Florenţa în imagini. Multe imagini :)

Blogul meu se transformă încet din unul de opinii în unul de călătorii. E de bine 😀

La începutul acestei luni am petrecut o săptămână minunată în Italia. Am participat la un proiect dedicat antreprenoriatului social. Pe lângă faptul că am cunoscut oameni şi lucruri noi, am descoperit un oraş de-a dreptul minunat – Florenţa. Parcă nici nu l-aş numi oraş, mai degrabă un muzeu mare în aer liber.

Să vorbească fotografiile! Pozele sunt de pe contul meu de instagram, dar aşa cum nu foarte mulţi prieteni au cont acolo, am zis să le pun şi pe blog. Poftiţi:

Untitled

Ponte Vecchio sau Podul Vechi. Este un pod medieval impresionant, are pe el tot felul de magazine şi tot timpul este în forfotă – indiferent de oră vei vedea acolo turişti, cântăreţi, pictori.

Untitled

Arhitectura 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Monumente 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Artă stradală şi biciclete. Multe-multe biciclete 🙂

Untitled

Untitled

Untitled
Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Şi oraşul de sus 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

mulţi ani, Unimedia!

UntitledDe Unimedia am aflat prin 2008. Aveam un blog pe wordpress. Ştiau de el nu foarte mulţi, însă în una dintre zile m-am speriat când m-am uitat la statistici 😀 De la 10 vizitatori pe zi crescuse la câteva sute. Unimedia preluase un articol de-al meu. După aia au tot preluat. Aşa i-am cunoscut.

Prin 2009, împreună cu prietenii din Suceava am decis să punem la cale un proiect media. SpreVest.RO. Atunci, bineînţeles, Unimedia era pentru noi toţi un model. L-am chemat pe Tudor Darie să ne ajute. Şi a venit. Trecuse o lună de la 7 aprilie. Ţin minte cum ne vorbea Tudor cu mult entuziasm despre online, despre problemele pe care le au şi despre viitorul Unimediei.

Astăzi Unimedia împlineşte 8 ani. Eu sunt cu ochii pe ei de cinci ani şi pot să zic că am urmărit cum au crescut. Mi-aduc aminte vremurile când puteai să pescuieşti cel puţin cinci greşelii gramaticale dintr-un articol. Acum au o echipă suficient de mare, iar calitatea conţinutului a crescut treptat. Cât de mult înseamnă entuziasmul la începutul fiecărui proiect 🙂

Tot azi Unimedia a lansat şi un studio video. Ieri i-am vizitat (merci de invitaţie, Tudor 🙂 ) şi abia aştept să văd produsul final.

Băieţii glumesc că suntem concurenţi. Suntem şi nu prea 🙂 Moldova.ORG nu e neapărat un site de ştiri de ultimă oră, avem alt conţinut, alte rubrici şi, pe alocuri, şi alt public ţintă. Asta nu însemnă că noi nu muncim ca să ajungem la numărul de vizitatori al Unimediei 😀

Felicitări Unimedia. Mulţi ani înainte!

cum a fost revederea cu Clujul

Pentru prima dată am auzit de Cluj pe la vreo 10 ani. Buneii cu mătuşa mea au plecat cu treabă acolo pentru o săptămână, iar pe mine m-au lăsat şefă pe toată gospodăria. Au venit peste şapte zile cu tot felul de bunătăţuri pentru mine şi şi-au pus mâinile în cap: bicicleta bunicului am stricat-o, iar roşiile şi strugurii arătau altfel pentru că am scăpat de câteva ori gâştele în grădină 😀 Şi acum când aud ceva despre Cluj primul lucru care îmi apare în minte e faţa bunelului când a văzut ce s-a întâmplat cu strugurii din care trebuia să facă vin :))

În clasa a XII-a, când am decis că vreau să merg în România la facultate, Clujul a fost prima opţiune. Din fericire sau din păcate nu am fost admisă acolo. Mi-aduc aminte cum îi povesteam prietenului meu cât de fain e Clujul (deşi nu fusesem niciodată acolo 🙂 ) şi de ce trebuie ambii să bifăm acest oraş ca primă opţiune. El a fost admis acolo, eu nu. Şi aşa Clujul mi-a luat prima dragoste 🙂

