oxanica marijuana

Marijuana care aduce sute de mii de turiști în Amsterdam

Prieteni, nu știu dacă ați observat, dar am pornit recent pe pagina de Facebook un video-blog cu relatări despre Olanda, despre Amsterdam, dar și alte prostioare care-mi trec prin cap.

Poate sunt unii care nu stau toată ziua cu nasul în Facebook (ca mine!) sau nu au deloc un cont pe Facebook, așa că voi posta și aici pe blog o parte din filmulețe.

De data aceasta am povestit despre Marijuana care aduce în Amsterdam sute de mii de turiști curioși anual.

gender equal opportunity or representation

De ce sunt feministă

Înainte ziceam că feministe sunt cele care nu sunt destul de puternice și le place doar să vorbească despre cât de ideal ar fi ca bărbații și femeile să aibă drepturi egale, dar de fapt nu fac nimic pentru a-și câștiga egalitatea.

Asta pentru că am avut norocul să cresc într-o familie în care niciodată nu mi s-a spus că eu nu voi putea face ceva pentru că sunt fată. Am crescut cu convingerea că fetele nu sunt cu nimic mai rele ca băieții, iar asta m-a ajutat în multele situații în care simțeam că sunt nedreptățită . Acum sunt tratată egal în cuplu, nu sunt obligată să fac toate treburile casei, câștig nu mai puțin ca partenerul meu, nu m-a obligat nimeni să-mi schimb numele la căsătorie (scutind astfel câteva sute de euro și câteva zile sau săptămâni de umblat prin instituții și schimbat acte). Și, chiar dacă nu m-am născut în cel mai liber și democratic stat, de fiecare dată am putut să ripostez celor care au discriminat pe față femeile.

Dar feminismul nu e despre mine. Iar dacă tu ești un caz fericit nu înseamnă că această problemă nu există.  Adevărat. Trebuie să-ți câștigi singur egalitatea. Să ți-o impui. Dar ce zicem despre femeile care nu pot să se apere, fie de soțul lor, de societate sau de statul în care trăiesc și care nu e interesat ca ele să fie tratate egal?

Feminismul e atunci când îți pasă de milioanele de femei tratate inuman pentru că sunt FEMEI, plătite mai puțin, deși fac același volum de muncă, despre femeile-sclave din sute de mii de familii din lumea asta. Despre femeile care sunt bătute zilnic. Despre femeile violate. Și despre multe situații când acestea sunt nedreptățite doar pentru că sunt femei.

Atunci când înțelegi cât de nedrept sunt tratate atâtea femei în lumea asta nu ai cum să nu devii feminist. Așa am devenit o feministă înrăită.

Și poate e cool să zici că te simți super independentă și că mișcarea feministă e demodată. Dar nu e vorba despre tine și nu ești tu singura femeie din lumea asta.

Și video-ul care m-a făcut să scriu aceste rânduri:

Screen Shot 2015-10-09 at 11.58.19 AM

Salutare din capitala bicicletelor!

Prieteni, de când m-am mutat în Olanda, adică de puțin mai mult de o lună, mă minunez în fiecare zi cât de ușor, rapid, practic, sănătos și minunat este mersul zilnic pe bicicletă.

Merg pe bicicletă de mulți ani, însă, din păcate, în Chișinău scoteam bicicleta mai mult când aveam chef să fac sport sau să mă plimb. Aici, în Amsterdam, folosesc bicicleta ca mijloc de transport. E atât de ușor să ajungi dintr-un punct în altul cu bicicleta. De două ori mai rapid decât aș parcurge aceeași distanță cu transportul public. Unde mai pui că este gratis!

Am făcut un filmuleț despre bicicletele și Amsterdamul

Etapele mutării noastre în Olanda

amsterdam centralPentru că am primit mai multe întrebări de ce am ales Olanda și cum am hotărât să lăsăm așa, dintr-odată, totul acasă și să plecăm în altă țară am decis să scriu un articol lunguț pe blog în care să povestesc toate etapele. Aceasta pentru că nu a fost deloc „dintr-odată”, dar ne-a luat un an și câteva luni de la zis până la făcut. Sper ca acest articol va fi util pentru cei care doresc să încerce traiul în afara țării, dar nu știu de la ce capăt să înceapă.

