et cetera 2

Cum pot vinăriile private din Moldova să cucerească turiștii străini

În ultimul an am găzduit în casa mea mai mulți turiști străini, dar și am urmărit pe Instagram și bloguri ce fac și pe unde umblă turiștii care ajung Republica Moldova. Nu mă refer aici la turiștii care intră in statistica Agenției de Turism pentru că, de cele mai multe ori, cei despre care vorbesc eu vin pe cont propriu, fără implicarea unei agenții.

Ei bine, din observațiile mele, turiștii vin la noi pentru două lucruri: Transnistria și vinul. Aproape toți vor să vizite Tiraspolul pentru că în ultimii 2-3 ani presa internațională a tot publicat articole întregi, reportaje video și chiar documentare despre Transnistria ca fiind singurul loc din lume unde s-a conservat atât de bine spiritul sovietic. Eu chiar cred că nu e singurul loc din lume unde găsești atâtea rămășițe sovietice, sunt sigură că sunt orășele în Ucraina, Rusia, Belarus care arată cel puțin atât de sovietic, dar…turismul nostru are de câștigat de pe urma acestei imagini create de presa internațională. Zic turismul nostru pentru că aproape toți turiștii care merg în regiunea transnistreană găsesc 2-3 zile și pentru a vizita cele mai importante obiective turistice din partea dreaptă a Nistrului.

Și, da, niciun turist care vine în Republica Moldova nu va ignora vinăriile. Am văzut însă destui turiști care n-au rămas impresionați de Cricova sau Mileștii Mici. Da, sunt grandioase, ambele în Cartea Recordurilor, interesante în felul lor, dar nu-ți oferă deloc experiența pe care o aștepți. Sunt faine pentru poze și pentru a te lăuda pe Facebook că ai vizitat cel mai mare beci din lume, vinăria cu cea mai mare colecție de vinuri din lume sau că ai atins colecțiile lui Putin sau Merkel de vin.

Însă, cel puțin eu, am rămas cel mai mult impresionată de vinăriile mici, private, unde proprietarii au depus mult suflet în tot ce au realizat, iar această implicare chiar se simte în tot ce vezi, atingi și guști.

La vinăria Purcari am fost de mai multe ori și nu trebuie să repet că își tratează oaspeții cu cel mai înalt respect și profesionalism. Cel mai mult îmi place de nenea Aurel, ghidul de acolo, pe care l-am ascultat de cel puțin 4 ori.

aurel grosu

La Purcari vei găsi tot ce aștepți de la o vinărie: cadrul rustic, podgoriile, Nistrul alături, fabrica unde vei fi ghidat, degustări, hotel și un restaurant foarte bun. Și, deși nu e o vinărie mică, toatea acestea sunt într-o atmosferă perfect intimă. Recomand de fiecare dată vinăria Purcari, dar și vinul și niciodată nu mi s-a spus că a fost o dezămăgire. Păcat doar că pe unii turiști distanța de la Chișinău, dar și transportul public moldovenesc, îi determină să se lase păgubași.

purcari

Și mă bucur din suflet că și alte vinării au înțeles că nu trebuie să se limiteze la fabrică și vii, dar au început să amenajeze spațiile lor pentru turiști și chiar au început a construi hoteluri. În luna aprilie am avut o plăcerea să vizitez  vinăria Et Cetera în cadrul infotripului Descoperă Moldova. A fost o adevărată revelație pentru mine!

Așa arată restaurantul cu terasă al vinăriei:

et cetera

Totul este amenajat cu foarte mult gust și, cel mai important, cu mult suflet. Este o vinărie tânără, dar a reușit să se impună pe piață datorită calității vinurilor. Nu sunt mare cunoscător de vinuri, dar Et Cetera m-a cucerit din prima.

Vinăria este relativ tânără. Totul a început în 2013, când frații Luchianov au hotărât să planteze în satul lor de baștină, Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, câteva hectare de vie. Prin 2007 construiau crama, iar din 2009, când au obținut licența, vinăria a prins suflet și a început să atragă turiști.

E atât de frumos să asculți povestea unei vinării chiar din gura fondatorilor, care au ales să se mute din SUA, după mai mulți ani petrecuți acolo, să se dedice vinului.

Așa se vede din interiorul terasei, aici urmează să răsară un câmp întreg de levănțică:

et cetera 2

În curând la Et Cetera va apărea și un hotel pentru turiști și sunt sigură că în scurt timp va deveni o atracție de neratat pentru turiștii străini care doresc să petreacă 1-2 zile la o vinărie, să se trezească dimineață cu un câmp de levănțică la geam, să ia masa la un restaurant care arată uimitor și să încerce pe rând toate tipurile de vin produse acolo. Eu zic că două zile ar fi insuficient 🙂

După acest infotrip am vizitat și vinăria Chateau Vartely de la Orhei și intenționez să vizitez și altele vara aceasta, primordial Mimi și Poiana. Concluzia e aceeași: Sectorul privat poate face minuni pentru turismul nostru, iar cei care aleg să-și investească banii și timpul în asemenea afaceri au toată admirația mea.

foto: Vlad Ilaș

Dublinul cel mic și cochet

Dublinul era al doilea oraș pe care urma să-l vizităm în scurta noastră călătorie în Anglia-Irlanda de la începutul lunii martie.

