din interiorul pieţii

Cred că nu există un spaţiu mai propice pentru a observa de după „cortină” cultura unei societăţi decît piaţa, loc unde naturaleţea şi firescul se manifestă în toată amploarea lor. Gălăgia infernală din interiorul pieţii aidoma unui roi de albine într-un ştiubei ce-a luat foc te predispune la un joc extrem de interesant, cel de a observa tot ce se-nvîrte în jurul tău:mîinile grăbite ale cumpărătorilor aşteptînd marfa, vocile ţipătoare a vînzătorilor enervaţi pe cei mai pretenţioşi clienţi, un cîine vagabond ce-aleargă cu o bucată de salam în gură şi înjurăturile vînzătoarei dolofane ce-aleargă să-l „prindă din urmă”. 🙂

E o plăcere(cel puţin pentru mine) să te afli în torentul de cumpărături, unul mai grăbit şi agitat decît altul, fiecare cu gîndurile, preocupările şi problemele lui, dar toţi ajunşi aici pentru a schimba hîrtiile din portmoneu cu produsele frumos aşejate la vitrine, integrîndu-se astfel în banalul proces pe care-l numic „liber schimb” sau, şi mai simplu, „comerţ”.

Cea mai mare plăcere însă mi-o produce plimbatul prin compartimentul „Legume&Fructe”, mai ales acum vara, cînd piaţageme sub explozia de culori de roşu, alben, portocaliu, verde, mov…! E un deliciu ce-ţi bucură ochii să admiri tejghelele doldora de tot soiul de fructe exotice pe lîngă coşurile de cireşe şi caise pistruiate culese dis-de-dimineaţă şi aduse cu grijă de ţărani la vînzare.

De ce se uită domnişoarele la fotbal?

Indiscutabil fotbalul este laitmotivul acestei veri, fapt datorat fireşte Campionatului European ce se află pe ultima sută de metri şi care-şi intensifică în popularitate odată cu apropierea meciului din finală. Nu pot să fac anumite pronosticuri, este total ineficient, căci se pare cuvîntul „imprevizibil” a devenit motto-ul acestei competiţii.

Aflîndu-mă în postura de spectatoare, mi-am concentart toată atenţia şi spiritul de observaţie atît asupra meciurilor propriu-zise, cît şi asupra lucrurilor şi fenomenelor sesizabile după limitele stadioanelor. Şi-aici mă refer la reacţia şi răsunetul acestui campionat de avengură în rîndul tuturor amatorilor de fotbal de pe mapamond. În timpul cît se derulează meciurile e o stranitate să întîlneşti pe stradă vreun om; unii stau comod în fotoliu şi urmăresc meciurile în faţa micului ecran; unii împreună cu gaşca urmăresc jocul la ecranele instalate în exclusiv pentru acest eveniment în locurile publice şi de agrement. Şi, dacă în mulţimea de suporteri pînă nu demult era o raritate să întîlneşti repezentanţi ai sexului frumos, apoi acum femeile nu numai că nu mai constituie o minoritate, ci-şi susţin în egală măsură echipele favorite în cel mai pasional mod. S-au schimbat oare atît de tare tendinţele în sport? Urmăresc oare cu interes domnişoarele cei 22 jucători te pe teren şi sunt captivate de jocul în sine sau e un simplu moft de-a fi în rînd cu lumea? Am pus aceste întrebări pentru că nu o singură dată mi-a fost dat să întîlnesc domnişoare care în pofida faptului că n-aveau habar de regulile, tacticile, strategiile acestui joc îşi manifestau mult mai ţipător pledoaria pentru acest gen de sport decît bărbaţii.Uneori chiar e nostim să vezi o femeie care-a stat ţintuită în fotoliu cu pumnii puternic strînşi şi cu ochii ţintă la meci care-ntreabă în minutul 85 în ce tricouri este echipa pe care-o susţine. 🙂

Nu, să nu credeţi că cele relatate mai sus sunt lucruri valabile pentru toate suporteriţele. Sunt unele mult mai înarmate cu informaţii şi versate în domeniu chiar decît bărbaţii, fapt pentru care le port toată admiraţia. Altă chestie interesantă e că în ultimă vreme mai toţi reporterii sport tv sunt de genul feminin.Oare nu mai sunt bărbaţi pricepuţi în domeniu? Explicaţia e mult mai simplă decît mi-o imaginam. Dacă v-aş pune în faţă două opţiuni: cea de a urmări un reportaj tv în direct de pe stadionul de fotbal realizat de un domn sobru în tricou alb sau cel făcut de o domnişoară simpatică în stil „ştrengăriţă”, cochetă şi zîmbitoare, ce-aţi alege? Indiscutabil.Cea de-a doua obţiune. POate în competenţă de materie de fotbal şi cedează domnişoara, însă atmosfera ce ţi-o oferă chipul şi vocea ei te predispune involuntar la jocul ce urmează. Aşa că jos pălăria în faţa iubitoarelor de fotbal!