Decizia de a pleca

Nu știu exact când a apărut ideea plecării, cert e că acele câteva călătorii pe care le-am făcut prin Europa, dar și în SUA au făcut ca această idee să apară, apoi să devină omniprezentă în capul meu. În Chișinău îmi plăcea ce făceam, unde eram și pe cine aveam în jurul meu, dar am zis că viața e prea scurtă ca să o trăiesc pe toată într-un oraș singur oraș. Partea bună în toată ecuația asta este că Dan, cu care eram, pe atunci, împreună de aproape un an, își dorea la fel, doar că el avea alte motive în cap, mai pragmatice. Romantismul și curajul meu și pragmatismul lui a făcut ca această idee să prindă viață. Partea cea mai bună e că am avut și avem multe motive comune care ne-au determinat să plecăm, dar cine nu și-ar dori să locuiască într-o societate mai tolerantă, cu drumuri mai bune, cu sistem medical mai sigur, cu instituții unde nu există corupție, cu aeroport cu prețuri normale etc.etc?

Bugetul

Înainte de a decide unde și când vrem să ne mutăm am început să economisim bani pentru plecarea noastră. Nu avem experiența bugetului comun, fiecare și-a adunat economiile într-un buget destinat pentru mutare. E un aspect foarte important pentru că cheltuielile de mutare sunt destul de mari în prima lună (chiria și depozitul la apartament, cheltuielile de drum și alte mărunțușuri pot ajunge la 3-4 mii de euro în prima lună), iar împrumutul nu e o soluție atunci când vrei să începi o viață nouă.

Apoi, pot apărea situații neprevăzute, iar dacă rămâi fără bani, singurul și primul lucru va fi întoarcerea acasă. Faptul că am început să strângem bani pentru mutare în urmă cu un an și jumătate ne-a privat de stres și nesiguranță. Ne-am informat din timp, știam aproximativ care vor fi costurile, de aceea totul a decurs firesc și neașteptat.

Alegerea destinației

amsterdamE mai ușor pentru cei care pleacă la cineva sau au o țintă fixă. Cel puțin o țară, dacă nu un oraș. Singurul lucru pe care îl știam e că vrem în nordul Europei. Ne-am mai documentat și am făcut o listă de orașe din patru țări care se încadrau cumva în ceea ce doream noi: Londra, Dublin, Amsterdam și Berlin sau Munchen.

Și am organizat câte o vizită scurtă de 2 zile în primele trei, iar în Berlin n-am mai reușit să ajungem pentru că acestea trei ne-au fost suficiente ca să ne dăm seama ce vrem exact, dar și pentru că am dorit să mergem într-o țară unde să ne descurcăm cu engleza, cel puțin în prima perioadă.

S-ar părea că 2 zile sunt prea puține pentru a cunoaște un oraș, dar pentru noi a fost suficient. Am ales Amsterdamul pentru că nu e atât de departe ca Dublinul și pentru că nu e atât de mare și aglomerat ca Londra. Și e atât de frumos, verde și plin cu biciclete!

Un alt motiv a fost că fiecare olandez vorbește cel puțin 2 limbi străine și sunt extrem de prietenoși cu străinii care nu le vorbesc limba. Intenționăm să învățăm olandeza (nu e deloc cea mai ușoară limbă din câte există), dar partea bună e că până acum nu am avut nicio problemă de comunicare cu localnicii.

Un alt motiv important e politica statului olandez față de migranții calificați. Astfel, dacă ai studii superioare și obții un job calificat și un salariu mare, statul îți oferă o reducere de 30% la impozite pe o perioadă de 8 ani. Ținând cont de mărimea impozitelor în Europa de nord, aceste 30% nu erau deloc de ignorat.

Eu din start mi-am dorit să venim aici, dar nu am vrut să-l influențez pe Dan prea mult, așa că la final eram foarte bucuroasă că alegerea mea a câștigat 🙂

amsterdam 1

Găsirea jobului

Aceasta a fost cea mai complicată și stresantă etapă. Pentru că Dan lucrează în IT, ne-am gândit că cea mai simplă cale e să găsim job pentru el, iar eu să continui să muncesc o perioadă la proiectele la care deja lucram și care nu cereau prezență fizică în Moldova. Perioadă în care să cunosc orașul, mediul nou și să pregătesc terenul pentru viitoarele proiecte și idei pe care le aveam în cap pentru țara gazdă.

Deja știam că dorim să ne mutăm în Olanda și ne-am concentrat căutările, care au început prin martie, doar pe companiile olandeze. Chiar dacă jobul pe care îl căutam era pentru Dan, ne-am implicat aproape în aceeași măsură în procesul de căutare.

