Bine am (RE)venit !!!

În sfîrşit, am tot dreptul să sărbătoresc mutarea la ”Casă Nouă”! După cîteva zile, timp în care am transferat toate articolele şi comentariile de pe Blogger(oxanag.blogspot.com), am de gînd să mă mut difinitiv pe WordPress, asta după încercarea mea de această primăvară care s-a soldat cu eşec.

În speranţa că această schimbare îmi va aduce un cîştig în vizitatori noi dar şi în păstrarea celor vechi de pe Blogger, voi continua să scriu cu aceeaşi dăruire despre tot ce mă(şi Vă) interesează.

Sunteţi mereu binevoiţi pe acest blog. A Voastră, Oxana Greadcenco.

 

Veaceslav Gojan a intrat în posesia (minimum) a medaliei de bronz!!!

Nu sunt prea versată în domeniul sportului de performanţă, însă un aşa eveniment ca Olimpiada m-a ţintuit şi pe mine în faţa micului ecran în aşteptarea unei „minuni”, mai ales că în în competiţie a intrat şi sportivul nostru, marea noastră speranţă la Beijing-boxerul Veaceslav Gojan care a luptat cu toată fiinţa sa pentru a apăra culorile tricolorului şi imaginea Moldovei. Şi a meritat ! Acum cîteva minute în urmă Gojan a realizat un succes impresionant în faţă adversarului din India în sferturile de finală.

O mai mare bucurie pentru acest început de săptămînă nici c-ar putea fi. Victoria îi garantează lui Gojan cel puţin medalia de bronz, însă avem motiv să sperăm şi la argint, chiar şi la aur. Aşa că, un mare MULŢUMESC pentru Gojan şi mult succes în viitorul meci ! BRAVO !!!

De ce suntem atît de nesuferiţi faţă de succesele altora?!

Pentru a fi un bun cetăţean sau mai relativ zis-„un bun patriot” e neoie, mai întîi de toate, să iubeşti tot ce-i legat de ţara ta, să te bucuri şi să te mîndreşti de succesele compatrioţilor tăi şi să fii aproape de ei sufleteşte atunci cînd soarta n-a fost prea generoasă cu ei. Nu ştiu de ce, dar în societatea noastră totul e invers. O fi poate o nouă formă de manifestare a patriotismului?! Mă îndoiesc…

Avem o mîndrie atît de patetică cînd auzim despre realizările concetăţenilor noştri stabiliţi peste hotare, mîndrindu-ne că „e de-al nostru”, dar asta după ce persoana în cauză a încercat să se afirme în hăţişul infernal de fenomene distrugătoare de la noi(birocraţie, corupţie etc.) şi fără a obţine puţină susţinere s-a decis să-şi încerce norocul dincolo de hotarele ţării. Aşa e modul nostru de gîndire. Cînd vedem în persoana omului de alături un talent şi conştientizăm valoarea acestuia(fără a afişa asta), în loc să-i oferim sprijin, încurajare, facem tot posibilul pentru a-l încurca, ponegri, aducîndu-l la situaţia de a renunţa la tot. Nu suntem capabili să apreciem un om la justa lui valoare, doar atunci cînd auzim că prin realizările sale are de cîştigat un alt stat, stat care i-a oferit susţinerea necesară, regretăm pierderea ce-am suportat-o cu toţii datorită propriei noastre invidii, intoleranţă şi nesuferinţă.

Suntem obişnuiţi cu ideea că suntem o ţară de rataţi, că suntem la coadă în toate topurile…cei mai săraci, cei mai beţivi, cei mai leneşi, încît perspectiva că nu e tocmai totul pierdut şi că am putea să ne revanşăm şi noi ne sperie. Mă gîndeam cu ce dispoziţie au plecat sportivii noştri la Beijing cînd toţi cei de acasă sunt siguri de eşecul lor fără ca măcar să-nceapă competiţiile, cînd nimeni din compatrioţii lor nu cred în ei şi nu sunt măcar moral alături de ei. Chiar şi-atunci cînd unul din concetăţenii noştri se-ntoarce acasă cu vreo victorie binemeritată , noi nu facem decît să dăm indiferenţă din mîină cu subînţelesul-„mare scofală, am avut de data asta un pic de noroc…”.