SMS Mania

În pofida faptului că servicul SMS se consideră drept cea mai banală şi simlplă funcţiune a telefoanelor mobile ultramoderne, chiar dacă au apărut servicii alternative şi mult mai eficiente de transmitere a datelor, precum MMS-urile sau mesajele e-mail trimise direct de pe celular, remarc că sms-urile n-au pierdut deloc în popularitate. Acest fenomen fiind denumit, pe bună dreptate ”
sms mania” . Şi, dacă pînă nu demult adolescenţii erau utilizatorii NR. 1 al acestui serviciu, apoi acum, nu mai este o mirare să vezi pe stradă, în parcuri, în mijloace de transport…( oriunde!) femei, bărbaţi, bătrînei tastînd cu o viteză uluitoare butoanele telefonului cu siguranţa că peste cîteva clipe mesajul lor vor ajunge la destinatar.

Toate bune şi frumoase pînă aici… Doar că, ca şi celelalte lucruri bune cu care te acomodezi uşor, sms-urile au început să creeze dependenţă, şi nu exagerez deloc cînd spun asta. De multe ori mi se întîmplă să observ dintr-o parte comportamentul acestor oameni ( de ce mi-ar fi ruşine să remarc că, într-o oarecare măsură, intru şi eu în tagma lor). Cum poţi să-ţi dai seama dacă te raliezi şi tu acestei categorii? Uşor! Încearcă să renunţi pentru o perioadă de timp( spre exemplu, o săptămînă) la scrierea tradiţionalelor sms-uri, iar dacă începînd cu prima zi simţi o stare de vacuum, lispă, neajuns, te simţi ciudat, neplăcut , să ştii c-ai păţit-o rău!

Atunci cînd ne-aflăm la coadă pentru a achita careva taxe, cînd aşteptăm ore în şir să cumpărăm ceva fiind enervaţi la culme de vînzătorul leneş, cînd aşteptăm cu disperare autobuzul la oprire sau pur şi simplu cînd n-avem ce face…acestea sunt momentele cînd scrierea unui sms devine o necesitate vitală, avînd misiunea deloc uşoară să ne despovăreze de stres şi plicitiseală. Iar efectul nu întîrzie să apară, căci imediat ce ecranul telefonului îţi comunică ştirea „mesaj trimis” simţi un comfort total, de parcă ţi s-a luat o piatră de pe inimă. Însă în această situaţie nu putem să nu observăm comportamentul egoist al expeditorului , căci folosind sms-urile ca pe o de terapie şi o metodă de eliberare de energie negativă, nu ne dăm seama că putem crea discomfort, deranj persoanei căreia îi adresăm acest mesaj. Iar pesroana de la celălalt capăt al conexiunii se vede în stupida situaţie de a-ţi răspunde cu cîteva banalităţi şi cuvinte formale care-i consumă inevitabil cîţiva cenţi de pe cont.

Ce-ar trebui să facem cînd sesizăm că cădem în această „capcană” ? Să-ncercăm să ne debarasăm de această deprindere, să utilizăm sms-urile doar în cazurile de utilitate maximă, în caz contrar riscăm să ne transformăm viaţa reală într-un perpetuu joc virtual. Inovaţiile tehnice au fost concepute să ne faciliteze viaţa, să ajute creierul uman, dar nu să-l înlocuiască….