Urma să ajungem în Dublin cu avionul, luasem din timp bilete cu 20 euro de la Aeroportul Stansted, dar Londra, cum am mai zis în articolul precedent, e un oraș foarte imprevizibil și trebuie să ieși din casă cu cel puțin 2 ore înainte dacă vrei să ajungi la timp la o întâlnire. Nu mai zic de aeroport! Eram la limită, dacă ne doream să prindem avionul trebuia să luăm un tren (iar biletul era vreo 27 lire de căciulă) și oricum exista probabilitatea să pierdem avionul, așa că ne-am lăsat păgubași. Am cumpărat cel mai ieftin bilet la autocarul Londra-Dublin (care costa fix cât am fi dat până la aeroport!), am petrecut vreo 5 ore groaznice de așteptare în autogară și spre seară pornisem la drum.

Ulterior ne-am dat seama de ce biletul a fost așa ieftin, am făcut ocolul Angliei, am trecut prin Manchester. Am ajuns noaptea târziu în Holyhead, în Țara Galilor. Era aproximativ ora 2 noaptea, am ieșit din autocarul care ne-a lăsat în port, era un frig de doamne ferește. Am așteptat vreo 2 ore în port până a venit un vapor care ne-a dus în Dublin.

Era pentru prima dată când călătoresc cu un vas atât de mare, unde mai pui că era și o ditamai furtună. În timp aproape toți călătorii dormeam, eu abia mai rezistam de la răul de mare și strigam la Dan să meargă să vorbească „cu cine trebu'” să oprească vaporul.

Au fost vreo 4 ore de chin. Valurile erau imense și, practic, n-aveai cum să stai în picioare. Dar nici să stau pe scaun sau jos că-mi era și mai rău. Mă spălam pe mâini la baie și la un moment dat vasul s-a mișcat atât de tare, încât capul meu a aterizat direct în peretele de metal.

IMG_7615Într-un final am ajuns pe la 6 dimineața în portul din Dublin. Frig și vânt. După o oră a venit după noi Patrick, băiatul la care urma să stăm. După atâtea ore nedormite și aventuri am ajuns în pat, am pus capul pe pernă și ne-am trezit peste vreo 8 ore. Deci am dormit jumătate de zi destinată plimbării prin Dublin! Am mers mult prin centrul orașului și am ajuns la Guiness StoreHouse. Îți dai seama că ai ajuns la destinație nu după hartă, dar după mirosul îmbătător al berii și orzului care apare cu vreo 2 străzi mai devreme. Ne-am lăsat ghidați de miros și am ajuns exact unde trebuia! Am fost întâmpinați cu imaginea asta de epocă: 2015-03-12_1426199856   Iar ceea ce-a urmat a fost de poveste! A fost prima mea vizită la o fabrică de bere, deci tot ce vedeam mă fascina. Guiness Storehouse e mai mult un muzeu al berii Guiness, care este brandul numărul 1 al Irlandei. Biletele dacă le iei pe loc costă 18 euro, dacă online – 16 euro. Dacă vi se pare mult, nu e! În prețul biletului este inclus și o halbă mare cu bere, dar și degustări mai mici, iar felul în care e amenajat Casa Guiness te va ține cel puțin 2 ore cu ochii pe pereți. Clădirea are șapte etaje, iar fiecare etaj te ademenște cu mirosuri care mai de care. Mi-a plăcut foarte mult fata care ne-a fost ghid. Recunosc, rar mi se întâmplă să fiu atentă la ce spune ghidul. Atunci am fost.  

IMG_7642

IMG_7643
IMG_7645

IMG_7652Zona butoaielor. Unde întorceai capul dintr-un butoi apăreau imagini video cu procesul de fabricare a berii sau cu istoria berii Guiness
IMG_7658

IMG_7661 Cea mai așteptată a fost, bineînțeles, zona unde am învățat să turnăm berea în pahar. Iar după ce-am învățat lecția și-am primit chiar și diplome, am putut să ne savurăm în liniște berea pe care ne-am turnat-o singuri. Nu e nimic complicat. Alegem un pahar curat, punem degetul arătător pe logo-ul Guiness de pe pahar (harpa), tragem maneta până berea ajunge până la vârful degetului. Te oprești din apăsat până când paharul devine plin, fără vreo 3 cm. Îl lași să se liniștească și mai adaugi bere. IMG_7672IMG_7675

IMG_7678La finalul degustării am făcut și o poză de grup pe care am putut să ne-o trimitem singuri pe mail de pe tabletele din hol.

IMG_7685

Iar de sus, de la etajul 7, se vede și orașul ca în palmă. Noi am prins un apus minunat. Bine, după atâta bere, orice ne-ar fi părut extraordinar 🙂IMG_7686 După ce-am revenit de la muzeu ne-am văzut cu Irina și Vlad, doi prieteni care s-au mutat în Dublin anul acesta. Și, ghici, iar bere! Și iar Guiness! Pub-urile irlandeze sunt cele mai faine, o știam și înainte de a merge în Irlanda. Dar, nicăieri nu sunt atât de faine ca în Irlanda pentru că niciun bar care se respectă acolo n-o să-și întâmpine clienții fără muzică live. Și-am văzut atâta viață în localul cela!

