În clasele primare mă simțeam cel mai inutil om din lume. Nu eram bună la nimic din ce avea nevoie școala de la un elev. Colegii mei, în afara orelor, frecventau cercul de folclor, teatrul de păpuși, alții dansau. Adică tot la ce eu n-am pic de talent! Când se făceau sărbători, de cele mai multe ori, eu stăteam alături de colegi, dar mie și altor băieți din clasă mi se făcea un semn, de acela cu degetul la gură, să tac. Sau să dau din buze, să mă prefac a cânta. Adică să fac ce vreau, doar să nu iasă vreun sunet din gura mea. Au fost mulți ani în care eu chiar credeam că sunt cel mai netalentat om din lume, deși, mai tot timpul, eram cea mai bună elevă din clasă și aveam cele mai mari note la toate disciplinele, în afară de cele vocaționale.

Mă gândeam în mintea mea de copil că mă voi face profesoară de matematică când voi crește mare pentru că …la altceva nu mă pricep. Și hotărâsem atunci: dacă nu sunt bună la științele umaniste, să fiu cea mai bună la cele exacte. Și am fost. Am început să ignor științele umaniste, oricum colegii mei erau talentați, compuneau poezii, tansau, cântau, jucau teatru…nu mai era loc de mine. Știam din start că desenul pe care îl voi face va ieși urât, compunerea va fi lipsită de epitete și metafore, iar dacă voi începe să cânt la educația muzicală, îmi va zice profesoara că mai bine să mă opresc. Mi-aduc aminte, prin clasa a IV-a, profesoara ne-a dat să facem o compunere despre limba română. Mi-am notat în caiet la tema pentru acasă pe scurt „De făcut compunere despre limbă„. Când am ajuns acasă am făcut ditamai compunere de o pagină despre limbă, dar nu limba română, dar limba din gură și să spun cât de important e că avem o limbă în gură și că ea ne ajută să simțim gusturile, să vorbim etc. etc :))

Am noroc că prin clasa a 9-a sau a 10-a, după multe lecturi și datorită unei profesoare bune de română care-mi devenise simpatică, m-am descoperit și am înțeles că ceea ce vreau să fac în viața asta nu e matematica, fizica sau chimia, dar că există domenii în care eu chiar sunt talentată și care mă reprezintă mai mult.

Sunt sigură că exemplul meu nu e singular, iar acesta oglindește impotența școlii moldovenești de a descoperi potențialul din fiecare elev. Iar un talent nedescoperit la timp sau neîncurajat înseamnă omorârea lui.

Apoi, prin clasa a III-a, nu știu de unde a venit un ordin că elevii trebuie împărțiți în clase diferite în funcție de reușita lor școlară. Eram trei clase de a III-a și ne-am pomenit împărțiți în trei categorii: deștepți, medii și proști. Nimeni nu se mai rușina să folosească chiar aceste cuvinte pentru a se referi la o clasă sau alta. Eu eram în clasa deștepților, cei care aveau doar note de 8, 9 și 10. Era perfect, se crease o competiție acerbă între noi și evoluasem mult în acel an. Doar că în următorul an profesorii sau ministerul sau nu mai știu ceine au înțeles că o idee mai stupidă ca aceasta nu poate exista. Și ne-au amestecat înapoi, în funcție de zonele unde locuiam. Atunci să vezi dezastru! Diferențele între cei din clasa cu elevi cu note mari și cea cu note mici devenise de la cer la pământ. Noi evoluasem rapid, iar cei din clasa cu note mici involuase și mai mult, în lipsă de concurență și motivare.

Și aș putea enumera încă un șir întreg de exemple. Procesul educațional în Moldova e un eșec total. Și nu cred că suntem în drept să învinovățim profesorii care au salariul de 2 mii de lei. Nu știu cine e vinovat, habar n-am, dar mă sperie consecințele.