De-atunci am tot vizitat Clujul, de fiecare dată descoperindu-l altfel şi altfel. Ultima dată am fost la concertul Scorpions. În urmă cu doi ani. Era o vreme atât de urâtă, dar oraşul era la fel de frumos. Acum l-am revăzut! Frunze roşii-verzi-galbene, multe biciclete, aceleaşi clădiri minunate, parcul din centru care s-a schimbat radicat spre bine, arta stradală, pub-uri frumoase şi ieftine, mulţi tineri, multe evenimente şi un aer boem pe care nu-l găseşti în orice oraş din România. Am petrecut doar 12 ore în Cluj, dar atât de intense!

Mulţumesc Ivan de companie, Elena, Ion  – mă bucur că v-am revăzut 🙂 Cum a văzut Clujul instagram-ul meu: 🙂

Am mers cu trenul din Suceava. Cam lung drumul, dar traseul e minunat, să tot stai la geam şi să admiri.

Gara:

cluj

Bineînţeles că primul lucru care mi-a sărit în ochi au fost pistele pentru biciclete, ceea ce în Chişinău nu prea ai cum să vezi

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

cluj

Şi artă stradală…cât vrei 🙂

cluj
cluj

cluj

Festivalul Gustar, trecut prin Instagramu’ meu

Scurt pe doi: a fost un weekend minunat. Cu riscul de a mă repeta, dar Gustarul este, după mine, cel mai frumos eveniment din R.Moldova.

O să las fotografiile să povestească despre cum a fost. Şi pentru că prietenii au început să mă poreclească „instagramista„, măcar să merit porecla 😀 Apropo, dacă și pe voi vă pasionează aplicația, puteți să mă urmăriți cu încredere 😉 Iar dacă cunoașteți instagramiști interesanți care merită urmăriți, aștept sugestiile în comentarii.

Cam așa a fost Gustarul văzut de telefonul meu:

Partea cea mai frumoasă. Am mers la festival cu Roxana, prietena mea din București, pe care am cunoscut-o exact un an în urmă în Redescoperă. Ne-am tot vizitat pe parcursul anului, iar datorită Gustarului ne-am revăzut. Apropo, Roxana, aștept articolul  la tine  pe blog despre eveniment 😛

gustar 2013

La Gustar lumea a citit. Eu nu am îndrăznit :))

gustar 2013

La Gustar lumea a dormit în corturi, de la tineri la persoane publice și funcționari bine cunoscuți. Apropo, noi am fost vecini de cort cu Cătălin Josan 😀

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

Și am mers în sat, în Trebujeni, să căutăm de-ale gurii… 🙂

gustar 2013

gustar 2013

Vie în culori de tricolor

gustar 2013

Am mers la prima casă care ne-a făcut cu ochiul. Întâmplător sau nu, dar gospodina era mătușa Nina, pasionata de psihologie din  Trebujeni despre care ați citit anul trecut în presă. Bunica Nina a fost și la Guvern, iar nouă ne-a zis cu mândrie că e prietena lui Filat. Vin nu avea, dar am cumpărat cartofi de la ea și am mai stat vreo jumătate de oră de vorbă

gustar 2013

Bunica Nina ne-a povestit cum e la bătrânețe și ne-a zis cu emoție că văzându-ne avea impresia că are toți nepoții în fața sa. Ne-a invitat la pragul casei, ne-a servit cu porumb fiert și ne-a dat de sănătatea ei și trei litri de must bun-bun pe care l-am băut acolo 😀

gustar 2013

Între timp noi am continuat degustările 😀 De la domnul din poză am cumpărat vin negru bunicel

gustar 2013

Între timp, lumea se adunase în fața scenei

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

Iar a doua zi am pornit să descoperim dealurile 😀

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

Și spre după amiază ne-am întors la festival

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

gustar 2013

În loc de concluzie, a fost exact așa cum așteptam și cu siguranță mă voi abona și la viitoarele ediții ale Gustarului 🙂

Turism de weekend. Cum a fost la Țâpova

Pentru că nu pot sta prea mult în oraș, am hotărât săptămâna aceasta să facem o escapadă. Nu-mi place să merg singură. Le-am propus câtorva prieteni, am lăsat 6 mesaje pe facebook, am primit 4 răspunsuri pozitive. Zis și făcut.