IMG_7698

Ne-am plimbat de-a lungul râului Liffey, sunt frumoase podurile cu luminițe, păcat că n-am prea prins frumusețea lor în poză.

IMG_7694 A doua zi ne-am plimbat prin centru iar și am redescoperit frumusețea de oraș pe ca o lăsasem cu o seară înainte. Clădirile sunt mici, cochete. Străzile curate. După Londra, prețurile din Dublin mi se păreau super decente. A, da, în toate autobuzele din Dublin există Wifi gratuit și rapid.   

De la etajul doi al autobuzelor ies poze mai mult decât bune, chiar și prin sticlă:
IMG_7707

IMG_7711

IMG_7628

Îmi pare rău că nu am avut cel puțin 3 zile întregi la dispoziție. Dar, restul..data viitoare.

Londra în trei zile nebune și minunate!

Haideți să vă povestesc cum a fost întâlnirea cu Londra cea mare, nebună și frumoasă.

Am cumpărat bilete din timp de la Ryanair cu 20 de euro, luasem deja o cameră de pe Airbnb la un preț foarte bun și eram siguri că va fi o călătorie cu un buget scăzut. Știam că Londra e un oraș extrem de scump, dar ne gândeam că nu și pentru noi, care am învățat cum să planificăm fiecare călătorie pentru a vizita cât mai mult cu bani cât mai puțini.

Bineînțeles că n-a fost așa, iar planurile noastre au fost date peste cap imediat ce-am ajuns la aeroportul din Stansted. Uitasem să cumpărăm lire în România, iar la schimburile valutare din aeroport nimeni nu dorea să ne dea mai mult de 27 de lire pentru 50 de euro. Am schimbat de nevoie, am cumpărat bilete la autobuzul care duce spre Londra (10 lire de căciulă), am așteptat mai mult de o oră afară într-o coadă imensă și, cu multe frustrări, dar și cu un milion de prejudecăți despre Anglia și englezi, am plecat spre Londra.

Ajunși acolo, ne-am plimbat vreo două ore prin centru, minunându-ne de vremea frumoasă, atipică pentru Londra – la fel o preconcepție.

Am găsit orașul cam așa:

london1

2015-03-04_1425504899

2015-03-04_1425501571

Deja se înserase și am zis să ne pornim să găsim apartamentul unde trebuie să stăm următoarele trei nopți. Foarte siguri pe noi, după mai multe trip-uri în mai multe orașe în care ne-am descurcat perfect cu transportul public și restul, nici nu ne-am pus problema că vom găsi greu cazarea. Nu și în Londra.

Orașul e al naibii de mare, iar ca să ajungi într-o destinație din altă zonă decât centru trebuie să schimbi de câteva ori transportul, iar biletele sunt al naibii de scumpe. A trebuit să luăm un tren, să schimbăm 2 linii de metrou ca să ajungem în zona 2 unde urma să stăm – în cartierul Greenwich. Nu aveam baterie la telefon, nici adresa exactă, noroc de o angajată a unui supermarket care ne-a ajutat și am sunat-o pe gazdă. Peste 10 minute era la noi, am mai mers vreo 20 de minute pe jos și, într-un sfârșit, morți de oboseală și de foame, am ajuns la apartamentul unei franțuzoaice prietenoase care a avut grijă să ne simțim ca acasă în toate trei zile.

Am avut noroc de prietenii pe care îi avem în Londra, care în următoarele zile au fost pe post de ghid și ne-au ajutat să vizităm cât mai multe. Altfel, într-un oraș atât de mare, fiind pentru prima dată acolo, n-am fi reușit să ne mobilizăm și organizăm pentru a vizita cel puțin 10% din ce are de oferit Londra.

A doua zi am alergat în urma lui Igor, verișorul lui Dan care locuia de vreo 9 luni în Londra și era obișnuit cu ritmul orașului. Noi bineînțeles că eram obișnuiți cu alt tip de plimbări, mai la pas, dar datorită lui am reușit să prindem o bună parte din obiectivele turistice din centrul orașului.

london3

Un oraș atât de impunător, cu o arhitectură atât de impunătoare n-are cum să nu-ți placă. Încă mai păstram niște frustrări din ziua precedentă legată de prețuri, transportul care ne deprimase, dar, cel puțin eu, eram foarte impresionată de tot ce vedeam în jur, căscam gura în stânga și-n dreapta și aveam mai tot timpul wow-uri pe limbă la fiecare peisaj, loc, clădiri și monumente pe care le recunoașteam din cărți poștale, magneți, tricouri, articole despre turism și emisiuni tv.

london22015-03-05_14255573722015-03-05_14255671522015-03-06_1425638269

Partea frumoasă în Londra pentru turiști este că toată muzeele de stat sunt cu intrare gratuită. Am reușit să vizităm doar National Gallery și British Museum. Am mers la Madam Tussauds, dar era o coadă imensă și n-am avut răbdare, poate data viitoare. În schimba am vizitat caza-muzeu Sherlock Holmes și Beatles Shop, care sunt la doar o stradă distanță.