Am făcut o listă cu companiile potrivite, am pregătit CV-ul și ne-am apucat de aplicat în stânga și dreapta. Și partea stresantă a început aici. Am primit răspunsuri de la mai multe companii și toate cereau un prim interviu pe skype. Având deja un job full time în Chișinău, a fost extrem de complicat pentru Dan să-și potrivească orarul ca să reușească să poarte convorbiri cu toate companiile. Iar după primul interviu, companiile care erau interesate veneau cu a doua etapă – proba practică. Unele probe erau destul de complexe și-i luau vreo câteva zile de muncă, treabă pe care o făcea după ce venea de la job, noaptea sau în vacanță.

După vreo două luni de interviuri de cunoaștere, teoretice și practice și câteva oferte de muncă primite eram atât de obosiți că am amânat plecarea cu vreo trei luni. De aceea, cred că e foarte important de făcut un plan și de aplicat mai din timp, așa încât să nu porți discuții cu cinci companii simultat, dar pe rând.

La începutul lui iulie am reînceput căutările și interviurile. Am primit noi oferte, dar și refuzuri și, pentru că eram prea obosiți, la jumătatea lui iulie, am ales cea mai bună ofertă din punct de vedere financiar. Nu știu dacă a fost cea mai bună alegere, dar o să povestească Dan separat despre asta 🙂

Căsătoria

oxana danÎnainte de a găsi jobul am hotărât să ne căsătorim. Nu a fost planificat din timp (doream să oficializăm relația în 2016), dar ne-am gândit că din moment ce am decis să începem o viață împreună într-o altă țară e important să avem o legătură mai mult decât emoțională între noi.

De ce în România? Pentru că și eu, și Dan suntem unioniști convinși și a fost frumos să demonstrăm că te poți trezi dimineață în Chișinău, să te căsătorești în Iași și să adormi în Constanța. Și-apoi, asta ne-a scutit de transcrierea certificatului de căsătorie moldovenesc în cel românesc.

Și ceremonia în sine de căsătorie în România e mai puțin sofisticată, durează exact 2 minute, ofițerul de stare civilă îți zice câteva chestii practice, ce drepturi și obligații au familiile în România, îți urează casă de piatră și gata. Nici n-am reușit să ne dăm seama ce se întâmplă că eram deja căsătoriți 😀

Căsătoria n-a schimbat nimic în relația noastră, dar a fost o decizie înțeleaptă pentru că deja există și o relație legală între noi și asta ne-a ajutat atunci când am căutat apartamentul, ne ajută la obținerea permisului de ședere și probabil vor mai fi situații în care vom fi bucuroși că avem certificatul de căsătorie.

E un pic ciudat atunci când Dan mă prezintă drept „my wife” sau eu „my husband”, dar începem să ne obișnuim cu noul statut – chiar și pe Facebook l-am schimbat 😀

Pregătirea de plecare și drumul

Pregătirea de plecare a început imediat ce ne-am dat seama că vrem să venim în Olanda. Câteva luni am tot citit pe Internet despre această țară, am vorbit cu mai mulți moldoveni/români care locuiesc acolo, condițiile de ședere, de muncă, de import a bunurilor, etc.etc.

Sfârșitul lui august l-am dedicat pregătirilor mașinii, dar și a noastre. Am cumpărat haine de ploaie din Chișinău, dar se pare că degeaba, că pe lângă hainele de ploaie pe care le poartă aici localnicii, ale noastre sunt jucării 🙂

Ne-am luat rămas bun de la prieteni și familie și pe 1 septembrie am pornit la drum. Am mers lejer, am condus nu mai mult de 10 ore pe zi, am dormit o noapte în Satul Mare, altă noapte în Praga, iar a treia noapte eram deja în Almere, o suburbie a Amsterdamului.

plecarea

Căutarea apartamentului

Am început să căutăm apartament cu două săptămâni înainte de plecare, dar a fost imposibil să găsim ceva de la distanță.

casa amsterdamOlanda este o țară extrem de populată (17 milioane de locuitori și un teritoriu cam la fel ca al Republicii Moldova), nu a fost tocmai ușor să închiriem un apartament, iar prețurile nu sunt deloc mici.

De pe 3 până pe 16 septembrie am locuit în tot felul de locuri posibile, camere închiriate pe Airbnb, hoteluri, B&B-uri. S-ar părea că nu e o perioadă lungă, dar incertitudinea și stresul își spun cuvântul, așa că am ales să facem contract pentru un apartament pe care l-am găsit, de fapt, chiar a doua zi după ce am sosit în Olanda, dar eram reticienți și nu l-am considerat ca opțiune.