Limba română la Tiraspol-vorbită doar la ureche

Întîmplarea a făcut ca să ajung în aşa zisa capitală a Transnistriei-Tiraspol tocmai în ziua de 1 iunie, zi în care toată omenirea îşi îndreaptă privirea din cursul său accelerat spre generaţia tînără, spre florile planetei-copii. Străzile Tiraspolului erau ticsite pînă la refuz de cete de copii ce-aveau în mîini baloane de tot soiul de culori, dar n-am fost scutită de „plăcere” de-a-întîlni în cale şi cete de soldaţi şi miliţieni cu revolvere la şold. O combinaţie impresionantă! Dar, din cîte-am observat, prezenţa lor nu mai este un motiv de mirare pentru locuitorii de-aici, e un lucru mai mul ca firesc…

Odată ajunsă captivă în torentul de trecători din centrul Tiraspolului, urechile mele vrînd-nevrînd au fost puse-n gardă, fiind provocate să distingă amalgamul de cuvinte pestriţe slab perceptibile din gălăgia mulţimii. Un joc extrem de interesant, ţinînd cont de caracterul multiligvism al populaţiei din teritoriu. Dominante, fireşte, erau cele din limba rusă, însă nu despre aceasta vroiam să vorbesc. Oricît de tare nu mi-am ascuţit auzul, n-am avut mare noroc să întîlnesc prea mulţi vorbitori de limba română. Ce-i drept, am avut această revelaţie. Doar că a trebui să fac sforţări considerabile, căci chiar dacă şi mai sunt vorbitori de română în regiunea transnistriană, ei nu doar că sunt în minoritate dar fac tot posibilul pentru a-şi eschiva identitatea, avînd probabil complexe din această cauză. Aceasta m-a şi pus pe gînduri. În zadar se vorbeşte despre consolidarea teritorială a Republicii Moldova odată ce nu se va schimba mentalitatea moldovenilor şi vorbitorilor de limbă română din zona transnistriană.

Întîlnisem mai mulţi trecători care vorbeau în română, dar treceau brusc la rusă odată ce observau că sunt priviţi cu suspiciune şi inferioritate de ceilalţi.Alţii, pentru a nu bate la ochi, vorbeau în şoaptă în română pentru a nu fi auziţi de ceilalţi, iar odată ce simţeau asupra lor privirile aţintite a trecătorilor se simţeau jenanţi.E un fenomen pe care eu, ca să fiu sinceră, nu prea îl înţeleg.Uneori această adaptabilitate a poporului nostru devine supărătoare. De ce-ar trebui să ne stîlcim limbile cu o limbă străină renunţînd cu uşurinţă la limba mamei la noi acasă doar ca să le facem pe plac străinilor şi veneticilor?…

Rezolvarea problemei transnistriene nu se va realiza neapărat prin implicarea organismelor internaţionale, ci doar prin noi, printr-o muncă continuă de conştientizare şi sensibilizare a populaţiei din teritoriu. Trebuie să se înţeleagă că noi suntem capabili să soluţionăm problema prin adoptarea unei atitudini, prin mobilizarea eforturilor, iar declaraţiile vor rămîne declaraţii …(din păcate!)

Eurovissionul 2008 şi-a desemnat cîştigătorul-Dima Bilan!

Ca să fiu sinceră, ediţia de anul acesta a Eurovissionul-ui mi s-a părut mai puţin impresionantă în comparaţie cu anii precedenţi. Am urmărit spectacolul din finală fără mare entuziasm ( fapt cauzat probabil de necalificarea Moldovei:( ). Însă asta nu înseamnă că n-am avut favoriţi. Chiar cîţiva. Printre care evident se număra şi favoritul NR.1 al întrgului concurs, rusul Dima Bilan, care n-a înşelat aşteptările fanilor săi, avînd o evoluţie spetaculoasă şi un show pe măsură. Aceste calităţi nu numai au trezit admiraţia fanilor săi, dar l-a ajutat să realizeze o performanţă demult rîvnită- să aducă Eurovission-ul în Moskova.

Chiar dacă a evoluat printre ultimii participanţi, Bilan a cîntat şi a încîntat o Europă întreagă cucerind publicul prin ţinuta sa scenică, dar şi prin calitatea interpretării piesei „Believe”, piesă care se face tot mai insistent auzită în cadrul majorităţii posturilor tv şi radio europene.

Faptul că ediţia de anul viitor al acestui concurs ca avea loc în capitala Rusiei va constitui probabil un avantaj pentru Moldova, însă ar trebui să ne mobilizeze şi mai mult pentru a ne putea prezenta cu o piesă bună. Ne revanşăm noi ..:)!