Tragedia noastră e că nu suntem în stare să apreciem valoarea potenţialului nostru uman. Neavînd mari resurse naturale, ar trebui să înţelegem că creierile oamenilor noştri sunt marea noastră comoară, comoară care valorează de zece ori mai mult decît tot gazul Rusiei şi tot petrolul Iraqului!

Cazurile de dopaj-tot mai frecvente

Urmărind în mass-media noutăţile legate de Marele Eveniment sportiv al acestei veri-Olimpiada de la Beijing, remarc că jumătate din timpul destinat buletinelor informative sunt rezervate ştirilor de genul „2 sportive din lotul ţării X sunt suspectate de dopaj”, „atletul Y a fost depistat pozitiv la testul doping”, „atleţii ţării Z au fost eliminaţi din competiţie din cauza dopajului”…etc…etc…Mă întreb care e cauza? 1. A crescut competitivitatea celor care luptă cu acest fenomen sau 2.A crescut numărul sportivilor care apelează la această metodă pentru a învinge cu orice preţ. Prima variantă mi se pare mult mai logică, sigur că şi în trecut exisatu cazuri de felul acesta, doar că nu era atîta transparenţă, totul era bine camuflat şi nu ajungea la urechile publicului. Un alt motiv ar fi lipsa utilajelor ultramoderne ce identifică prezenţa unor substanţe interzise în organismul sportivului. Acum însă, cînd (s-ar părea că) există şi transparenţă, şi aparate ultramoderne, cazurile de dopaj nu mai constituie o raritate şi nu mai uimesc pe nimeni .

E regretabil că mulţi sportivi apelează la această metodă(murdară) pentru a se remarca sau pentru a obţine mult rîvnitele medalii. Probabil motto-ul sportivilor secolului XXI a devenit dictonul „Scopul scuză mijloacele”, întrucît în această goană după „aur” sunt dispuşi la orice. Avînd nobila aspiraţie de-a spori prestigiul ţării lor prin colectarea a cîtor mai multe medalii, obţin inversul rezultatului scontat-nu se aleg decît cu ruşine şi cu un minus de imagine a ţării pe care o reprezintă. Sportul e un domeniu predistinat celor mai puternici şi ambiţioşi, iar sportivii ce apelează la doping dovedesc contrariu. Chiar regretabil…:(

Dacă e să trec cu vederea acest aspect neplăcut al sportului modern, nu pot măcar spre încheierea acestor rînduri să nu afişez admiraţia personală pentru tot ce înseamnă „Olimpiadă”, catalogînd-o drept una din cele mai reuşite invenţii ale Civilizaţiei

Cît de eficienţi sunt cei de la Union Fenosa?!

Îmi aduc aminte cu groază de anii cînd deconectarea energiei electrice era un fapt firesc, întreruperi se făceu regulat(mai ales în localităţile rurale) sub absurdul pretext că se fac economii la nivel naţional din cauza insuficienţei de resurse energetice. Era un adevărat calvar! Însă lumea se obişnuise de-acum, îşi făceau din timp rezerve de lumînări, lampe de gaz, inventau diferite dispozitive din ulei…mai pe scurt, atmosfera era identică cu cea din Evul Mediu, cînd în peşteri oamenii arhaici stăteau de veghe lîngă rug ca să nu piardă minunăţia de invenţie-focul. Deconectările puteau să dureze zile întregi, iar în caz de vreme nefavorabilă, de ploi abundente sau de ninsori -chiar săptămîni. Intrase în deprinderea oamenilor şi devenise o normalitate. Cei mai fericiţi în această conjunctură eram noi, elevii, cînd puteam a doua zi să venim cu temele nepregătite avînd o justificare pe măsură. Profesorii nu se mai împotriveau, într-adevăr cum poţi să citeşti sau să scrii pe întuneric?…Scriu aceste rînduri şi am impresia că povestesc despre un trecut foarte îndepărtat, însă asemenea „tradiţii” erau arhiîntîlnite la noi nu cu mulţi ani în urmă-pînă la venirea minunei pe nume „UNION FENOSA”, companie care promitea s-aducă „raiul” în satele Moldovei, asigurîndu-le cu lumină în orice perioadă a anului.