A fost fascinantă aflarea în casa lui Holmes, mai ales că în copilărie eram mare fan și am citit și recitit de câteva ori toate aventurile detectivului.

london

2015-03-06_1425674134

2015-03-07_1425719341

Am mai vizitat cu Vlad și Igor cartierul chinezesc și, bineînțeles, M&M’s World 🙂

2015-03-05_1425592362

cartier chinesec

Și, da, nu pot să nu zic aici despre zgârîie norii din Londra, care-ți fură privirea la fiecare pas. E uimitor cum noul și vechiul crează o atmosferă atât de armonioasă în acest oraș.

2015-03-06_1425647396

Nu știu dacă trei zile ne-au fost suficiente să ne dăm seama cu ce se mănâncă acest oraș, dar, după multe discuții cu mai mulți prieteni care s-au mutat acolo, e genul de oraș de care te îndrăgostești treptat și iremediabil, că nu mai vrei să pleci de-acolo niciodată.

Ah, da, și parcurile londoneze, care sunt extraordinare.

2015-03-06_1425673860

Au fost trezi zile extrem de obositoare, n-am prea reușit să observ toate aspectele acestui oraș, dar probabil și o lună ar fi puțin pentru a-ți da seama cum stă treaba cu Londra. Cert este că e un oraș minunat pentru iubitorii de istorie și artă, bere și distracție. Un oraș care nu prea doarme și, da, un oraș care-ți răpește foarte mult timp pentru deplasări.

Pentru noi chiar a fost complicat să ne descurcăm în rețeaua de transport, abia a treia zi ne-am dezmeticit cum stă treaba. Dacă vrei să ajungi la timp la o întâlnire în Londra, trebuie să ieși cu cel puțin 2 ore mai devreme din casă. Am învățat lecția, dar era cam târziu, așa că am pierdut avionul spre Dublin, dar asta-i altă poveste.

croatia

Vine vara! Hai în Croația!

Vara trecută am primit de la niște prieteni din Zagreb un album suberb despre atracțiile turstice din Croația. Am rămas șocată, la propriu! Bine, știam că e o țară frumoasă, dar nu bănuiam că într-atât de frumoasă, iar albumul pe care-l țineam în brațe era o dovadă că turismul e o prioritate națională în Croația și că statul susține pe bune aceste sector.

Și-atunci am decis că trebuie să ajung neapărat în Croația și să o descoper, pe îndelete, insulă cu insulă, plajă cu plajă, oraș cu oraș.

Așa am găsit site-ul igotravel, care oferă toate informațiile necesare în limba română pentru o călătorie în Croația pe cont propriu. Și Croația chiar e țara pe care trebuie s-o cunoști pe cont propriu, cu familia sau prietenii, dar nu cu ajutorul unei agenții de turism.

Ideal ar fi să mergeți cu mașina sau să închiriați una acolo pentru a avea libertatea mișcării dintr-un loc în altul. Partea bună e că Croația deja e membru UE, iar asta înseamnă că cetățenii moldoveni pot pleca acolo doar cu pașaportul biometric. Mai multe informații utile pentru turiștii care merg în Croația pot fi consultate pe www.igotravel.ro.

Abia aștept să ajung în Croația și să povestesc post-factum impresii din vacanță, iar dacă reușiți să faceți asta înaintea mea, aștept impresiile voastre 🙂

Drum bun!

croatia

Dacă ai fi turist român, ai da 65 de euro pe pașaport pentru a vizita Republica Moldova? Eu nu

Întrebare de la o luni dimineața. De ce cetățenii români pot merge în Serbia (țară non UE) doar cu buletinul de identitate, dar pentru a intra în Republica Moldova e nevoie de pașaport?

Totodată, Agenția Turismului a Republicii Moldova​ se laudă că o bună parte din turiștii care ajung la noi sunt din România. Dar cum creștem acest număr?

Foarte mulți cetățeni români nu au pașapoarte pentru că pot călători mai peste tot în Europa doar cu buletinul. Eu, dacă aș fi în locul lor, nu aș da 65 de euro pentru pașaport (și nu e vorba doar de bani, dar și de timp, cozi, nervi pierduți), ca să vizitez Republica Moldova. E așa greu de eliminat aceste pașapoarte?

Politicienii noștri aleargă pe la București după pomene, dar n-or face ceva util, așa măcar să mimeze o reciprocitate. Sau poate Serbia e pământ mai românesc? 🙂

Pleacă toți din țara asta. Și Sașa de la Drochia

Pe Sașa l-am cunoscut în drum spre București. Mi-a fost vecin 9 ore, timp mai mult ca suficient să aflu detaliile care mă interesau și care nu din viața lui.

N-a ieșit din Republica Moldova de 9 ani. E nerăbdător ca un copil și-mi adresează zeci de întrebări până ajungem în vamă.