Spectacolul Uneducated, pe care l-am văzut săptămâna trecută la Spălătorie, taman e despre asta. O radiografie a sistemului educațional care te face să tremuri. O oglindire perfectă! De la ce se întâmplă în grădinițe, școli, apoi universități.

Mergeți să-l vedeți. Trebui trimiși, obligatoriu, angajații Ministerului să-l vadă. Poate ei nu cunosc că lucrurile au degenerat într-atât. Și poate li se luminează mintea și vin cu soluții. Detaliile despre piesă le găsiți aici.

De ce îl voi susține pe Brega în această campanie

10703673_10152883903917089_1711157633579599186_n Ați observat că toți cei care merg în centrul Chișinăului să semneze pentru înregistrarea lui Oleg Brega în cursa electorală se grăbesc să posteze o fotografie cu dovada pe Facebook? S-a mai lăudat cineva până acum cu opțiunile sale electorale (în afară de aplaudacii de pe la partide)?  De ce apar poze pe Facebook cu ce care semnează cu Brega? Pentru că sunt mândri că-l susțin!

Pentru prima dată, probabil, există posibilitatea ca în Parlament să ajungă un om care ne împărtășește viziunile, este de o sinceritate debordantă, spune ce gândește și lasă totul și sare în apărarea celor cărora li se încalcă drepturile.

Îl admir pe Brega și-l invidiez în sensul bun de când l-am cunoscut, în urmă cu șase ani. Eram în sat în timpul comuniștilor, citeam curaj.net, scriam uneori articole și comentarii anonime și muream de ciudă că nu am curajul lui Brega ca să spun din numele meu ce gândesc. Tot pe atunci îmi doream din tot sufletul să merg să protestez pentru jurnaliștii indimidați, pentru oamenii închiși pe nedrept, dar niciodată n-am făcut-o. Aveam 18 ani, mi-era frică (dar poate și din comoditate) eram un susținător pasiv al drepturilor omului și libertății de exprimare. Pasiv, adică inexistent. Că poți tu să ai în mintea ta cele mai bune intenții, dar dacă nu le manifești, nu-ți ajuți cu nimic societatea. Și tot atunci îmi doream din tot sufletul să am măcar o parte din curajul Bregilor.

Mureau de ciudă că nu sunt ca Brega de fiecare dată când șoferi de microbuze se comportau ca porcii, de fiecare dată când vedeam vreun barosan coborând dintr-o mașină de lux parcată pe trotuar, dar nu aveam curaj să mă apropii și să-i reproșez că datorită lui societatea noastră este așa cum este.

Muream de ciudă că nu sunt ca Brega când ajungeam acasă de la magazin și vedeam în pungă un produs expirat, dar nu aveam suficient tupeu pentru a-l returna, pentru a-mi cere banii și drepturile.

Muream de ciudă că nu sunt ca Brega când taxatorii și șoferii nu dau bilete, iar mie mi-era rușine să cer cu insistență, când vânzătorii nu dau bonuri.

Și muream de rușine când oameni bine intenționați au fost nedreptățiți de autoritățile noastre, când existau probleme care mă deranjau, dar nu ieșeam să protestez alături de mâna de oameni din Hyde Park care erau, probabil, singurii cărora le păsa.

Nu e suficient să fii cetățean activ în spatele monitorului.

Puteți să reproșați că Brega a câștigat dosare la CEDO, plătite din impozitele cetățenilor. Dosarele la CEDO nu ajung pur și simplu, cazurile sunt trecute prin mășinăria justiției noastre. Dacă avem justiție coruptă și vai de capul ei, care ignoră cetățenii nedreptățiți, tot Brega-i vinovat? Și cele câteva dosare câștigate de Hyde Park nu-l aveau ca beneficiar doar pe Oleg. Erau cereri colective.

Apoi, poate Brega e vinovat pentru că a stat nopți întregi în celule pline de mucegai, că a fost bătut, că avea „oaspeți” în casă noaptea, că i-au fost ridicate de câteva ori calculatoarele?