Pentru a reuși să închiriezi un apartament în Amsterdam mai că trebuie să treci un casting. Trimiți datele despre tine agențiilor, apoi ele decid dacă te cheamă să vezi apartamentul. Te sună să-ți zică că poți veni să vezi apartamentul și ai senzația că deja e al tău, iar când ajungi acolo îți dai seama că la fiecare 10 minute sunt programați vizitatori și cel puțin alte 10 cupluri sau persoane doresc, la fel ca tine, să-l închirieze. După ce toți pretendenții vizitează apartamentul, agentul decide care e cel mai potrivit cuplu/persoană care să-l ia. Nu mai zic că unele agenții cereau ca cei care închiriază să aibă salariul de cel puțin 4 ori mai mare ca plata lunară pentru apartament – ceea ce înseamnă vreo 5000 de euro.

Opțiunea s-a dovedit a fi nu tocmai rea și mă bucur că nu mai dormim prin diferite părți ale Olandei și că avem casa noastră.

Legalizarea șederii

Nu poți să-ți legalizezi șederea până nu ai un contract de chirie. Poți închiria și o cameră într-un apartament mai mare, dar nu toți proprietarii oferă posibilitatea de înregistrare acolo. Acum, că avem un contract de chirie pe un termen de 12 luni unde suntem trecuți ambii ca locuitori, celelalte probleme devin minore.

Ne-am programat deja la municipalitate să obținem permisul de ședere, la începutul lui octombrie vom merge să depunem cerere, iar peste câteva zile vom avea deja actul care confirmă rezidența noastră aici.

Și, cel mai important aspect, suntem aici ca cetățeni români. Adică dacă planificați să plecați și aveți doar cetățenia Republicii Moldova e aproape imposibil. Bine, e posibil dacă ești un geniu și toți angajatorii te vânează și sunt gata să plătească mai multe impozite și să-ți facă permisul de muncă.

Cetățenii români, ca și ceilalți cetățeni ai UE, au dreptul de muncă în statele europene, dar și multe alte drepturi. E complicat să explici celor de aici care-i treaba cu două cetățenii și două seturi de acte. Noi însă nu ne prea complicăm, le spunem că suntem români, iar dacă avem timp pentru explicații, le povestim care-i legătura dintre Republica Moldova și România, de ce vorbim aceeași limbă și de ce suntem și noi etnici români, chiar dacă nu ne-am născut în România.

Cam aceasta-i povestea mutării noastre în Olanda. E o țară minunată! Am depus ceva efort ca să părăsim zona de confort, dar sunt sigură că nu vom regreta pasul făcut. Partea frumoasă e că dacă ne plictisim, eșuăm sau murim de dor, putem reveni acasă oricând vrem. Pentru că întotdeauna acasă are cine să te aștepte 🙂

jurnalista ungaria refugiati

Cât de impertinent trebuie să fii ca să crucifici niște oameni doar pentru că vor să locuiască într-o societate mai bună?

Ați văzut probabil video-ul în care o jurnalistă din Ungaria împarte picioare în stânga și dreapta refugiaților sirieni. Atâta ură am găsit zilele acestea în statusurile și comentariile de pe Facebook, încât nu m-aș îndoi că o bună parte din prietenii mei de pe Facebook, majoritatea din Republica Moldova și România, ar proceda exact la fel ca jurnalista din video dacă ar fi în locul ei.

Dintr-odată românii (din ambele state) sunt foarte preocupați de soarta germanului. Ce-o să facă, sărmanul, cu atâția străini sălbatici care nu cunosc germana și, mai ales, au altă religie. Îi crucifică că de ce nu se duc în țările arabe, de ce au smartphone-uri și, cel mai revoltător, de ce aleg să se refugieze în cele mai dezvoltate țări din Europa.

Asta în timp ce în urmă cu vreo 10-12 ani moldovenii treceau granițele dintre țările europene pe jos ca să ajungă și să lucreze ilegal într-o țară mai bogată. Ascunși în portbagaje sau în cutii în TIR-uri. Moldovenii împrumutau mii de euro ca să-și cumpere un pașaport fals să ajungă în țări europene acolo unde, lucrau la negru, iar de multe ori se apucau de furat ca să supravețuiască sau să trimită ceva bani acasă să-și recupereze datoriile – Alții au rămas și azi cu obiceiul acesta, deși demult nu mai sunt migranți ilegali și ar putea să-și câștige cinstit pâinea.