Show cu papagali

Chiar dacă e considerat drept cel mai de valoare şi prestigios festival de cîntec european, totuşi Eurovission-ul şi-a cam pierdut în ultima vreme din reputaţia de odinioară, acest adevăr fiind recunoscut nu numai de muzicienii profisionişti, dar chiar şi de simplii spectatori care fără vreo mare iniţiere şi pregătire în domeniu au sesizat calitatea proastă a interpretării şi a mai multor piese ajunse în concurs. De vreo 7 ani urmăresc şi eu acest concurs, dar mai ales Eurovission-ul a devenit mai aşteptat şi intrigant pentru mine de cînd a intrat şi Moldova în cursă, mai exact de 4 ani, ani cînd am ţinut strîns pumnii şi am avut emoţii mari pentru băieţii de la Zdop şi Zdup, Natalia Gordienco şi Arsenium, Natalia Barbu şi de-acum anul acesta pentru Geta Burlacu. Cu toate că părerile sunt împărţite la acest capitol, totuşi, după mine, în cadrul acestor ultime patru ediţii Moldova a avut o evoluţie deloc neglijabilă, dovadă e şi faptul că s-a calificat printre cele mai bune 10 ţări de două ori.

Anul acesta Moldova a fost reprezentată de Geta Burlacu. Chiar de la-nceput această decizie a provocat multe reacţii în rîndul opiniei publice de la noi, mulţi minimalizînd şansele Getei şi condamnînd alegerea juriului. Aşa e întotdeauna la noi, nefiind capabili să conştientizăm valoarea unei piese/interpret suntem obişnuiţi să venim cu critice dure şi chiar foarte dure, obiecţii neîntemeiate şi vorbe aruncate aiurea menite doar să distrugă moral şi să descurajeze artistul.În semifinala de marţi Geta a evoluat cu numărul 4 şi, după părerea mea, a avut o prestanţă impresionabilă, înfrumuseţînd spectacolulul nu numai cu o ţinută admirabilă, dar şi cu calităţi vocale deosebite. Cel puţin e părerea mea pur subiectivă. Faptul că piesa nu s-a calificat în finală nu spune nimic, toţi ştim că procedeul de votare nu e unul tocami echitabil şi obiectiv. Asta e ! Nu cred că ar trebui să ne lamentăm, Moldova dispune de un resurse artistice şi creatoare bogate, potenţial care necesită a fi valorificat permanent. Şi, chiar dacă ierarhia valorilor în cadrul Eurovission-ului s-a cam schimbat, asta nu înseamnă că ar trebui să ne prezentăm cu piese şi show-uri de prost gust pentru a cîştiga în pupularitate. Adevăratele valori se decantează. Rezistă timpului.

Precum spuneam, din păcate, Moldova n-a obţinut calificare în finală, însă spre marea mea bucurie reprezentanţii României- Nico şi Vlad Miriţă au reuşit această performanţă. Peste cîteva minute ei vor deschide spectacolul final. Ard de nerăbdare să văd ce surprize rezervă această ediţie …

A început cursa de „vînătoare” a viitorilor studenţi

Iată-iată procesul educaţional ajunge pe ultima sută de metri, fapt care devine tot mai sesizabil în şcoli şi licee unde elevii încearcă din ultimile puteri şi nădăjduiesc la o medie bună, iar absolvenţii cilcului gimnazial şi liceal rîvnesc cu tot dinadinsul la un „happy end” ce se rezumă şi el la calitatea notelor ce le-ar asigura posibilitatea de-a-şi continua studiile.Tensiunea se intensifică şi ea odată cu trecerea zilelor ceea ce înseamnă că se apropie în ritm de galop examenele! :(Nu mă voi referi la subiectul examenelor, căci este un capitol aparte şi necesită o tratare individuală, lucru ce-l voi face cu siguranţă doar după ce trec de ele (să mă ajute Dumnezeu!). Agitaţi mai mult ca oricînd,ezitînd în obţiunile ce trebuie să şi le facă, elevii absolvenţi au ajuns la o etapă de recapitulare, alţii mai nostalgici, iar alţii dimpotrivă fericiţi la culme că scapă de această „ghilotină” numită liceu şi vor putea în sfîrşit să se bucure de mult rîvnita libertate pe care au visat-o ani la rînd pe băncile liceului.
Chiar dacă mai este ceva timp pînă cînd vom intra în febra examenelor de bacalaureat, totuşi mulţi din colegii mei şi-au făcut alegerea în privinţa facultăţii şi chiar universităţii unde se văd stundeţi. Deopotrivă şi universităţile din Moldova au intrat de-acum în cursa de „vînătoare” a potenţialelor studenţi ce-ar completa bancile universitare în anul de studiu 2008-2009. Dovadă este şi faptul că majoritatea universităţilor chişinăuene au organizat tradiţionalele Zile a Uşilor Deschise menite să familiarizeze absolvenţii cu posibilităţile şi serviciile ce le propune fiecare universitate în parte, oferind o iniţiere cît de cît în orientarea profisională, asistenţă de care viitorii studenţi au nevoie mai mult ca oricînd. Interesată fiind de potenţialul universităţilor din capitală, am participat şi eu alături de colegii mei de clasă la mai multe activităţi de acest gen, reuşind să vizitez 3 din cele mai reprezentative instituţii de învăţămînt superior din capitală: ULIM, UTM şi USM.

