când nu mai ai nimic a spune despre Paris

Încerc să evit să scriu pe blog când nu am nimic a spune. Și acum chiar nu am nimic a spune despre Paris. S-a scris atâtea, iar eu am subscris cu like-uri pe Facebook și inimioare pe Twitter, iar tabără cealaltă am încercat să o ignor. Am rămas blocată cu gândul la victime și la răniți și la ruleta asta rusească.

Dar simt nevoia să scriu pentru că mi-e teamă. La propriu. Mi-e teamă pentru mine și pentru oamenii pe care îi iubesc și care, ca și mine, se tem acum să meargă la evenimente aglomerate, să intre în metrou la ora de vârf sau pur și simplu să ia masa la restaurant.

E prima dată când un act de terorism mă afectează atât de tare. Poate pentru că în ziua atentatelor eram la Paris unde participam la un eveniment grandios alături de vreo 6 mii de oameni. Poate pentru că toată seara de vineri am petrecut-o în centrul Parisului, sărind în sus de bucurie sub Turul Eiffel și mâncând ciocolată franțuzească pe Champs-Élysées. Fără să bănuiesc ce se întâmplă la câțiva kilometri.

Poate sunt egoistă, dar mi-e teamă pentru siguranța mea. Mi-e frică să merg azi să-mi conduc iubitul la aeroport. Mi-e frică pentru planurile noastre și tot ce vreau să reușesc să fac în viața asta.

Dați-mi pace și siguranță, de celelalte am grijă eu.