Moldovenii pleacă și acum, deși nu avem război în țară și nici sărăcie la fel ca în urmă cu 12 ani. Pleacă cu întreaga familie și speră că la destinație vor fi tratați bine, egal, omenește, exact ca cetățenii țării-gazdă. Exact la fel fac și sirienii, doar că ei sunt alungați nu doar de sărăcie.

Problema principală a Siriei nu este sărăcia, dar războiul. Atunci când îți lași țara ta în urmă nu vrei oare să ajungi undeva unde există stabilitate? Unde există toleranță, iar oamenii să nu te arate cu degetul? Unde vei fi tratat omenește, chiar dacă ai altă culoare, vorbești altă limbă și ai altă religie?

Acesta este răspunsul la întrebarea de ce sirienii vor în Germania sau în țările din nordul Europei. Acesta este și răspunsul la întrebarea de ce scriu eu această postare acum din Amsterdam. Nimeni nu dorește să-și mute viața și oamenii dragi într-o țară cu oameni xenofobi, intoleranți și, cel mai important, într-o societate instabilă social și economic.

Nu puteți urî din tot sufletul niște oameni doar pentru că aceștia doresc să locuiască într-o țară mai bună, așa cum nu vă puteți urî rudele că au plecat din Moldova în alte țări mai bune și care, repet, n-au fugit de război.

cms-image-000013945

Dragi părinți, bucurați-vă dacă liceul din satul vostru se închide

Ceea ce nu înțeleg părinții din sate e că economiile pe care le fac cu copilul lor pe perioada liceului le va aduce un prejudiciu mult mai mare pe timp lung. Atunci când dintr-o clasă de 25 de copii doar unul ia Bacalaureatul (care e un test nu pentru cei care excelează, dar e de complexitate medie) e o problemă. Câți îngineri buni vor ieși din 25 de elevi dintr-o clasă care a picat Bac-ul la matematică? Sau câți medici buni vor ieși dintr-o clasă care a învățat biologia de la un profesor de geografie care a fost nevoit să se reorienteze pentru a nu pierde locul de muncă? Sau ce șanse există ca copilul tău să aibă un salariu decent într-o companie internațională dacă în liceul din sat nu există profesor de limbă engleză sau dacă există el, de fapt, e de franceză și studiază engleza din mers odată cu elevii? Sau cum va putea copilul tău să se exprime și să scrie corect în limba română dacă timp de mulți ani a avut un profesor căruia nu i-a păsat?

Educația e un domeniu care nu justifică nicio economie. E jalnic că unii părinți adună bani pentru nunta copiilor lor încă de pe când aceștia au 15 ani, dar nu își pun problema să-și trimită copilul la un liceu în centrul raional sau din Chișinău care i-ar oferi mai multe decât cel din sat. E și mai jalnic că moldovenii nu se rușinează să ia credit de la bancă sau să împrumute bani pentru a organiza nunta copilului lor, dar nu ar face asta niciodată pentru a îndrepta banii pentru un liceu mai bun sau pentru facultate. Ceea ce nu înțeleg părinții e că educația necesară la timpul potrivit îi va ajuta enorm de mult pe copiii lor, iar peste vreo 5 ani aceștia ar putea avea venituri de 10 ori mai mari ca ei – da, eu chiar știu tineri de vârsta mea care au salariu în Chișinău de peste 1500 de euro și nu mă refer doar la cei care lucrează în IT. Orice moldovean cu venituri medii ar putea să suporte cheltuielile de navetă sau mutare a copilului său într-un oraș din Moldova sau în Chișinău cu sacrificii materiale sau fără. Adunați toți banii cheltuiți pe reparație în ultimul an, împărțiți suma la 9 și sunt sigură că iese suma necesară unui adolescent pentru a locui la câteva zeci km de voi sau pentru navetă. Eu chiar cred că reparația, mașina și multe alte cheltuieli pot aștepta în favoarea unei educații mai bune pentru copilul vostru.

Nu vreau să jignesc profesorii din satele noastre. Sunt sigură că sunt profesori buni și dedicați, iar o parte din profesorii mei din liceu chiar au fost buni. Dar un profesor bun la o disciplină nu îi poate compensa pe ceilalți 10 de la celelalte discipline care nu aduc performanță, elevii cărora pică bacalaureatul în masă sau predau altă disciplină pentru că nu există profesori suficienți. Din acest motiv e bine să avem mai puține licee, dar mai bune.