Vorbește aproape singur, frecându-și palmele nervos de la emoții. Vorbește repede și nu așteaptă să-i dau răspunsuri:

  • Of, ultima dată am fost în România în urmă cu 9 ani. Mama mea locuiește în București de 15 ani. Atunci am colindat România în lung și în lat, am fost și la Sinaia și la Constanța
  • Dar trebuie prezentat și buletinul la vamă? Că așa era atunci
  • Dar vameșii intră în autobuz? Trebuie să ieșim?
  • Nici nu știam câte pachete de țigări ai voie să ai cu tine și n-am luat deloc
  • Înainte mă ocupam cu prostii, dar m-am cumințit, deja de 8 ani n-am mai făcut nimic ilegal
  • De asta și a fost atât de greu să-mi fac pașaportul acesta biometric. Nu doreau dracii să-mi dea, deși cazurile mele de la Judecată au fost demult închise. Și, ți-am mai zis, m-am lepădat de mult de prostii
  • M-au purtat 2 luni și am cheltuit aproape cinci mii de lei pe el. Dar iaca-l țin în mâini și de-amu nu-mi pare rău de banii aceștia
  • Sunt mecanic auto, bănoasă profesie. Am noroc de meseria asta, ea mă va hrăni și în Italia
  • Ce să fac în Italia? Mă duc să lucrez într-un orășel la munte, am văzut pe Internet, e tare frumos. Acolo e cumnatul meu. Nu ai voie cu pașaport moldovenesc să lucrezi, dar cine să mă găsească în locul cela de la capătul pământului?
  • Voi sta mai întâi 2 săptămâni în București, voi și lucra oleacă acolo. Vreau să mă obișnuiesc cu Uniunea Europeană mai întâi în România, să nu fiu căzut din cer când ajung în Italia. Și dacă mă deprind cu bucureștenii care vorbesc tare repede, apu’ nu cred că în Italia voi avea probleme cu limba. Știi cât de tare se aseamănă limba română cu italiană? Ai auzit vreodată italiana?
  • Cred că ne apropiem de vamă. Dar hai repede să ți-o arăt pe fiica mea, e frumoasă ca o prințesă. Are 4 ani și e foarte deșteaptă, nu-mi vine să cred că e  copilul meu. Ia uita-te în poze, aici. Nu o voi lăsa în Drochia, n-are de la cine învăța acolo. Să mai fac niște bani și o duc la bunică-sa în București, taman când a împlini vârsta de școală

Și printre toate replicile de mai sus, mi-a zis de cel puțin cinci ori: Măi, da tare bine că au scos vizele astea. Înainte era altfel. Poți să câștigi bani și în Moldova, iaca exemplul meu, fac bani, nu mă plâng, dar cum pot să las fiica mea să rămână acolo? Ai văzut anul trecut cum toți n-au dat examenele de absolvire? Nu ai cu cine în țara asta, au fugit toți cei deștepți. Ce să facă fiica mea în Drochia? Dă Doamne să meargă bine în Italia, că n-am la ce mă întoarce…

Vatra Dornei – destinație perfectă pentru februarie

vatra dornei_sarbatorile zapezii

Vatra Dornei e destinația perfectă pentru cei care doresc o escapadă de 3-4 zile la munte. Eu probabil niciodată nu mă voi sătura de orășelul acesta. Am mers de cel puțin 10 ori  în vacanță, dar și la muncă și de fiecare dată găseam acea liniște de care cu siguranță nu ai parte în stațiuni ca Poiana Brașov sau Predeal.

Am fost 3 zile în ianuarie, prea puțin ca să simțim c-am fost în vacanță, dar… În februarie aveți un motiv în plus să vizitați Vatra Dornei pentru că au loc două weekenduri la rând Serbările Zăpezii.

Pe lângă concerte, vor fi organizate concursuri de schi, târguri cu tot felul de gustoșenii pe care poți să le-ntâlnești doar în județul Suceava (dacă mergeți – să căutați păstrăv afumat în cobză de brad), dar și alte distracții.

Eu n-am petrecut prea mult timp pe pârtie pentru că nu sunt prea bună la schiat. Nu poți să te bagi pe pârtie fără experiență  – asta a fost lecția mea. Dar anii viitori intenționez să învăț. Dacă sunteți ca mine, aveți alte posibilități de a vă distra: săniuțele sau patinoarul.

Dacă sunteți începători, recomand pârtia „Parc”, cu o lungime de 1.400 de metri. Mai sunt altele două: „Telescaun” de 3.000 de metri şi „Veveriţa” de 800 de metri.

Drumul din Chișinău spre Vatra Dornei nu este foarte obositor. Sunt mai puțin de 400 km. Dacă nu aveți mașină, puteți lua microbuzul Chișinău-Suceava (zilnic de la 8:45 , de la Autogara Sud) și de-acolo trenul spre Vatra Dornei sau puteți ajunge cu microbuzul până la Iași, iar de acolo să luați trenul spre Vatra Dornei. Detalii despre mersul trenurilor le găsiți pe cfr.ro.