Ne-am dat întâlnire la 07 30 la autogara de nord. Cumpărasem bilete cu o zi înainte la autocarul Chișinău-Camenca. Ajungem la autogară mai devreme de ora stabilită și îmi dau seama că uitasem biletele acasă (da, eu sunt căscată :D). Peste 20 de minute autocarul urma să se pornească. Era primul ghinion. Am prins un taxi, am fost acasă după bilete, iar peste 18 minute eram înapoi.

tapova1 Și am pornit la drum! Peste o oră și ceva eram aici, la răscrucea care duce spre Țâpova. Al doilea ghinion: Ivan a luat din greșeală altă geantă din autocar crezând că e a Raisei. Autocarul plecase, iar peste câteva minute am observat geanta care era în plus.

Ne-am pus mâinile în cap 😀 Autocarul era deja departe, primul lucru care ne-a venit în minte  a fost să luăm geanta cu noi, iar când ne întoarcem în Chișinău să încercăm să găsim prin șofer proprietarul. Radu a fost cel mai lucid în acel moment: a oprit primul microbuz, peste vreo 20 de minute s-a întors la noi cu misiunea îndeplinită. A reușit să ajungă autocarul și a întors geanta  🙂

Indicatorul spunea că până la Țâpova sunt 16 km. Ne-am pornit pe jos cu gândul că ne va lua cineva până în sat. Probabil aveam așteptări prea mari pentru că nu se oprea nimeni.

în schimb am făcut prima poză de grup 🙂

tapova2

Erau șoferi singuri în mașină care se făceau că plouă când întindeam mâna, au trecut zeci de mașini, bagajele au început să ne pară tot mai grele, soarele tot mai nemilos. Ne-am gândit că nimeni nu oprește pentru că suntem cinci. Ne-am separat. Mergeam la o distanță de 600 de metri, iar rezultatul era același. După vreo opt kilometri parcurși pe jos, am luat o pauză disperați. Era foarte cald, apă nu mai aveam.

tapova5

În cele din urmă, cât stăteam noi jos, s-a oprit un nene polițist cu o Ladă. Era cu soția sa. Ne-a zis că merge să o ducă în sat și revine. Eu, bineînțeles, nu l-am crezut. Dar omul s-a întors! Ne-am înghesuit în mașina lui și peste vreo 10 minute eram în fața mănăstirii Țâpova. I-am întins banii, el mi-a zis să-i las în mașină. Eram prea obosită ca să-mi dau seama ca un polițist în uniformă niciodată nu va lua bani în fața mănăstirii :))

Am mers direct la râu. A venit doamna din poză la noi și ne-a zis că trebuie să ne odihnim oleacă, apoi să mâncăm, apoi să vizităm mănăstirile rupestre, muzeul. Fiecare obiectiv avea taxa. Noi nu venisem până acolo ca să ne facă cineva programul, așa că am refuzat-o respectuos.

tapova3

Am mai făcut o poză de grup la râu și am pornit spre pădure

tapova4

Am lăsat toate bagajele la magazinul de lângă mănăstire și am pornit să descoperim împrejurimile. Am mai fost o singură dată la Țâpova, dar am vizitat atunci doar mănăstirile rupestre. Acum am avut timp și pentru restul 🙂

tapova6

tapova7

tapova8

tapova11

Am mers aproximativ 1, 5 km prin pădure și am făcut primul popas. Ne-am întins să dormim oleacă și a apărut din senin și mâța. Locuiește în pădure, dar e atât de obișnuită cu oamenii că n-a ezitat prea mult și s-a urcat pe Ivan în timp ce acesta dormea 😀

Ne-a plăcut și mâța, și locul de lângă râuleț, așa că am hotărât să campăm seara acolo.