Îmi puteți spune că un copil deștept va studia și singur adăugător și că va excela, chiar și în lipsa profesorilor foarte buni. E și nu e prea așa. Ceea ce nu înveți la timp e mai greu să înveți când ajungi la maturitate. Da, eu am început să învăț engleza la 23 de ani, dar nici nu vreau să îmi aduc aminte de toate oportunitățile pe care le-am pierdut până atunci pentru că nu cunoșteam engleza. Și uneori chiar e prea târziu și te trezești în fața faptului împlinit și chiar nu reușești să înveți în 3 luni ce alții învață în zeci de ani.

Nu poate exista competitivitate într-o clasă cu 12 sau 15 elevi menținută artificial doar pentru a salva liceul. Și nu e normal ca profesorii să facă presiuni asupra părinților doar ca aceștia să își păstreze copii în sat după clasa a 9-a.

Închiderea liceului nu e motiv de bocet, e șutul în fund care trebuie să vă determine să găsiți resurse și dorință să oferiți copilului vostru mai mult. Mai ales că studiile liceale în Republica Moldova sunt (aproape) gratuite ( taxele neformale sunt subiect aparte), iar în fiecare raion există 1-2 licee bune, cu profesori care aduc performanță.

Știu că e trist că profesorii din sate rămân fără locuri de muncă pentru că și așa salariile lor sunt mult prea mici, dar e mai trist că închidem ochii la calitatea studiilor și ne preface că aceasta problemă nu există.

isola bella

Vacanța în Sicilia. Primele 2 zile

Am luat decizia de a petrece vacanța în Sicilia pe neașteptate. O prietenă mă rugase să-i găsesc bilete ieftine la avion spre Catania. Era prin aprilie. Am căutat și chiar am găsit bilete ieftine. Și-am zis să luăm și pentru noi. A ieșit 30 de euro per direcție, ceea ce, ținând cont că iulie e luna de vârf pentru destinațiile cu litoral, mi s-a părut perfect. Am luat chiar a doua zi biletele, iar abia peste vreo 2 luni am început să mă documentez despre detaliile călătoriei.

Deci, da, dacă vreți să ajungeți în Sicilia, varianta ideală e să luați zborul direct București-Catania. Frumusețile Siciliei nu sunt concentrate într-un oraș, iar dacă nu ai mijlocul tău de transport riști să pierzi multe-multe frumuseți. Am știut asta și am rezervat o mașină din timp. Prețul era de vreo 22 de euro pe zi, dar era o Volkswagen și avea și 4 uși și mult spațiu. Urma să o plătim atunci când o ridicăm, de la compania Goldcar. Dar, surpriză, trebuia să lăsăm un gaj de vreo 1200 de euro, iar acesta trebuie dat musai de pe card. Și când au văzut că Dan are permis de conducere moldovenesc au zis că permisul non-UE nu e valabil pentru ei și că trebuie neapărat să aibă permis de conducere internațional.

Eu începeam să panichez deja pentru că știam că luasem cazare nu chiar în orașe, iar fără mașină ar fi fost imposibil să vedem ceva. Am mers la altă companie de închiriere, deja locală, și ei nu au avut pretenții față de permisul moldovenesc. Am luat cea mai ieftină mașină pe care o aveau – un Fiat mic cu două uși și nu prea nou, dar care, cel puțin în zilele astea două, nu ne-a făcut probleme.

Am luat mașina și am condus vreo 40 de minute și am ajuns în satul Calatabiano în care urma să dormim trei nopți. Cazare am luat de pe Airbnb, în zonele turistice era destul de scump, așa că am luat la vreo 15 minute de mers cu mașina de la Toarmina.

Screen Shot 2015-07-09 at 8.04.03 PM

sicilia 1

Stăm la un tânăr italian care are un apartament tare fain. Cât stăm noi la el el stă la părinți, așa că avem tot apartamentul la dispoziție cu un preț de vreo 5 ori mai mic ca la un hotel din preajmă. Partea proastă (sau poate bună 🙂 ) e că nu avem internet la acest apartament, dar restul avantajelor acoperă lipsa lui.

Când am ajuns în satul acesta am avut impresia că sunt într-un film italian de prin anii 2000. Oamenii parcă erau fix din satele noastre, în jur multe clădiri în ruine, dar totuși frumoase. Fără tineri. Doar bătrâni care fumează leneși sau mănâncă înghețată la umbră sau la terasa mică din centrul localității.

catacabiano

Prima zi am vizitat Giardini Naxos, unde am găsit o plajă superbă și hoteluri de lux printre case de vacanță vechi și abandonate.