Polițiștii stau drepți, smeriți când știu că Brega-i prin preajmă. Se tem de el mai ceva ca de șefii lor. Mulți demnitari, la fel, ocolesc drumul dacă sunt anunțați că Brega-i prin preajmă. Știu că el observă orice încălcare și orice abatere de comportament. Avem nevoie de Brega-n Parlament ca să propună proiecte sănătoase și să-i vegheze pe demnitarii noștri care s-au cam relaxat.

Societatea noastră are nevoie de vreo 15 de-al de Brega și un Brega în Parlament. Sunt sigură că dacă ajunge Oleg în Parlament nu va ignora oamenii simpli, așa cum îi ajută acum pe toți cei nedreptățiți de autorități și societate.

#AlegBrega

Washingtonul văzut de ochii și camera mea

Printenii mei de Facebook n-au putut să nu observe că am trecut oceanul, la cât spam am făcut acolo. E prima mea călătorie în SUA, mult așteptată și am tot dreptul să spămuiesc și să vă zic tot ce văd și tot ce cred despre tărâmul făgăduințelor.

Am plecat datorită programului Open World (mulțumesc din suflet Ambasada SUA și Consiliile Americane din Chișinău pentru oportunitate). Programul e unul cu tradiție, iar despre el voi povesti într-o altă postare pe blog pe îndelete.

Agenda celor 10 zile de aflare în SUA e atât de încărcată, că nu am timp să procesez tot ce aflu nou și să scriu pe blog, și nici să descifrez interviurile pe care le-am făcut pentru www.moldova.org. Deocamdată încercăm să ne bucurăm din plin de vizită și să aflăm cât mai multe de la fiecare întâlnire.

Am petrecut doar o zi și jumătate în Washington, dar am rămas fascinată. Probabil e cel mai curat oraș pe care l-am văzut vreodată. Vremea a fost ploioasă, dar am reușit să vedem cam tot ce-i mai important, mai ales că orașul e relativ mic, cu aproximativ 600 de mii de locuitori.

Așa arăta apusul la aterizare:

2014-09-25_1411604278

A doua zi am avut câteva cursuri cu 3 profesori de la GeorgeTown despre democrație și liderism care, cel puțin pe mine, m-au impresionat. Cursurile au avut loc în Biblioteca Congresului, o frumusețe de

Vremea a fost ploioasă, dar foarte frumoasă

2014-09-25_1411663075

Apoi am vizitat Capitoliu

2014-09-25_1411683984

2014-09-28_1411917794Și Casa Albă 🙂

2014-09-26_1411731577

Și memorialul lui Franklin Roosevelt

2014-09-26_1411734455

2014-09-25_1411686394

Și câteva poze de grup

washington

washington1

washington3

washington4

panorama_hai_la_tara

Hai la țară! Cum a fost la Tarasova


Weekend-ul trecut l-am petrecut departe de Chișinău, în raionul Rezina. Am mers acolo cu proiectul Hai la țară, un proiect tare fain, finanțat de UE, care încearcă să ajute oamenii de la țară și îi încurajează să ofere Casa Mare turiștilor. Deja există zeci de posibilități de cazare în zeci de localități din Republica Moldova. Pentru o cameră dublă veți plăti maxim 20 dolari, ceea ce înseamnă un preț aproape simbolic în comparație cu prețurile la pensiunile și hotelurile de la noi.

Noi am ales să mergem la Tarasova, raionul Rezina. Și am ales bine! Un sat așezat într-un cadru natural foarte frumos, dar uitat de lume, cu vreo 400 de locuitori, cu multe probleme și foarte puțin optimism. În localitate la începutul lui iulie va avea loc evenimentul Green Run. Oamenii știu despre eveniment și spun că va prima dată când în sat ajung atâția oameni străini. Odată ajunși în sat, am întrebat o bătrână dacă cunoaște unde locuiește gazda noastră, la care ea cu multă ironie „Da și, o’nșeput să vină turiștii” 🙂

Și-apoi când mergeam prin sat, am auzit pe mai mulți „Iaca, turiștii” sau „Aieștea-s turiștii care o venit la Valea”. Discuțiile cu localnicii au fost de-a dreptul comice. Dacă în satele mai mari lucrurile încep să se schimbe încet spre bine, satele mici, ca Tarasova, parcă se sting. Dar sunt interesante în felul lor, cel puțin ca obiect de observație.