tapova9

Și ne-am pornit mai departe, spre cascadă. După o băiță, eram toți ca noi și am ridicat iar dealul după bagaje

tapova10

Spre seară am campat. A fost pentru prima dată când am montat cortul singură – hihi 🙂 Am făcut foc de tabără, am prăjit cartofi și toate celea 🙂

tapova12

tapova15
Eram atât de obosită că n-am simțit nici frig, nici zgomot. Deși prietena noastră mâța a avut grijă să ne amintească din când în când ca n-a plecat 🙂 M-au trezit trei vaci cornute care se plimbau liniștite pe lângă corturile noastre. Tot ele, gospodinele, ne-au mâncat dovleceii care urmau să fie copți la foc. Noroc că celelalte legume erau la adăpost, alfel rămâneam flămânzi 😀

Sau eu eram flămândă, sau chiar prânzul a ieșit delicios 😀

tapova13

După experiența cu autostopul de sâmbătă, eram dezămăgiți și pregătiți să nu găsim transport și nici oameni dornici să ne ia spre răscrucea de la Rezina, spre Orhei sau spre Chișinău.

Dar acum aveam o variantă de rezervă – polițistul ne-a spus să-l sunăm dacă avem nevoie de transport 🙂

tapova14 Am mai făcut o plimbare până la cascadă. Trebuia să ne răcorim pentru drumul întors 🙂 În sat am găsit o mașină cu două străine. Erau din Elveția fetele, iar una dintre ele lucrează de ceva timp în Chișinău. Radu a vorbit cu ele, iar în scurt timp trei dintre noi eram în mașină, în drum spre Chișinău 🙂

Apropo, drum de la Orhei la Chișinău chiar e foarte bun 🙂

P.S. La Țâpova am pierdut telefonul de Orange. Nu îmi voi recupera cartela pentru că oricum demult mă gândeam să renunț la numărul lor. Dacă aveți nevoie de mine, mă găsiți pe facebook, mail sau numerele de Moldcell sau Unite 😀

Am zis și pe Facebook, R.Moldova nu e cea mai frumoasă țară din lume, dar are locuri care merită vizitate, mai ales satele de la Nistru. Am promis ca în următorii ani, rând pe rând, voi merge cu cortul în toate satele de-a lungului Nistrului. Și așa vom face!  Apoi Prutul, apoi restul. Timp să fie. Și sănătate! 😀

V-am pupat, să aveți o săptămână minunată. Ne vedem la Gustar, ultima escapadă din vara asta 😉

noi

Dănuț, salut din trecut! Hai cu mine viața-ntreagă :)

Dănuțule, știi ce vreau să fac cu tine în viața asta? Totul!

Vreau ca toată viața, dar toată viața să mă trezesc cu părul tău ciufulit alături. Să îmi povestești toată viața despre cum ți-ai petrecut ziua în puținele pauze în care noi nu vorbim, mergând alături pe bicicletă în acest cel mai frumos oraș din lume. Să enervăm ceilalți bicicliști și pietoni cu dragostea noastră. Să dăm uneori în stâlpi sau trotuare în timp ce încercăm să ne pupăm stângaci fiind ambii pe bicicletă.

Să ne bem ceaiul în fiecare dimineață și amiază și seară și noapte la măsuța noastră și să admirăm iepurașii care ne vizitează. Să ne luăm rămas bun unul de la altul în fiecare dimineață așa de parcă plecăm într-o călătorie foarte lungă separată, chiar dacă suntem conștienți că ne vom vedea peste câteva ore.

Să mă joc cu tine, să ne batem, să facem dezordine și să ne iubim.

Să ne luptăm cu valurile și să ne purtăm copiii peste tot. Să ne trezim dimineața într-un cort la marginea unui munte. Să inventăm cele mai frumoase vise și să ne bucurăm ca doi copii când fiecare dintre ele se va realiza

Ador să fac totul cu tine. Acești trei ani au fost atât de cosmici, iar gândul că cei care vor urma vor fi cel puțin la fel de frumoși mă înnebunește.