De ce-aş minţi, chiar aşa şi-a fost. Comparativ cu starea lucrurilor pînă la venirea aceste companii pe piaţa energetică din Moldova lucrurile se schimbaseră radical spre bine. Lumea a început treptat să uite cum e să trăieşti fără lumină sau cum e să-ţi petreci serile lungi de iarnă lîngă licărul abia vizibil a unei biete lumînări.

Nici acum nu prea suntem scutiţi de-aşa „sărbători”. Bunăoară, din cauza ploilor care-au afectat şi liniile de înalt curent am stat 2 zile fără lumină, într-o enerţie totală. Abia acum 2 ore, într-un sfîrşit, cei de la Union Fenosa s-au încumetat sa repare capriciile naturii, după care toţi consumatorii de energie electrică au putut exclama în unison „URA! AVEM LUMINĂ!” . Fireşte, „Union Fenosa” nu poartă vina fenomenelor necontrolabile ale naturii. După atîţea ani de cînd activează această companie în R.Moldova, ani în care spaniolii au avut un profit solid de pe urma beneficiarilor moldoveni, era şi timpul ca să se investească mai mult în repararea liniilor de transmitere a energiei(care sunt într-o stare deplorabilă) pentru a le face mai rezistente, evitînd situaţiile de deconectare a energiei electrice. Necătînd la faptul că costul unui kWh a ajuns aprope 1 leu, consumatorii nu sunt privaţi de „plăcerea” de-a avea energia electrică deconectată. Fiind obişnuită cu asemenea deconectări încă de pe timpurile pomenite în începutul articolului lumea nici nu încearcă să-şi revendice drepturile, mulţumindu-se cu ceea ce are, fără a-şi da seama că sunt lezaţi de elementarul drept al consumatorului.

Ideea că trebuie să ne mulţumim cu ceea ce-avem e înrădăcinată adînc în conştiinţa societăţii noastre. Cum putem să aspirăm la mai mult cînd noi singuri ne considerăm „de mîină a doua”, dîndu-le străinilor voie să ne calce în picioare fără pic de respect?!

Vacanţa de vis …!!!…

Sezonul estival în plină desfăşurare . Zile aride de vară . Înăbuşeală , toropeală , inerţie , lîncezelă …Şi , pe cît de straniu nu s-ar părea , dar această stare de zăbuşeală nu se răsfrînge deloc asupra spiritului uman . Precum îi este firea , el se află în continuă căutare de senzaţii , revelaţii şi descoperiri noi . Iar peste tot , de jur-împrejur , nici urmă de plictis ! Ca să te convingi de acest adevăr , e suficient să ridici ochii şi neapărat privirile tale se vor aţinti asupra mulţimii aflată în continuă agitaţie , grăbindu-se în călătorii , excursii , campinguri …Aflîndu-te în acest tumult canicular , nu poţi să rezişti ispitei de a gusta măcar imaginar din toate provocările şi capriciile acestui anotimp . Gîndurile îţi zboară aievea pe toate meridianele , colindînd în voie cele mai misterioase locuri ale Terrei , de la sălbaticile păduri tropicale şi exoticile ţărmuri pînă la friguroasele şi sihastrele teritorii arctice .