Am ales să stăm la doamna Valentina Ceban, care este un fel de suflet al satului. Ne-a spus că intenționa să-și vândă casa și afacerea din sat (barul), dar proiectul Hai la țară a făcut-o să mai zăbovească, că „poate, poate, or începe a veni turiștii și se va schimba satul”. Noi am fost primii turiști pe care i-a cazat, iar doamna Valentina a zis că-i vom aduce noroc 🙂

Casa doamnei Valentina e chiar pe marginea Nistrului, iar din grădina ei se vede satul Stroiești din stânga Nistrului – satul unde s-a născut Șevciuk și care noaptea pare un fel de Hollywood față de Tarasova. În Tarasova se aprinde lumina pe străzi doar de sărbători, în timp ce Stroieștiul este iluminat în fiecare seară.

Casa și grădina doamnei Valentina

Imediat ce am ajuns în Tarasova, am plecat cu bicicletele în satul Socola din raionul Șoldănești. Traseul este minunat. Satele sunt despărțite de rezervația peisagistică Poiana-Curătura. Pădurea este plină cu urzici, dar drumul este practicabil. Frumoase priveliști.

Și am ajuns în satul Socola, mai mărișor și foarte pitoresc.

Am vorbit cu niște copchilași în centrul satului, am făcut poze pentru Instagram la casele vechi și la stâncile din sat și, da, am cumpărat înghețată la alimentara din sat care mi s-a părut cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată, după oboseală acumulată pe drum.

Urma să ne dăm cu barca pe Nistrul și să mergem la pescuit, dar nu am avut timp, așa că am lăsat pentru data viitoare. Pescari în sat sunt destui, majoritatea oamenilor au undițe acasă pe care puteți să le închiriați, bărci la fel. Pescarii ne-au asigurat că pește este destul în Nistrul. Drept dovadă am primit și un ditamai pește cadou de la domnul Oleg din Solonceni, sat vecin cu Tarasova 🙂

Am revenit în Chișinău cu bateriile pline și foarte fericiți. Dacă aveți mai mult timp, puteți vizita și Țâpova și Saharna. Noi ne-am oprit în trecere la Saharna, dar am rămas dezămăgiți. Nu aș merge ca turist acolo, unde sunt atâția oameni (femei cu tocuri și rochii de bal pornite în excursie) și mult gunoi. Nu mai zic de bisericile kitschoase cu terpomane și restul.

Iar în drum spre casă am întâlnit un superb lan de levănțică 🙂

Recomand din suflet experiența 🙂

Am fost la Bălți. Impresii și poze

Am ajuns și eu în capitala nordică a patriei (intenționat cu italic) noastre. Aceasta după ce de vreo doi ani tovarășu’ îmi zice că trebuie neapărat să ajung și acolo să văd și eu rămășițele urss-iste. Nu că la Tighina și Tiraspol n-aș avea destule, dar doream să ajung și la Bălți. Trebuie să recunosc, nu mă așteptam ca orașul să fie așa frumos, dar la fel nu mă așteptam să fie atâția ruși acolo. Prea rusificat. Mai mult din jumătate din panourile publicitare sunt în rusă, iar pe stradă auzi mai mult vorbindu-se rusește.

În rest, un orășel drăguț, străzi largi, lume ospitalieră, există universitate, teatru, cinematograf și tot ce-i trebuie unei localități să se numească oraș. Și, da, prețuri foarte mari. În afară de alcool, benzină, pâine și țigări, totul este mai scump față de România. Salarii de două sau chiar trei ori mai mici. Te miri din ce trăiesc oamenii noștri… (mai mult…)