A doua zi am pornit voioși spre Taormina, care e cea mai cunoscută localitate din estul insulei. Câtă frumusețe! Nu îmi puteam rupe ochii de la geam, iar când am ajuns acolo săream dintr-un picior pe altul. Localitatea e cocoțată hăt sus printre munți, a fost cam greu să urcăm cu mașina, dar a meritat tot efortul.

Ne-am plimbat pe străzile Taorminei, am găsit multe clădiri vechi și frumoase, restaurante cochete și panorame extraordinare cu marea.

taormina taormina 1 taormina 2

Nu am prea alergat după obiective turistice culturale pentru că vom reuși să le vedem, în schimb astăzi am petrecut o mare parte din zi pe Isola Bella care chiar e foarte frumoasă.

isola bella

Și iată și rezumatul acestor două zile pe care l-a făcut Dănuț într-un video de 2 minute:

Revin zilele viitoare cu alte imagini și impresii.

insula murelor

Weekend cu cortul în afara Chișinăului

Nu trebuie să ai sute de euro ca să-ți organizezi mini-vacanțe sau escapade. Asta am înțeles demult și niciodată n-aș schimba escapadele mele obositoare în care revin plină de zgârâieturi și vânătăi, dar pline de entuziasm pe un weekend petrecut într-o piscină la un hotel de lux.

Și ca să mergi în vacanță îți trebuie, bineînțeles, casă de vacanță! Noi am cumpărat un cort de pe un magazin online, dar am fost surprinși când am văzut la Metro corturi similare cu câteva sute de lei mai ieftine. Poate există și locuri în oraș unde poți găsi mai ieftin, dar decoamdată recomand Metro – prețurile sunt accesibile, iar corturile păreau calitative.

Republica Moldova e deosebit de frumoasă vara și există atâtea locuri frumoase pe care să le vezi, să-ți „parchezi” cortul, să gătești în aer liber, să te scalzi în râu și pur și simplu să-ți faci un restart după cinci zile de muncă. Am mai fost la Tarasova și Țâpova, dar distanța de la Chișinău e mărișoară, așa că weekendul trecut am decis să alegem un loc mai apropiat de Chișinău, dar totul a fost perfect.

Mi-au arătat insula părinții mei de câteva ori (ei merg des acolo), dar am văzut-o de pe malul stâng al Nistrului. Noi am ajuns la ea prin satul Gura Bîcului și am evitat în modul acesta punctele de control cu Transnistria. Așa arată insula pe hartă, noi am denumit-o Insula Murelor pentru că aproape pe tot teritoriul ei cresc mure, iar acum fructele sunt numai bune de consumat.

Screen Shot 2015-07-02 at 4.12.58 PM

Până acolo faci maxim o oră. Acum, că Nistrul nu e foarte ridicat, poți transporta pe insulă toate lucrurile fără a avea nevoie de o barcă. Apa pe unde ajungi pe insulă are maxim 20 de cm.

Locul e foarte frumos, iar pe o parte a insulei este plajă cu nisip. E locul perfect pentru camping. Poți pescui, bronza, scălda, găti și multe altele 🙂

Noi am gătit mâncare la ceaun, ne-am uitat la filme și am ascultat broaștele. Ce poate fi mai romantic? 🙂

Iată câteva poze care sper că vă vor convinge să alegeți Insula Murelor pentru camping. Și, da, în acest weekend puteți merge cu cortul la Holercani, acolo unde va avea loc festivalul Ia Mania. Ne vedem acolo!

insula murelor 10

insula murelor 9

insula murelor 8

insula murelor 7

insula murelor 6

insula murelor 5

insula murelor 4

insula murelor 3

insula murelor

insula murelor 2

Screen Shot 2015-07-01 at 12.51.53 AM

Cum e să împarți acoperișul timp de un an cu oameni de pe 5 continente

Screen Shot 2015-07-01 at 12.51.53 AMScreen Shot 2015-07-01 at 12.41.07 AM

Azi Airbnb ne-a amintit pe mail că se face un an din momentul în care am hotărât să devenim gazde  și să împărțim casa noastră cu oameni de prin toată lumea care au venit la Chișinău cu treabă, să caște gura sau doar prin trecere.