Recunosc că pînă în ziua de azi aveam o perceţie destul de vagă referitor la procesul de educaţie superior. Tocmai din acest motiv aceste întîlniri cu viitorii studenţi sunt salutabile, căci oferă tinerilor un punct  de referinţă, atît de necesar, mai ales acum cînd ne aflăm la un moment de mare şovăire.
Fiecare universitate a depus maxum efort pentru a crea o imagine cît mai atractivă, aceasta garantîndu-le solicitare din partea studenţilor. Mă bucur că mulţi din colegii mei au făcut alegerea corespunzătoare, alegere de o importanţă crucială pentru viitorul profisional al fiecăruia, alegere pe care sper să n-o regrete peste ani.

9 Mai -Memorial al Durerii

”A fost război. Ecoul lui şi-acum mai este viu…”(Grigore Vieru)

Chiar dacă 9 mai pentru europeni este o sărbătoare dublă, totuşi conotaţiile principale a aceste zile o constituie victoria asupra fascismului şi comemorarea celor care au jertfit cu propria viaţă pentru ca noi, predecesorii, să ne putem bucura de pace, cunoscînd termenul de ”război” doar din filme şi manuale de istorie.
S-au scurs mulţi ani de-atunci, de la acel moment crucial pentru istoria Europei cînd se săvîrşise o victorie impresionantă asupra celui mai dezastruos fenomen-fascismul, amintirile se risipesc treptat, numărul veteranilor şi martorilor vii al acelui groaznic eveniment se răreşte cu fiecare an iar odată cu ei se consumă o filă sîngeroasă de istorie. Timpul îşi urmează cursul său firesc, lumea se schimbă, societeatea îşi metamorfozează aspectele odată cu valul de schimbări, însă nimic nu se uită şi nimeni nu este uitat. Dovadă este şi evenimentul la care-am participat astăzi împreună cu colegii mei de liceu- mitingul tradiţional în memoria celor căzuţi în războiul rece. Satul Fîrlădeni a jertfit pentru binele Patriei cu tot ce avea mai scump-feciorii săi, din localitatea noastră plecînd la război 240 de bărbaţi dintre care acasă au revenit doar 140. Cîmpuri împărăginite, copii cu lacrimi pe obraz, neveste disperate, mame îndurerate…Însă puterea de rezistenţă, verticalitatea şi devotamentul ostaşilor noştri au scos ţara din ispas şi acum , din fericire , vorbim despre acest dezastru doar la timpul trecut.
Parcul din centrul satului în care este amplasat monumentului ”eroului necunoscut” astăzi era mai frumos ca niciodată, împodobit într-o mantie de un verde crud, un cer senin, dătător de viaţă, dar mai ales de prezenţa considerabilă a sătenilor care-au găsit de cuviinţă să asiste la acest miting în semn de profundă recunoştinţă pentru cei care au căzut în cîmpul de luptă pentru binele nostru. An de an numărul veteranilor prezenţi la această manifestare se micşorează treptat, hainele bătrîneţelor devin tot mai apăsătoare, însă zîmbetul şi faţa lor senină rămâne aceeşi, servind drept veritabile modele de eroism şi cutezanţă pentru generaţia în creştere. Au mai rămas printre noi doar 8 participanţi la acest război: Mogîldan Trofim, Şapoval Nicolae, Gojan Vasile, Guţu Procopie, Doroşenco Vasile, Tofan Emanuil, Răilean Ion şi Burlac Ştefan . Datoria noastră este să le păstrăm vie memoria celor plecaţi dintre noi, purtîndu-le de grijă celor care au rezistat tuturor greutăţilor şi mai sunt printre noi. În acest sens administraţia locală a satului Fîrlădeni în persoana domnului primar, Filip Şapoval a acordat în semn de mulţumire pentru toţi veteranii cîte 1000 lei iar pentru văduvele de război cîte 800 lei. Fireşte, nu este o sumă considerabilă, dar ţinînd cont de resursele modeste de care dispune primăria noastră, totuşi sperăm că acest suport bănesc va contribui într-o oarecare măsură la îmbunătăţirea traiului veteranilor.