Ți-am mai zis: Dragostea noastră durează, la fel, 3 ani. Doar că trei ani lumină! Lovișor :*

 

Dincolo de orice vamă e…Vama Veche

IMG_20130728_200415 După ce am distribuit constant cateva luni pe facebook melodia „Undeva in Vamă„, iar în ultimele 9 zile am umplut peretele meu cu postări de la fața locului, mai mulți m-au întrebat ce e așa deosebit in Vama asta. E!

Pentru mine și nu numai e mai mult decât mare, plajă,  bere și distracție.  E locul în care poți fi singur cu tine chiar dacă ești înconjurat de zeci de oameni cu care ești pe aceeași undă. Ești cu ei, cânți cu ei, faci plajă,  alergați,  dansați, fumați împreună,  dar în același timp eşti faţă în faţă cu sufletul tău. Pentru că sufletele noastre au nevoie pentru propria fericire doar de un petic de nisip, de câteva valuri, o chitară și liniște. Iar in Vamă găsești acesta liniște, cu toată galagia de acolo!

IMG_20130802_201340 E locul în care nimeni nu îţi propune pe plajă să cumperi porumb, îngheţată sau adidaşi, nu te invită la concerte cu manelişti sau la circ, e locul în care omul rebel si nebunatic din tine are timp și spațiu să se desfaşoare. Pentru că măcar o dată în an, cel puțin eu, am nevoie de aceasta. Să te arunci în mare spre dimineață, să adormi pe nisip, să prinzi din aer refrenele din diferite colţuri ale plajei care ţi-au alimentat de pe YouTube zilele de muncă din timpul anului. Notele acelor melodii fredonate de artiştii şi beţivii Vămii laolaltă care te găsesc lipit cu fața de nisip.

IMG_20130730_153413 Să scrii la sfârşit de zi „Mulțumesc” pe nisip fără să știi,  de cele mai dese ori, cine e destinatarul mesajului. Să auzi marea în sălbăticia ei şi să îţi dorești să-i cedeze nervii şi să ajungă şi la tine în cort. Să plouă frumos, cadenţat şi să îţi pese cel mai puţin în acel moment de „acoperişul” cortului tău. Şi, da, să nu îţi planifici nicio zi! Să lași marea să-ţi facă programul, vocea ei să-ți plimbe picioarele kilometri întregi pe plajele unde rar întâlneşti câte un om.

Da, îmi veți spune că nu mai e Vama cea de altădată.  Probabil. Dar eu o simt la fel, așa cum am descoperit-o într-un miez de noapte în 2009. Da, au apărut terase „a la Mamaia”, unde răsună altfel de muzică,  au apărut hoteluri şi pensiuni în cealaltă parte a Vămii.  Dar ele sunt acolo, undeva.  Vama mea e metrul pătrat de nisip ce mă face fericit, e marea care ne trezeşte libertatea din venele noastre.

IMG_20130801_144658 Poate mă voi schimba în timp, dar nu cred că vreodată voi alege să merg în vacanță prin intermediul unei agenții, să stau într-un hotel cu regim all inclusive. În puţinele perioade libere din an nimănui nu-i voi permite să îmi dicteze la ce oră să mă trezesc, la ce oră să mănânc, ce să fac şi ce emoții să îmi programez.

Și de data acesta Vama a însemnat Folk You, au fost patru zile pline de muzica bună – am cantat cat m-a tinut plamanii, in special melodiile de la Vama, fara sa îmi pese că sunt un anti-talent total în ale muzicii 😀

IMG_20130805_013226

A fost o vacanță activă,  cu cel puțin 6-7 km merşi pe jos zilnic, cu treziri frumoase și multe emoții pe care mi le-a oferit marea şi nu numai. Vama Veche este un loc cu multa încărcătură emoțională pentru mine și așa va ramane, dincolo de orice dramă și vamă.

Textul de mai sus a fost scris în autocar pe telefon, de la Galaţi până la Vama Oancea 🙂 Salutări din Chişinău şi ne vedem la anul 🙂

Și câteva fotografii pe care le-am postat în timpul vacanței pe contul meu de Instagram:

IMG_20130802_133050

IMG_20130804_123101

IMG_20130728_194551

IMG_20130731_182332

IMG_20130801_080230

IMG_20130803_135032

IMG_20130803_153633

IMG_20130731_213400
IMG_20130805_062015

IMG_20130805_145436

despre rușinea de a câștiga bani cinstiți în R.Moldova

A început perioada admiterii, iar mulți absolvenți de gimnaziu și liceu încă oscilează între ce vor ei, ce vor părinții lor și ce vrea societatea.