Am cunoscut mulți oameni de toate vârstele din aproape toate continentele (nu am avut oaspeți doar din Antarctida și Africa 😀 ), să legăm prietenii, să cunoaștem o grămadă de lucruri interesante despre diferite țări și culturi direct de la sursă. Un an în care m-am convins pe propria piele că oamenii de pe planeta noastră sunt atât de diferiți, prin felul lor de a comunica, mânca, dormi. Pentru mine, ca o mare amatoare de diversitate, acest an a fost o revelație.

Și, da, oamenii de la nord sunt mai rezervați, iar cei de la sud – mai calzi. Asta nu înseamnă că nordicii sunt mai neprietenoși, doar că-și manifestă deschiderea în diferite moduri. Am mai auzit afimarția asta, dar mi se părea o aberație totală și ziceam că totul e diferit de la om la om și nu are treabă cu apartenența la o naționalitate. Dar interacțiunea cu oameni atât de diferiți din țări atât de diferite mi-a demonstrat contrariul.

Cu ce se mănâncă Airbnb am scris într-o postarea anterioară pe blog. Plasezi casa ta, contra cost, la dispoziția turiștilor care nu sunt dispuși să dea prea mulți bani pentru hotel. Dar nu doar turiștii cu buget redus aleg să stea pe Airbnb. E mult mai util și interesant să locuiești cu un localnic atunci când mergi într-o țară unde nu ai mai fost și despre care nu ai habar.

Noi am decis să devenim gazde după ce am revenit din Italia și am locuit la fel prin Airbnb la un băiat foarte de treabă care ne-a molipsit. La rândul noi am molipsit și pe alți prieteni, care fie au folosit site-ul în calitate de turiști, fie ca gazde.

Cu Airbnb economisești bani atunci când călătorești și câștigi bani când stai acasă și ai o cameră liberă și decizi s-o împarți cu călătorii. Dacă încă n-ai un cont pe site, îți trimit eu invitație (lasă mail-ul tău în comentarii) de pe adresa mea și o să câștigi 22 de euro pe care îi vei putea folosi atunci când mergi în călătorii 🙂

Călătorii frumoase și mulțumim oamenilor din 13 țări care au ales să locuiască la noi și să cunoască Republica Moldova și prin intermediul nostru 🙂

1

Ce faci dacă ești căscat și pierzi tot timpul pozele? Le aduni pe cele mai dragi într-o fotocarte!

Eu fac vreo două mii de poze lunar. Câteva sute ajung pe Instagram lunar, câteva zeci pe Facebook, iar celelalte pur și simplu se pierd. Iar uneori sau chiar deseori cele mai dragi poze pe care vrei să le ai tot timpul sunt cele care nu ajung pe Internet. Am pierdut mii de poze pentru că ba a murit laptopul subit, ba mi-au furat telefonul. Acum mai am o problemă, nu am suficient spațiu pe telefon și când trec de câteva mii trebuie să fac curățenie.

Cu câțiva ani în urmă îmi făcusem un obicei în a imprima pozele cele mai importante. Dar erau atât de multe că stau cu sutele într-o pungă undeva la țară. Acum am găsit alternativa la toate problemele mele – fotocărțile. Îți ia ceva timp să selectezi pozele, să le plasezi cronologic, dar rezultatul e mai mult decât minunat. Câte poze vrei sub aceeași copertă! Mai compact, mai frumos decât punga cu poze 😀

Prima fotocarte pe care am făcut-o i-am dedicat-o lui Dănuț și călătoriilor noastre de până acum. A fost o surpriză frumoasă după ce-a lipsit din oraș vreo 10 zile. Și o fotocarte poate transmite atâtea emoții! Felul în care plasezi pozele pe pagină, textul ales, combinația de poze pe aceeași pagină – toate la un loc nasc atâtea emoții.

Să mă fi văzut câtă fericire era pe chipul meu când am văzut pentru prima dată cartea pe care am făcut-o la Myphotoboook. Pentru că nu mă încadram în timp, cei de la Myphotobook s-au oferit să-mi facă ei designul și mi-au tipărit-o într-un timp record și-am primit-o cu câteva ore înainte de aterizarea lui Dan.

A fost plăcut și eficient să lucrez cu ei, iar prețurile sunt omenești. Intenționez să-mi mai fac albume tematice pe care poți ușor să le iei cu tine de la o casă la alta (nu știu cum voi, dar la mine obiceiul mutatului e cam o dată la 1-2 ani).

Și știu că poate pare banal, dar chiar fotografiile tipărite îți dau altfel de emoții decât cele de pe ecranul telefonului sau laptopului.

Și câteva fotografii cu cartea noastră:

1 2 3 5 4 6 7