Oxana GREADCENCO

Seminar la informatică

Puterea de calcul a crescut în ultimii ani cu o rată uluitoare, iar noile tehnologii vor continua să contribuie la păstrarea aceluiaşi ritm. Din acest motiv, pentru a rezista torentului de schimbări şi invenţii ce vin să ne îmbunătăţească viaţa e nevoie de o cunoaştere permanentă a noutăţilor din lumea informaţională, verbul “a fi informat” devenind un imperativ pentru omul contemporan .
Chiar dacă numărul orelor de informatică sunt insuficiente pentru a reuşi să descoperim în întregime universul computerului, totuşi pentru noi, elevii, ele sunt un suport real ce ne ajută nu numai să însuşim noile tehnologii, dar ne permit o cunoaştere multidimensională a posibilităţilor nelimitate a celui mai important instrument al secolului XXI-calculatorul, perspectivele ce ni le deschide acesta întru realizarea personală a fiecăruia din noi .
Avînd drept scop familiarizarea elevilor cu diversitatea domeniilor în care sunt aplicabile tehnologiile informaţionale, în incinta Liceului Teoretic Fârlădeni a avut loc seminarul teoretico-practic la informatică desfăşurat în cadrul întrunirii profesorilor din raionul Căuşeni la această disciplină. Pe parcursul seminarului participanţii au avut posibilitatea de a urmări evoluţia generaţiilor de calculatoare, au motivat importanţa colosală a computerului, încercînd să creioneze imaginar chipul calculatorului peste 50 ani, schimbările ce le va produce acesta în dezvoltarea omenirii.În acest sens, această activitate s-a dovedit a fi un veritabil laborator creativ, mai ales cînd participanţii fiind provocaţi de moderatoarea seminarului, dna Lilia Botnari, au prezentat înscenări inedite în care-au prezentat rolul incontestabil al informaticii în medicină, criminalistică şi astronomie. Repartizaţi în trei grupe, participanţii au lucrat eficient la elaborarea mai multor postere, esee, proiecte de lege ce au drept scop implimentarea programelor de informatizare în toate instituţiile din republică. Totodată elevii au motivat importanţa ce-o deţine reţeaua de Internet în procesul de educaţie şi în viaţa personală a fiecăruia, posibilităţile vaste ce ni le oferă această lume virtuală care devine tot mai populară şi accesibilă chiar şi pentru mediul rural. Astfel acest seminar a servit drept etalon de conştientizare a vitalităţii dezvoltării acestei ştiinţe pentru ajustarea la noile necesităţi ale mileniului III , importanţa cunoaşterii computerului pentru realizarea personală şi profesională a fiecăruia în parte.
Omul a creat computerul pentru a-şi îmbunătăţi traiul, însă acum principala sarcină a omului contemporan este exploatarea lui raţională.Computerul trebuie să ajute creierul uman, nicidecum să-l înlocuiască .