Știu că toți se înghesuie la facultățile de economie și drept și e dreptul lor. Din fericire, statul nostru, chiar dacă nu ne prea ajută în viața de zi cu zi, măcar nu ne încurcă și ne lasă să decidem singuri ce și unde vrem să ajungem. Avem mai multă libertate decât părinții noștri care au făcut studenție în URSS, dar nu știu dacă știm să profităm de ea.

Mă gândeam azi la două discuții pe care le-am avut recent. Doi băieți din satul meu.

Primul e absolvent de relații economice internaționale la ASEM. După absolvire a plecat la Moscova să muncească să-și cumpere mașină, evident – pentru că ce fel de absolvent asem fără mașină 🙂 A lucrat mult, i-au dat doar o parte din banii promiși. Acum are de gând să meargă iar în Rusia să câștige vreo cinci mii de euro cu care, spune el, va reuși să tragă sforile și să obțină un post de muncă la comisariatul de poliție din Varnița sau, și mai bine, la unul dintre penitenciarele moldovenești din Bender. Este sigur că în viitorul apropiat conflictul transnistrean nu va fi soluționat, iar un post de muncă la Varnița sau Bender, care presupune multe indemnizații de la Chișinău, îi va asigura o viață decentă acasă. Speră ca odată ajuns în funcție, să recupereze cumva banii investiți pentru cumpărarea postului. Se va însura cu vreo fată frumușică din sat, își va cumpăra apartament în Bender și, așa cum zice el, nu va traje la sapă sau lucra la construcții.

Al doilea, după gimnaziu a mers la o școală profesională din Chișinău. I-a plăcut dintodeauna să lucreze cu lemnul, iar după doi ani de studiu în capitală e lemnar cu acte în regulă. Spune că angajatorii selectează lemnari încă pe când aceștia sunt pe băncile școlii și că e mare bătălie pentru cei mai buni studenți. Lucrează pentru o companie din Italia care face sicrie într-o suburbie a Chișinăului. Sicrie frumoase, scumpe, care ajung să fie vândute cu bani grei în peninsulă. Lucrează în condiții decente, are salariu de care este mulțumit și face ceea ce-i place. Cu experiența ce-a obținut-o până acum poate lucra oriunde pentru că, o spune el și nu numai, meseriașii sunt la mare căutare în Republica Moldova.

Odată cu crearea zonelor economice libere în RM, tot mai mulți investitori străini vor alege să-și mute afacerile aici. Moldovenii sunt muncitori, nu vor salarii de mii de euro, iar statul va încuraja străinii în continuare să se orienteze spre RM. Toate bune și frumoase, dar cine să lucreze? Câți dintre absolveții noștri de gimnaziu sau liceu sunt dispuși să se facă bucătari buni, lemnari, cizmari, instalatori sau sudori? Puțini. Pentru că la noi familiile degeaba și-au crescut odraslele dacă nu le trimit la universități și academii pentru a aduna diplome. Nu contează că după trei sau patru ani ei oricum vor merge pe la Moscove sau Odesse, principalul e reputația – că doar nu am crescut un băiat sau o fată ca o floare să-i trimită la o școală profesională.

Pentru că în Moldova este o rușine să câștigi bani dintr-o activitate onestă care-ți aduce satisfacție. Trebuie să te faci jurist sau economist să nu te râdă satul. Nu știu de unde vine mentalitatea aceasta, dar suntem de-a dreptul absurzi!

Alaltăieri așteptam pe cineva în fața la banca de la intrarea în piața centrală. O doamna a crezut că vând înghețată și m-a întrebat ceva. I-am zis că nu eu sunt vânzătoarea și ea mi-a zis: Îmi cer scuze dacă v-am ofensat. What? Deci dacă vinzi înghețată și îți câștigi banii cinstit e ceva super ofensator. Normal. Pentru că la noi trebuie să faci bani pe la Moscove, să-ți cumperi posturi de muncă prestigioase și să fii în rând cu lumea bună.