Eu însă , în pofida tuturor tendinţelor de sezon , plutesc pe altă dimensiune spirituală , preferînd a mă vedea în postură de explorator de taine şi frumuseţi ascunse de ghimpii acestei realităţi , de nevoile cotidiene şi mediul plat în care ne ducem zilele . Nu , să nu credeţi că mă gîndesc la comorile ascunse în sălbătăciile Amazoniei sau senzaţia descoperirii Everestului . Dorinţa cea mai arzătoare a acestei veri pentru mine este să-mi petrec cîteva săptămîni în sînul naturii alături de prieteni , cutreierînd plaiurile ţării noastre în toate întinderile sale . Cred că nu este nimic mai incitant decît să hoinăreşti prin satele noastre , de la Giurgiuleşti la Naslavcea , deschizîndu-ţi noi orizonturi şi lucruri nebănuite că ar avea ceva în comun cu poporul tău , iar scurtele nopţi de vară să le petreci lîngă corturi , în faţa rugului ce scînteează feeric în lumina razelor de lună . Traiul nemijlocit în natură îţi prilejuieşte momente unice de reveleţie a lumii din jur , dar şi a lumii tale interioare . E sfînta armonie dintre om şi natură . Acest echilibru necesar dintre măreţia omului şi a naturii fac posibilă viaţa în ansamblu . Nimic nu este comparabil cu atmosfera ce ţi-o poţi crea aflîndu-te în sînul bătrînilor noştri codri seculari sau chiar în preajma păduricii de lîngă casa ta . Şopotul molcom al izvorului , freamătul dulce al frunzelor , bătăile insistente ale unei ciocănitori pornite după hrană , zumzetul unei albini rătăcite în căutarea polenului . Aceste minuni dumnezeieşti fac ca inima ta să palpite într-un val nou de emoţii , te poartă aievea spre alte tărîmuri , făcîndu-te să te simţi după un an de muncă asiduuă cu-adevărat împlinit , relaxat şi reînnoit .
Incursiunile prin cele mai îndepărtate localităţi ale Moldovei ne-ar putea îmbogăţi nu doar bagajul spiritual , dar şi cel enciclopedic. Bisericile , mănăstirile , cetăţile întinse de-a lungul ţării sunt veritabile izvoare de cultură , credinţă şi civilizaţie . Iar împrejurările în care sunt localizate îţi pogoară în suflet oaze de lumină şi seninătate , bucurîndu-ţi ochii şi sufletul cu peisaje de o frumuseţe rar întîlnită .

Şi-apoi , traiul independent , departe de grija celor apropiaţi , fie el şi pe cîteva zile doar , poate constitui o veritabilă experienţă . Numai cîtă plăcere îţi poate aduce strînsul vreascurilor uscate şi prepararea mîncării la ceaun . Somnul după asemenea zile istovitoare , trăite cu maximă intensitate , se dovedeşte a fi cel mai dulce , chiar dacă în locul canapelei comfortabile ai un cort îngust , iar drept pernă – rucsacul . Te simţi în pielea unui legendar west-men căutător de noi teritorii şi pămînturi nepopulate încă . Căci , fiecare răsărit de soare îţi aduce cu el misterul unei noi zile pline de escapade , peripeţii şi dezvăluiri noi .

Cîteva săptămîni , cu siguranţă , e foarte puţin pentru a descoperi şi valorifica toate perlele acestui meleag mioritic , însă pot fi momentele de vîrf ale unei vacanţe reuşite . Fără mari cheltuieli băneşti , cu un rucsac modest ce conţine doar lucruri de primă necesitate şi avîndu-i ca condrumeţi pe cei mai buni prieteni ai tăi , poţi contura profilul unei vacanţe ideale de care peste ani îţi vei aduce aminte cu un zîmbet nostalgic pe buze .

Entuziasmul este în această vară ingredientul principal pentru reţeta vacanţei de vis . Deocamdată , entuziasmul ce-l posed m-a ajutat să-mi schiţez doar imaginar chipul unei vacanţe de nota zece . Dar , pentru viitor (sau , cine ştie , poate pînă la sfîrşitul acestei vacanţe) aceste planuri se pot cristaliza în fapte adevărate . Iar pentru cei care ezită încă încotro s-o pornească ca să aibă parte de clipe de neuitat , le sugerez să apuce calea drumeţiei , iar drept argument incontestabil pot lua cele enunţate mai sus . Drum bun !!!