Postul Vamal Fârlădeni aflat sub semnul întrebării

Cum a apărut acest post la marginea satului nu mai ţin minte nici eu.Cert e că aveam pe-atunci vreo 10-11 ani şi eram extrem de mîndră că la numai 100 metri de casa mea va fi amplasat un asemenea „lăcaş”de stat, mai ales că încăperea unde ulterior se vor instala vameşii urma să fie ridicată chiar în preajma locului unde toţi copii din mahala şi-au stabilit loc de joacă.Ce onoare!:)Nu zic, nici pînă atunci n-am fost scutiţi de aşa „onoruri”, căci din motivul că satul nostru e amplasat la autoproclamatele hotare cu Transnistria întotdeauna am fost supravegheaţi de miliţienii transistrieni. Plus la asta mai există şi un post al trupelor de pacificare ce separă ultima casă din satul Fîrlădeni de prima casă a cătunului transnistrian Gîsca.O privelişte impresionantă!Unde s-a mai văzut că două sate cu aceeaşi obîrşie(majoritatea fîrlădănenilor au rude,prieteni,apropiaţi în satul vecin Gîsca şi veceversa,necătînd la faptul că populaţia satului vecin e neomogenă,majoritatea vorbind rusa sau ucraineasca) să fie despărţite de tocmai două posturi vamale şi un post de pacificare.Doar imaginaţivă cît timp aiurea, persecuţii, umilinţă, înjosire trebuie să primeşti pentru a trece cu brio aceste trei bariere pentru a ajunge în Gîsca sau eventual în Tighina, oraş situat la doar 7 km de Fîrlădeni unde sătenii obişnuiesc să-şi realizeze mărfurile lor agricole sau să facă cumpărături pentru gospodăria lor. Şi toţi cu legile lor, cu principiile lor, încît nici nu poţi să ieşi din casă dacă n-ai cu tine buletinul de identitate, chiar dacă trebuie doar să te duci la alimentara din satul vecin(care e mult mai accesibilă nouă, celora care trăim la periferia Fîrlădenilor).


După cum spuneam, pe-atunci eram foarte încîntaţi de ideea că vom fi păziţi de vameşii moldoveni, nebănuind că această încercare temerară a Guvernului de la Chişinău de a monitoriza starea de lucruri la graniţă cu Transnistria se va transforma pentru consătenii mei într-un adevărat coşmar.Pentru a-ţi aduce acasă cumpărăturile achiziţionate la Tighina e necesar să le prezinţi vameşilor transnistrieni, apoi celor de la postul vamal moldovenesc. Aceştea, la rîndul lor urmează să stabilească valoarea mărfii, cerîndu-ţi neapărat bonul de plată şi toate actele de referinţă şi chiar dacă dispui de toate documentele necesare nimeni nu scapă basma curată din toată aventura asta, căci vameşii îţi spun fără mare stinghereală şi rezervă că n-ar strica să le laşi măcar cîţiva leuţi sau ruble transnistriene, căci precum zic ei însăşi, toţi suntem oameni, toţi trebuie să mîncăm!Toate bune şi frumoase, doar că neruşinarea vameşilor a început să întreacă orice limită.Văzînd că afacerea a început să devină una profitabilă, începuse să persecute fiecare mijloc de transport ce se deplasa pe ruta Fîrlădeni-Bender,cerînd „tribut” pentru orice aveai în portbagaj, indierent de natura produsului, iar dacă nu dipsuneai de bani la moment, aceasta nu constituia nici un impediment, căci se accepta orice formă de plată, fie că este vorba de cîteva mere sau struguri din coşul pregătit de săteni pentru a-l comercializa la piaţa din Tighina, brînză, ouă…!Nu de puţine ori sătenii au atenţionat organele de drept despre încălcările în cauză, despre neruşinările vameşilor moldoveni, însă orice încercare s-a soldat cu eşec.
Navînd de-acum nici o speranţă că lucrurile se vor reabilita, cetăţenii din Fîrlădeni solidarizîndu-se au organizat un miting în care cereau organelor de vîrf scoaterea acestui post de pe teritoriul satului, acţiune la care au luat parte mai multe organizaţii apărătoare a drepturilor fundamentale a omului, precum OSCE, Comitetul Helsinki, reprezentanţi ai mass-media din republică, organele locale şi raionale.Însă postul a rămas neclintit…Disperaţi sătenii au făcut apel la cele mai importante persoane de stat, organizînd o adunare generală a satului la care au luat parte şi cîţiva deputaţi din Parlament, revendicîndu-şi drepturile şi cerînd Parlamentului să ofere satului Fîrlădeni statutului de zonă de conflict, la fel ca şi localităţilor Varniţa, Hagimus, Corjova, Doroţcaia etc, pentru a beneficia de toate privilegiile ce le prevede acest statut.Din cîte-am înţeles, răspunsul din partea legislativului urmează să apară peste o săptămînă (fapt îndoielnic, de altfel).Dar pînă atunci consătenii mei, săracii mei consăteni trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru a suporta umilinţele de a fi persecutaţi şi interogaţi, cerînduli-se explicaţii pentru orice marfă ce-o deţin la întoarcerea din Tighina.Deci, răbdare dragi săteni!