Screen Shot 2015-02-02 at 8.25.23 PM

Drumul e plictisitor până la Fălticeni, de-acolo încep să apară satele frumoase care devin și mai frumoase cu cât de apropii de Gura Humorului și-ți țin privirea la geam până la Vatra Dornei. Am reușit să fac doar o poză pe drum, la Mestecăniș:

mestecanis

La destinație ne așteptau gazdele noastre – soții Dumitru și Liliana. Pensiunea  Magda este la vreo 12 minute de mers pe jos de la pârtie. Condiții bune, liniște, iar gazdele vor avea grijă să vă servească (gratuit!) cu tot ce au mai bun în gospodărie. Și totul la 60 de lei camera dublă, bani cu care nu prea ai ce face dacă vrei să iei o cameră dublă la o pensiune din Republica Moldova.

Dacă ajungeți la Vatra Dornei e musai să mâncați la Casa Bucovineană, unde veți fi serviți cu pâine coaptă pe vatră chiar în fața voastră

casa bucovineana

Și, da, în Vatra Dornei sunt cele mai prietenoase veverițe pe care le-am întâlnit vreodată 🙂

veverite

Am urcat cu telescaunul în una din zile. Nu are cabine, călătoria durează vreo 22 de minute, de aceea trebuie să vă echipați corespunzător.

telescaun

Eu am înghețat ca un țurțure până am ajuns în vârf. Dar a meritat!

cai

vatra dornei

poiana izvoarelor

În drum spre casă am ales alt traseu spre Iași, care trece prin Piatra Neamț. Cu vreo 80 km mai lung, un pic mai obositor, dar foarte, foarte frumos! În special localitățile din apropierea lacului Bicaz

bicaz

Dacă mi-au scăpat detalii pe care vreți să le cunoașteți despre stațiune, traseu, prețuri sau orice altceva, mă găsiți (mai tot timpul) pe Facebook. Drum bun!

Uneducated – spectacol la care trebuie duși cu forța angajații Ministerului Educației

uneducated

În clasele primare mă simțeam cel mai inutil om din lume. Nu eram bună la nimic din ce avea nevoie școala de la un elev. Colegii mei, în afara orelor, frecventau cercul de folclor, teatrul de păpuși, alții dansau. Adică tot la ce eu n-am pic de talent! Când se făceau sărbători, de cele mai multe ori, eu stăteam alături de colegi, dar mie și altor băieți din clasă mi se făcea un semn, de acela cu degetul la gură, să tac. Sau să dau din buze, să mă prefac a cânta. Adică să fac ce vreau, doar să nu iasă vreun sunet din gura mea. Au fost mulți ani în care eu chiar credeam că sunt cel mai netalentat om din lume, deși, mai tot timpul, eram cea mai bună elevă din clasă și aveam cele mai mari note la toate disciplinele, în afară de cele vocaționale.

Mă gândeam în mintea mea de copil că mă voi face profesoară de matematică când voi crește mare pentru că …la altceva nu mă pricep. Și hotărâsem atunci: dacă nu sunt bună la științele umaniste, să fiu cea mai bună la cele exacte. Și am fost. Am început să ignor științele umaniste, oricum colegii mei erau talentați, compuneau poezii, tansau, cântau, jucau teatru…nu mai era loc de mine. Știam din start că desenul pe care îl voi face va ieși urât, compunerea va fi lipsită de epitete și metafore, iar dacă voi începe să cânt la educația muzicală, îmi va zice profesoara că mai bine să mă opresc. Mi-aduc aminte, prin clasa a IV-a, profesoara ne-a dat să facem o compunere despre limba română. Mi-am notat în caiet la tema pentru acasă pe scurt „De făcut compunere despre limbă„. Când am ajuns acasă am făcut ditamai compunere de o pagină despre limbă, dar nu limba română, dar limba din gură și să spun cât de important e că avem o limbă în gură și că ea ne ajută să simțim gusturile, să vorbim etc. etc :))

Am noroc că prin clasa a 9-a sau a 10-a, după multe lecturi și datorită unei profesoare bune de română care-mi devenise simpatică, m-am descoperit și am înțeles că ceea ce vreau să fac în viața asta nu e matematica, fizica sau chimia, dar că există domenii în care eu chiar sunt talentată și care mă reprezintă mai mult.

Sunt sigură că exemplul meu nu e singular, iar acesta oglindește impotența școlii moldovenești de a descoperi potențialul din fiecare elev. Iar un talent nedescoperit la timp sau neîncurajat înseamnă omorârea lui.

Apoi, prin clasa a III-a, nu știu de unde a venit un ordin că elevii trebuie împărțiți în clase diferite în funcție de reușita lor școlară. Eram trei clase de a III-a și ne-am pomenit împărțiți în trei categorii: deștepți, medii și proști. Nimeni nu se mai rușina să folosească chiar aceste cuvinte pentru a se referi la o clasă sau alta. Eu eram în clasa deștepților, cei care aveau doar note de 8, 9 și 10. Era perfect, se crease o competiție acerbă între noi și evoluasem mult în acel an. Doar că în următorul an profesorii sau ministerul sau nu mai știu ceine au înțeles că o idee mai stupidă ca aceasta nu poate exista. Și ne-au amestecat înapoi, în funcție de zonele unde locuiam. Atunci să vezi dezastru! Diferențele între cei din clasa cu elevi cu note mari și cea cu note mici devenise de la cer la pământ. Noi evoluasem rapid, iar cei din clasa cu note mici involuase și mai mult, în lipsă de concurență și motivare.