S-a încheiat prima sesiune de admitere la universităţi. Şi eu am devenit studentă!..!!!:)

Recunosc, perioada admiterii de anul acesta a fost foarte tensionată pentru mine, chiar dacă îmi rezervasem cîteva variante de rezervă în caz de nereuşită şi mă pregătisem moral în cel mai serios mod pentru un eventual eşec. Urmăream aproape zilnic pe site-ul Universităţii de Stat dinamica depunerii actelor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi realizam că dorinţa mea de a căpăta un loc bugetar la acest domeniu este mai degrabă utopică decît realizabilă, căci erau deja depuse aproximativ 15 cereri pentru un loc bugetar.(!) În asemenea condiţii măcar un pic de optimism din partea mea era exagerat, ţinînd cont că am media de bacalaureat 9.00 şi în comparaţie cu mulţi dintre candidaţi cedam în acest sens. Beneficiul cel mare în cazul meu a fost că mi-am ales o facultate de vocaţie-Jurnalismul, specialitate care a necesitat din partea candidaţilor scrierea unei probe de creaţie, probă care pentru mine s-a dovedit a fi decisivă întrucît am susţinut-o bine, mărindu-mi astfel media de concurs.
Probabil norocul a fost de partea mea, căci ieri am primit vestea cea mare şi mult aşteptată-am fost înmatriculată la Jurnalism penultima, adică a 10-a pe listă din cele 11 locuri rezervate candidaţilor din mediul rural.Abia acum pentru mine începe adevărata vacanţă! 🙂

În ceea ce priveşte admiterea de anul acesta, aş mai adauga cîte ceva, cu toate că am mai postat pe blog-ul meu un articol la această temă. Regulamentul nou care presupune doar notele de la bac mi se pare total ineficient. Lacunele acestui nou regulamnt îl vor sesiza, probabil, chiar lucrătorii de la universităţi,începînd cu 1 septembrie care se apropie, care-şi vor da seama c-au selectat din torentul de absolvenţi nu tocmai pe cei mai bun, iar competenţa viitorilor studenţi nu prea cred să justifice şi să îndreptăţească notele de 10 din certificatul de bacalaureat.

N-aş vrea să se creadă că cele expuse de mine sunt general valabile. Mi-ar plăcea să cred că prnosticurile mele nu se vor adeveri, iar universităţile de la noi îşi vor îmbogăţi potenţialul şi resursele intelectuale odată cu venirea pe băncile auditoriilor a studenţilor din anul acest.

Apropo, felicitări pentru toţi colegii mei de liceu care-au ajuns acolo unde şi-au propus, obţinînd majoritatea un loc la buget la specialitatea la care-au visat încă de pe băncile liceului. Vă doresc la toţi succes şi multe, multe realizări în calitate de studenţi!

Pledoaria mea pentru Mircea Badea

De ceva timp( mai exact de cînd sunt în vacanţă) îmi încep fiecare dimineaţă cu emisiunea ”În gura presei” de la postul românesc de televiziune Antena 1 realizată de carismaticul jurnalist şi actor Mircea Badea . A devenit pentru mine un ritual tradiţional şi primesc cele cîteva minute ce le petrec în faţa televizorul drept o veritabilă înviorare spirituală.Am tot dreptul să folosesc cuvîntul ”înviorare” căci aflîndu-mă în postură de spectatoare a acestei emisiuni chiar n-am nici un minut de plictiseală. Emisiunea în sine constă în afişarea celor mai atractive articole ce-apar zilnic în presa română,însă datorită nonşalanţei prezentatorului ei se transformă într-un adevărat „ring” de analize, comentarii (unul mai pipărat decît altul) asupra oricărui subiect din presa cotidiană, de la evenimente de importanţă majoră pînă la viaţa personală a politicienilor, oamenilor de afaceri, jurnalişti, artişti etc.

Descoperind această emisiune, pupularitatea căreia se datorează, mai întîi de toate, capacităţii de analiză, spiritului de observaţie şi curajului de-a spune lucrurilor pe nume moderatorului său-Mircea Badea, vrei sau nu vrei dar simţi lipsa unui astfel de produs mass-media în Republica Moldova. Ar fi ideal să se găsească şi la noi un asfel de Badea, să deschidă ochii cetăţenilor, să-i facă să înţeleagă că realitatea de la noi nu e tocami „în roz” cum apare la posturile de televiziune de la noi, că avem lacune şi rezerve, că regimul sub care zacem nu e unul tocmai îngeresc cum ne este prezentat la emiusiunile tv de la noi. Însă, din păcate unul din principalii piloni ai democraţiei-libertatea cuvîntului la noi în societate nu prea e aplicabil.Păcat că cetăţenii de rînd nu conştientizează acest fapt, mulţumindu-se cu produse televizate eftine şi de proastă calitate care-n loc să te pună-n gardă, îţi aduc pe buze un zîmbet ironic şi-n ochi doar ruşine şi compasiune pentru săracul nostru popor vitregit şi oropsit de soartă.