Cât de tâmpiți suntem că avem o asemenea mentalitate. În țările normale este o normalitate ca tinerii să-și câștige singuri banii de buzunar și nu numai. La noi este o rușine.

Niciodată nu mi-a fost rușine să-mi câștig banii de buzunar. Din fericire, părinții mei mi-au oferit tot timpul tot de ce am nevoie, dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de ei. Dacă e să mă gândesc prin câte metode am câștigat bani până acum, nu mi-ar ajunge degetele de la mâini și picioare. Și nici de una nu mi-a fost și nici nu-mi este rușine. E o rușine să furi sau să cerșești, dar cum naiba să-ți fie rușine să câștigi bani cinstit?

În adolescență am vândut fructe și legume la piața din Bender ani în șir, am dus sticle goale la magazin, am dus cupru vechi pentru bani, am prășit pentru bani, am strâns căpșuni, piersici și mere și multe altele. Am participat la tot felul de concursuri unde știam că premiile sunt bani (primul telefon mi l-am cumpărat după ce am participat la trei concursuri de eseuri :D). În studenție am împărțit pliante prin Suceava, am făcut sondaje politice până nu mai puteam (cu ocazia asta am vizitat județul Suceava, sat cu sat, în întregime 🙂 ), am făcut promoții, am vândut sucuri moldovenești într-un supermarchet, am făcut traduceri. La un moment dat, când lucram reporter, după muncă împărțeam pliante. Aveam nevoie de bani și nu mi-era deloc rușine să fac asta. Probabil ar fi fost mai ușor să dau un telefon părinților, iar a doua zi ai mei cu siguranță îmi trimiteau bani, dar…

Acum câștig doar din activități intelectuale, dar dacă voi decide într-o bună zi să-mi pun viața în trei genți mari și să mă mut într-un alt oraș dintr-o altă țară, voi putea să spăl vase sau altceva pentru început. Eu chiar cred că nicio meserie și niciun loc de muncă nu poate fi rușinos.

Poate acest text lung nu-i va mișca pe mulți, dar eu chiar sper și vreau ca într-o bună zi tinerii noștri să-și dea seama ca poți reuși în viață și poți câștiga mult mai mult fără să te faci șomer jurist sa economist. Va veni un italian sau vreun german să-și deschidă un centru de consultanță economică la Chișinău? Puțin probabil. Dar un bucătar bun sau un lemnar foarte priceput va câștiga bine în orice circumstanțe, cu sau fără investitorii din afară.

Așa că, dragi tineri, cântăriți bine și să nu uitați niciodată, dar niciodată că o meserie nu poate fi rușinoasă. Spor la ales! 😉

fetele vor merge duminică pe biciclete! În fuste!

Prietenii mei de pe Facebook știu despre ce este vorba – am spamuit eu oleacă despre eveniment în ultimele două zile 🙂

Girl On A Bike Nu descoperim America – e o idee care a prins în mai multe orașe din lume (eu am urmărit mișcarea în România. Recunosc am petrecut minute în șir în fața monitorului admirându-le pe participantele de la SkirtBike 🙂 ). Noi credem că orașul nostru, cu toate neajunsurile sale, merită să fie colorat cu biciclete, fete, fustițe și rochițe.

Cine suntem noi? Trei fete care împart de mai bine de un an aceeași casă. Anastasia a venit cu ideea, eu cu Nata am aprobat fără să ne gândim prea mult. Iar de la vorbă la faptul e doar un pas 🙂 Nu avem sponsori, nici parteneri media. E o ediție test, dacă pot spune așa. Nu e o competiţie, nu ne vom întrece. Va fi o defilare frumoasă prin Chişinău pe două roţi – unica mea grijă e să nu furăm prea tare privirile şoferilor – îi îndemnăm să ne admire, dar totuşi să fie atenţi la trafic 🙂

Există un eveniment pe facebook. Noi mizăm pe un număr de aproximativ 40-50 de participante. Iar un eveniment cu 50 de fete îmbrăcate colorat pe două roţi nu are cum să nu reuşească!