Și aș putea enumera încă un șir întreg de exemple. Procesul educațional în Moldova e un eșec total. Și nu cred că suntem în drept să învinovățim profesorii care au salariul de 2 mii de lei. Nu știu cine e vinovat, habar n-am, dar mă sperie consecințele.

Spectacolul Uneducated, pe care l-am văzut săptămâna trecută la Spălătorie, taman e despre asta. O radiografie a sistemului educațional care te face să tremuri. O oglindire perfectă! De la ce se întâmplă în grădinițe, școli, apoi universități.

Mergeți să-l vedeți. Trebui trimiși, obligatoriu, angajații Ministerului să-l vadă. Poate ei nu cunosc că lucrurile au degenerat într-atât. Și poate li se luminează mintea și vin cu soluții. Detaliile despre piesă le găsiți aici.

2014-ul meu

Anul trecut am fost mai dezorganizată ca niciodată. Am întârziat la întâlniri, am abandonat școala de șoferi, am aplicat pe ultima sută de metri la proiecte și chiar și recapitularea anuală pe blog o fac cu 20 de zile mai târziu ca de obicei.

În fiecare an făceam recapitulări pe blog pentru ca să-mi pot aduce aminte, mai târziu, cum a fost acel an pentru mine. 2014 a fost prea memorabil ca să înșir aici pentru Oxana cea de 60 de ani ce s-a întâmplat. Voi ține minte. A fost anul în care am luat decizii importante și, la rândul meu, eu am fost persoana din deciziile importale ale altora.

2014 a fost anul în care am călătorit cel mai mult, am petrecut multe ore prin aeroporturi și am vizitat 10 țări. Am înțeles că jobul meu de vis nu e unul în care să mă trezesc în Tokio, să iau prânzul în Moscova și cina în Berlin. Până acum credeam asta cu toată ființa mea. Mi-am dat seama că sunt rebelă, dar insulița mea de stabilitate există și asta mă face, aproape, un om echilibrat. Aproape.

Am înțeles că nu e ușor să te ocupi de zece lucruri în același timp și mi-am dorit, uneori, din tot sufletul, să las moldova.org și să-mi găsesc un loc călduț într-o companie multinațională unde să am program fix, responsabilități clare și salariu bun. Să nu mă stresez cu alte activități pentru un venit suplimentar. Dar am înțeles, totodată, că nu sunt omul care se va obișnui cu un singur loc de muncă și cu aceeași activitate zi de zi. Așa că mă bucur că încă n-am abandonat ONG-ul, site-ul și alte proiecțele în care mi-am băgat nasul în 2014.

A fost anul care mi-a adus multă-multă fericire. Cât să pot duce. Am înțeles că viața de cuplu poate fi frumoasă dacă ai alături omul potrivit. Și împărțitul aceluiași acoperiș nu e o luptă zilnică, așa cum credeam anterior din ultima experiență.  Dar cel mai important am înțeles că dragostea nu cade din cer, dar o construiești tu, zi de zi. Eu am fost inginerul-adjunct. Dar am lucrat amândoi, iar construcția noastră nu se clatină 🙂

De la 2015 am atâtea așteptări cât n-am avut de la toți acești ani de până acum la un loc. În minte mea el este planificat până la mici detalii. Aștept cu nerăbdare și oleacă de frică să se îndeplinească fiecare punctișor din lista mea din cap, iar peste un an să scriu doar de bine despre 2015.

Să aveți un an bun!

Amsterdamul în două zile

Amsterdamul este cunoscut drept capitala sexului. Dar sex shop-urile, Red Light District-ul, muzeele dedicate sexului reprezintă doar o mică parte din ceea ce poate oferi Amsterdamul unui turist.

Am mai zis-o, dar acest oraș mi-a dat peste cap toate viziunile mele despre ceea ce înseamnă un oraș frumos. M-a bulversat total. Clădirile, curățenia, oamenii, aglomerația de biciclete m-au făcut să mă îndrăgostesc de Amsterdam la prima vedere. Din păcate vizita noastră a fost mai mult de informare decât turistică, așă că n-am reușit să vizităm nici a douăzecea parte din atracțiile turistice ale orașului. În schimb vom avea ce face data viitoare când ajungem acolo.

Vreau doar să știți că merită să alegeți Amsterdamul ca destinație de vacanță în orice anotimp. Auzisem până atunci că este un oraș extrem de scump, dar nu mi s-a părut deloc așa. Sau, poate, n-am reușit să-mi dau seama pentru că am stat acolo doar două zile și jumătate.