Motivaţie pentru viitoarea profesie(despre JURNALIMS)

Realitatea diversă, avalanşa istovitoare de evenimente/ştiri la care suntem supuşi zilnic necesită din partea noastră o pregătire informaţională solidă, ajustîndu-ne şi integrîndu-ne astfel în sofisticatul mecanism nimit ”societate”. Alături de existenţialele ”a fi” sau ”a nu fi”, verbul ”a fi informat” a devenit un imperativ al secolului XXI. A fi informat însă nu este suficient. A fi informat VERIDIC-iată condiţia la care trebuie să aspire un cetăţean cultivat în spiritul valorilor civice sănătoase.

Această misiune(deloc uşoară, de altfel) îi revine în totalitate celui mai animat actor social(părerea mea pur subiectivă)-jurnalistului. Activitatea jurnalistului/reporterului nu se rezumă doar la sincronizarea unor evenimente banale, scrierea/redactarea unor articole menite doar să umple spaţiul ziarelor, lui îi revine responsabilitatea de a descoperi, mediatiza, transorma orice detaliu neînsemnat într-un fapt de importanţă majoră. Jurnalistul lucrează în interiorul societăţii, între aceşti doi termeni stabilindu-se o coeziune evidentă, dar îşi prezintă munca din poziţia de ”arbitru”, reuşind să-şi păstreze neutralitatea, fiind echidistant şi obiectiv în ceea ce realizează.

Realitatea zilei de azi oferă jurnaliştilor teme şi subiecte într-o diversitate uluitoare, însă puterea jurnalistului constă în capacitatea sa de a le identifica pe cele mai elocvente, de a le prezenta opiniei publice în toată amploarea şi complexitatea lor, aducînd la iveală adevăruri ce merită a fi spuse sus şi tare. În cartea sa ”Media Sapiens”, Serghei Minaev, unul din cei mai mediatizaţi scriitori ruşi contemporani prezintă cititorilor într-o formulă total neobişnuită rolul crucial ce-o deţine lucrătorul mass-mediei în buna funcţiune(şi invers) a unei societăţi. Prin condeiul (mai nou-leptopul) jurnalistului realitatea existentă se poate metamorfoza, iată de ce verticalitatea, responsabilitatea şi obiectivismul sunt calităţile primordiale ale acestei meserii.

Investigaţiile jurnalistice uneori pot schimba soarta nu doar a unei singure persoane sau a unui grup de interes, ci a întregii ţări. De profisionalismul jurnaliştilor depinde, în mare măsură, nivelul de democraţie(transparenţa, libertatea cuvîntului) a soicetăţii în care activează. În acest proces de ”democratizare” care se realizează prin descoperirea situaţiilor şi persoanelor ce vin în detrimentul ei , jurnaliştii sunt supuşi umilinţei, fiind trataţi cu inferioritate, riscului enorm(uneori cu propria linişte şi viaţă). Pentru a pătrunde în haosul prezentului, pentru a prezenta realitatea aşa cum este dar nu cum ne-am dori-o s-o vedem, avem nevoie de jurnalişti oneşti, fideli ideii şi idealului ce-l au, gata oricînd la orice jertfă şi risc în investigarea şi prezentarea obiectivă a adevărurilor în folosul comunităţii.

Existenţa ca cetăţean într-o societate în care mecanismele mass-mediei funcţionează perfect, iar competetivitatea jurnaliştilor este mai mult decît sesizabilă nu numai devine mai eficientă, dar şi mai interesantă .