Şi nu organizăm acest eveniment doar de dragul organizatului. Sper din suflet ca pe străzile Chişinăului să fie mai multe bicicliste, fetelor să nu le fie ruşine să meargă la serviciu sau oriunde în altă parte pe două roţi. Iar dacă vom fi mai mulţi, şi primăria va crea (sper) mai multe condiţii pentru biciclişti.

Am bicicleta de patru luni, dar trebuie să recunosc că mi-e cam frică să merg pe timpul zilei când străzile sunt aglomerate. În schimb serile şi nopţile – străzile din Chişinău sunt ale mele. De aceea, vrem piste! 🙂

Rugămintea noastră e să trimiteţi un mail de confirmare la fetepebiciclete@gmail.com. Ne vedem duminică!

imagine: flickr.com

eu și călătoriile mele prin R.M.

vreau să merg la #cuptorulblogosferic, iar bilețul care m-ar duce acolo e un articol pe blog despre călătoriile mele prin Republica Moldova.

E o sarcină prea grea pentru mine să sintetizez într-un articol călătoriile mele prin republică, ținând cont de faptul că cel puțin o dată la două săptămâni ies din Chișinău. Cele mai multe localități le-am vizitat în săptămâna din Redescoperă Moldova împreună cu colegii din proiect (o parte dinte ei mi-au devenit prieteni 🙂 )Voi scrie mai jos despre câteva dintre locurile pe care le-am vizitat singură, în afara proiectului 🙂

1005103_10201301952968499_2144065725_n

Ultima dată am fost în satul Satul Nou din raionul Cimișlia. Sat frumos cu oameni frumoși. Am găsit mai multe Case Mari împodobite cu tot felul de lucruri făcute manual.

Poate sunt eu materialistă, dar totdeauna le întreb pe femeile care crează aceste minunății de ce nu își fac o afacere din asta. Toate îmi zic că le este milă să-și vândă obiectele 🙂

426734_10201091422585371_467895414_n Cu puțin timp în urmă am vizitat în premieră cetatea Tighina. Pare comic pentru că m-am născut nu departe de cetate, am trecut pe lângă ea sute de ori, dar niciodată n-am avut ocazia să ajung în interiorul ei. Mulți ani a fost inaccesibilă publicului, e deschisă de un an și ceva. Administrația locală a transformat-o într-un instrument idiologic, de parcă ar fi o cetate rusească. Cetatea e păstrată binișor, pe alocuri a fost restaurată. Recomand s-o vizitați, din Chișinău faceți o oră cu mașina până acolo. Intrarea e 25 ruble (aproximativ 28 lei).

947024_10201091498067258_394799434_n

600962_10201116588014491_472265449_n Cu puțin timp în urmă am fost și în satul Costești din raionul Ialoveni. Mulți dintre voi au auzit despre lacul de lângă Costești. Este al doilea sat ca număr de locuitori din R.Moldova. Fotografia e făcută din biserică. Acolo am găsit un clopot imens care cântărește peste cinci tone, care a fost adus în urmă cu un secol din Petersburg.

Tot nu demult am fost și în satul Vărzărești din raionul Nisporeni. Un sat mare cu un primar care are sub 30 de ani. Satul e vestit prin mănăstirea din localitate, care e cea mai veche din Republica Moldova. Prezintă interes pentru cei care ajung acolo Cimitirul Eroilor Români.

Mie însă mi-a plăcut parcul micuț, verde și cochet din centrul satului 🙂

parcul din sat

cimitirul eroilor romani

Am cunoscut Nistrul la:

Purcari

IMG_3027

Cocieri

1

Corjova

IMG_9451

Delacău, raionul Grigoriopol

IMG_4664

Molovata

P1030376

Tiraspol

IMG_0979

Bâcioc-Gura Bâcului

IMG_1048

Dubăsari

hidrocentrala dubasari

raionul Rezina

IMG_0167

Ar mai fi multe de povestit. Eu vă zic să aveți drum bun prin Moldova 🙂