Am ajuns în Amsterdam din Bruxelles. Traseul este uimitor de frumos, iar trecerea din Belgia în Olanda este foarte simțitoare, n-ai zice că sunt două țări vecine. Olanda e super verde! O țară atât de mică și probabil niciun metru pătrat nu rămâne nevalorificat. Am tot căscat gura la geam, fiind uimiți de priveliștele verzi, cu turme de oi, mori de vânt, câmpuri irigate, râulețe mici și sate cochete.

Primul lucru pe care l-am făcut după ce-am ieșit din Gara Centrală din Amsterdam a fost hoinăritul pe străzile din centru. Atâtea clădiri colorate! La un moment dat mă durea gâtul pentru că nu mai știam unde să-mi îndrept privirea. Toți, dar toți oamenii cu care am interacționat în Olanda vorbeau engleza!

O mică parte din clădirile care mi-au atras atenția

2014-11-20_1416501437
2014-11-20_1416474372
2014-11-20_1416472880
2014-11-19_1416405320
2014-11-19_1416395201
2014-11-19_1416389635
2014-11-18_1416333144
2014-11-18_1416332334
2014-11-18_1416311805

Amsterdamul este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe pe apă din lume. Pe bună dreptate! Orașul estr străbătut de multe-multe canale pe care iarna se poate patina. Noi am mers în noiembrie, așa că am admirat lebedele și rațele care înotau grațios 🙂

2014-11-18_1416337076
2014-11-18_1416348334
2014-11-20_1416510840
2014-11-18_1416330714
2014-11-18_1416313107

Centrul orașului este aglomerat, dar, pentru prima dată am întâlnit o aglomerație care nu obosește. Oamenii par extrem de calmi, organizați, zâmbitori și politicoși. O atmosferă caldă într-un oraș cu vreme rece. Cu siguranță mulți dintre turiști ajung în Amsterdam nu doar pentru muzeele de aici și pentru istoria și cultura de sute de ani a orașului, dar și pentru atmosfera de acolo. O atmosferă greu de redat în cuvinte.

Mă așteptam să găsesc un oraș agitat, cel puțin în zonele turistice, cu adolescenți gălăgioși, cu multe magazine „de iarbă”, dar a fost exact opusul. Probabil pentru că Amsterdamul are ce oferi pentru orice tip de turist.

Amsterdamul este orașul cu cea mai mare concentrație de muzee din lume. Din lipsă de timp, noi am reușit să vizităm doar unul …cel al sexului 😀 Am pus pe lista de așteptare, la următoarea vizită, Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum, cel mai mare muzeu al istoriei evreilor din afara Israelului, muzeul Hermitage, Casa Annei Frank și, poate, Muzeul Hașișului și cel al Lalelelor.

Nu m-am așteptat să petrecem mai mult de o oră în Muzeul Sexului, găzduit de o clădire îngustă, în apropierea gării. Nu a fost nici măcar pervers, dar interesant și informativ – am aflat o grămadă de chestii interesante legate de sex și istorie și multe lucruri interesante.

Câteva poze din muzeu:

2014-11-19_1416419460
2014-11-19_1416435858
2014-11-20_1416472686

Ah, da, și Cartierul Roșu! Noi am fost un pic șocați când am intrat în el. Știam că există un Red Light District, dar pentru că vizita noastră nu a fost neapărat în scop turistic, nu am citit mai multe. Și, evident, am fost blocați când mergeam pe o stradă în căutarea unui supermarket și am dat nas în nas cu domnițele, doamnele dezgolite de la geamuri.

În Cartierul Roșu puteți vedea mai multe străduțe luminate în roșu unde femeile care doresc să ofere servicii sexuale își așteaptă clienții. Zona este împânzită și de sex shopuri, dar și pub-uri unde se fumează intens și nu doar tutun, cinematografe cu filme pentru adulți, dar și un muzeu al canabisului.

În Olanda prostituția este legalizată, iar fetele care stau la geamurile din cartier plătesc impozite ca orice lucrător din țară. Partea bună e că Guvernul are reguli și norme clare pentru femeile care practică această meserie și supraveghează constant standardele de muncă. Eu dintotdeauna am fost pro legalizării prostituției.

Pentru că în cartierul Roșu nu se prea permite să faci poze, în special la fete, aceasta e singura mea poză de acolo:

2014-11-19_1416426278

Olandezii au transformat sexul în destinație turistică. Și dacă vă așteptați să găsiți perversitate și scârboșeni, deloc! Totul e marketing, iar oamenii care locuiesc acolo sunt mai mult decât obișnuiți.

Hotelurile sunt cu adevărat scumpe, ca în tot restul nordului Europei, dar noi ca de fiecare dată am ales să mergem prin Airbnb. Am dat 50 euro pentru o cameră dublă (în hoteluri am fi plătit peste 120 euro) într-un cartier frumos. Dacă doriți să mergeți, putem recomanda cu încredere gazda la care am stat noi.

Și, da, pentru mine Amsterdamul va rămâne capitala bicicletelor! N-am mai văzut niciodată atât de multe într-un oraș.

2014-11-22_1416672052

Minunat acest oraș. Abia aștept revederea. Pentru că e început de an, timp în care mulți își planifică vacanțele pentru următoarele 12 luni – nu treceți cu vederea peste acest oraș. Recomand cu încredere!