Încă o dată despre BAC&Admitere

Intentionam sa scriu la acest subiect inca cu doua luni in urma, in ziua in care ma intorsesem plina de dezgust si repulsie acasa de la examenul de bacalaureat la limba si literature romana.Lipsa de curaj, dar si frica de consecintele ce-ar putea urma dupa temerara mea incercare de a lupta cu fenomenul “coruptiei in institutiile de invatamint”m-a facut sa renunt la idée. Acum insa fiind in febra admiterii si aflind despre regulamentul nou de calculare a mediei de concurs care se face doar in baza notelor de la BAC , resemnarea mea interioara a ajuns la extreme si sper ca scrierea acestor rinduri sa ma despovareze cel putin de toata energia negativa acumulata in periada desfasurarii examenelor si cea de postBAC.

E inutil sa povestesc prin ce metode si cum s-a manifestat coruptia la examenele de bacalaureat de anul acesta, caci sunt arhicunoscute publicului larg si n-as face decit sa plictisesc cititorii. Ceea ce ma doare cel mai mult este neglijenta celor de la “lupta impotriva coruptiei” care s-au dovedit total ineficienti.Din aceasta cauza am renuntat sa apelez la “linia fierbinte” ce-a fost lansata fiind sigura ca nu ma voi alege decit cu nervi irositi in zadar si, cine stie, cum a fost si in cazul unui cunoscut de-al meu din nordul republicii, cu mustrari din partea celor care au avut un profit solid din afacerea “bacalaureat 2008”. Cunoscutul in cauza chiar in ziua primului examen sunase la linia fierbinte si instiintase lucratorii de acolo despre toate fraudele si incalcarile atestate, dupa care fusese rugat sa inregistreze video observatiile facute la examenele urmatoare. Dupa ce realizase citeva filmulete video in care se vedea foarte bine lucrurile murdare de dupa culisele acestor examene el sunase inca o data la numarul indicat pentru a-i informa ca detine toate dovezile la miina. Si ce folos?Angajatii de acolo l-au linistit in cel mai frumos si amabil mod, asigurindu-l ca centrul lor de bac nu este un caz unic, ca coruptie si cazuri de mituire s-au inregistrat in mai toata republica si ei se vad neputinciosi de a investiga toate cazurile in particular. No comment! Si ca sa nu credeti ca relatarile mele n-au un support veridic, aceeasi problema a fost abordata in cadrul emisiunii de investigatii jurnalistice de la Radio National “Adevar Desfasurat” realizata de Tatiana Fiser unde s-a ajuns la aceeasi concluzie.

Totusi ma consolam cu idea ca dupa practica de anul trecut notele de la bac nu vor avea un coeficient de importanta atit de mare pentru admiterea in institutiile superioare de invatamint. Nici de data asta optimismul meu nu si-a adeverit asteptarile. Fiind la USM pentru a depune actele am aflat cu stupoare ca regulmanentul de admitere s-a schimbat peste noapte, iar notele pentru care am muncit 3 ani de liceu nu mai conteaza. O mai mare prostie nu cred ca exista. Cei care-au copiat de zor la BAC si-au obtinut o medie nu mai mica de 9.vor avea drum verde si la universitate si vor fi admisi fara mari problem, pe cind cei care-au muncit cinstit si n-au mai mult de 9 vor fi nevoiti sa achite si taxa de studii. Ca-ntotdeauna, in tarisoara asta merg toate de-a indoaselea. Mai bine s-ar reveni la experienta din anii trecuti cind candidatii sustineau un examen de admitere. O asa forma de evaluare mi se pare mult mai obiectiva. Sunt sigura daca li s-ar da sa sustina repetat testele propuse la bacalaureat jumatate din absolventi nu numai ca vor obtine note mai joase, dar, in genere, nu vor fi promovati. E un paradox total sa inveti in toti anii de liceu pe 5-6 iar la bac sa obtii 10 pe linie!

Realizez ca toata straduinta mea si visul de-a capata un loc la buget la Jurnalism se naruie, caci prioritate au acei care au bani, si nu merite. Nu zic, sanse exista(am media de bacalaureat 9.00), insa cele 15 locuri oferite la aceasta specialitate sunt prea putine pentru cei mai mult de 200 candidati cu note bune si prea bune, obtinute onest si nu prea.Gindindu-ma la toate acestea si constientizind tragicul dar totodata si comical situatiei nu pot decit sa regret existent ma ca cetatean intr-o societatea imparaginita de minciuna , coruptie si-atita nedreptate.