fete pe biciclete

Fete pe biciclete – Hai la țară! Program complet

După cum am promis, ediția din august de Fete pe biciclete va fi una specială. De data aceasta nu suntem singurii organizatori, dar facem totul împreună cu partenerii noștri de la Hai la Țară, un proiect tare fain despre care am mai scris pe blog.

Vom merge în afara orașului, vom pedala până în satul Oxentea din raionul Dubăsari. Traseul este lunguț, dar nu foarte greu de parcurs. Cel puțin spre Oxentea vom avea parte de multă văi 🙂

Cei care doresc să meargă cu noi, dar încă nu au trimis confirmările, vă rugăm să o faceți la fetepebiciclete@gmail.com, mesaj însoțit de numele, prenumele vostru și numărul de telefon. Avem deja aproape 50 de participanți, deci vom fi o gașcă bunișoară 🙂

Ne vom întoarce duminică – vom dormi în corturi, iar dacă nu vreți să dormiți în aer liber, puteți închiria o cameră la una dintre casele-partenere Hai la Țară din Oxentea. Nu avem posibilitatea să oferim corturi gratuite pentru participanți, dar suntem siguri că aveți prieteni/cunoscuți care pot să vă împrumute unul pentru două zile.

Programul:

6.00 – pornirea de la parcarea Metro Râșcani

6.00-12.00 – drumul spre Oxentea, iar pe parcursul traseului ne vom opri în Slobozia-Dușca și Ustia pentru a face popasuri la casele-partenere Hai la țară, care oferă cazare turiștilor. Vom sta la umbră, vom bea apă rece, vom vorbi cu gazdele și ne vom umple de forță pentru kilometrii care ne vor rămâne de parcurs 🙂

12.00-16.00 – Patru ore vor fi credem suficiente pentru a ne odihni după cei 70 de km pe care îi vom parcurge. Vom avea timp să stăm întinși în iarbă, să ne plimbăm cu barca pe Nistru, să instalăm corturile și altele.

16.00.17.00 – Cei care vor dori vor merge într-o excursie la mini-canionul din Oxentea și vom vizita împrejurările satului.

17-.00-18.30 – Vom vizita satul, dar și familiile care oferă chirie turiștilor care ajung în Oxentea.

21.00 – În centrul localității va avea loc un concert rock al trupei Mahagon. Înainte de evoluția trupei vor cânta la chitară alți băieți și fete talentate 🙂

Avem sprijinul oamenilor din sat, al Primăriei. Polițiștii din Dubăsari vor escorta participanții pe traseu și vor avea grijă ca totul să se desfășoare în cel mai sigur mod. Deci poliția e cu noi! 🙂

La acțiunea din centrul localității participanții vor putea să-și cumpere mâncare gătită de gospodinele din sat.

Dacă nu sunteți amatori de bicicletele, dar doriți să petreceți o noapte la Nistru, puteți să vă alăturați și să veniți în Oxentea cu transportul public sau mașina proprie.

Ne vedem sâmbătă dimineața devreme. Dacă aveți alte întrebări – 078464138.

 

1623557_10203167760492521_2144237396_n

De ce trebuie să-ți cumperi bicicletă în această primăvară. 5 motive


Merg pe bicicletă de când mă țin minte, dar am reușit să o transform dintr-un mod de deplasare – într-un mod de viață. Și nu există terapie pe lumea aceasta mai plăcută și eficientă!

Poate sună comic, dar bicicleta mi-a schimbat viața, la propriu. După patru ani petrecuți într-un oraș micuț din România, unde aveam o mulțime de prieteni, o relație pe care mi-o imaginam perfectă, un job care mi-aducea plăcere, mutarea în Chișinău n-a fost deloc lapte și miere. Nu am ajuns la depresie pentru că munceam mult. Muncă sisifică uneori. Fără multe ieșiri în oraș, fără mulți prieteni, cu plecări dese în orașul de care nu mă despărțisem sufletește, cu zile confuze, uneori chiar triste. Toate astea până în ziua în care mi-am cumpărat prima bicicletă. Roșie, deloc nouă, dar rezistentă. Cu ea am început să cunosc un altfel de Chișinău. Străduțe boeme ascuse prin centrul orașului pe care n-aveam cum să le cunosc cu altă ocazie, plimbări nocturne în afara orașului, după amiezi melancolice prin parcurile Chișinăului, apusuri frumoase surprinse undeva la Ciocana, lângă blocurile gri, de unde ai orașul la picioare. Toate astea pe două roți! Și nu există fericire mai mare decât oboseala plăcută după câteva zeci de km parcurși cu picioarele pe pedale și cu capul în nori.

Voi încerca să formulez câteva motive să începi să folosești bicicleta în această primăvară mai des. Dacă nu ai una, recomand să-ți cumperi una la mâna a doua, pentru început. Prețurile sunt diferite, dar accesibile. Dacă nu ai de gând să mergi sute de kilometri, poți cumpăra una de probă, de oraș, iar dacă-ți va intra în sânge biciclitul – poți investi mai mult într-o bicicletă mai bună, dar și alte accesorii la ea. Eu ambele le-am luat de pe 999.md, unde găsești biciclete de la 500 lei până la 10 mii. Pentru toți și pentru toate poftele 🙂

Trebuie să mergi pe bicicletă pentru că:

  • Îți oferă senzația de libertate și independență. Nu aștepți în stație microbuzul sau troleibuzul, nu suporți mirosurile din transportul public și nu lași bani la benzinării. Ești stăpân pe situație, iar picioarele tale te pot duce unde vrei tu.
  • Ai timp să-ți asculți gândurile. Ai telefonul undeva în rucsac, nu te interesează dacă te caută cineva, de la cine ai mesaje pe Facebook sau câte notificări ai pe Instagram. Timpul parcă nu se mai măsoară în ore. Asculți cum alunecă cauciucurile pe asfalt, privirea e către mașinile, oamenii, copacii de lângă, iar gândurile sunt departe.
  • Faci sport. De ce să dai câteva sute de lei pentru abonament dacă bicicleta este o sală de sport mobilă? Dacă sala poate deveni un chin pentru persoanele care sunt preocupate tot timpul de kilogramele în plus (printre care și eu), bicicleta e o plăcere. Depui efort nu pentru a arde calorii, dar pentru a înainta, pentru a petrece mai mult timp cu tine, pentru a descoperi noi locuri. Eu una am slăbit anul trecut datorită bicicletei cu aproximativ 5 kg. Fără mari eforturi 🙂
  • Poți ajunge la muncă mai repede. Știți probabil cum e strada Bănulescu Bodoni dimineața, când microbuzele și mașinile se înghesuie, șoferii au fețe acre și înjură la tot pasul, iar pasagerii stau bosumflați că întârzie la muncă. Cu câtă satisfacție urc eu strada, strecurându-mă printre mașini! Și poți parca unde vor mușchi tăi 🙂
  • Îți colorează weekend-urile. Cât de frumos e să te trezești sâmbătă dimineață, să gătești ceva bunișor, să așezi totul cu grijă în rucsac și să pornești la drum! Fie că planifici traseul din timp sau mergi unde te duc ochii și gândurile. Și pentru că străzile noastre sunt aproape ostile bicicliștilor, iar în weekend avem mai mult timp, plimbările în afara orașului sunt cele mai frumoase. Pentru început puteți alege locuri și localități din apropierea Chișinăului – lacul Dănceni, Cricova, Ghidighici, Condrița, iar cu cât experiența e mai mare, cu atât crește și cheful de distanțe mai mari 🙂

Pedalare frumoasă și vă așteptăm la următoarele ediții de Fete pe biciclete 🙂