Născută şi crescută pe strada Păcii :-)

2011, mulțumesc!

Așa cum am făcut și anul trecut, încerc să recapitulez pe blog și să trec în revistă cele mai interesante evenimente ce s-au scurs în 2011. Nu pot să-mi dau seama cât de reușit și productiv a fost pentru mine anul ce-a trecut, dar cu siguranță am motive pentru care trebuie să-i zic „mulțumesc” lui 2011.

Mulţumesc lui 2011 pentru că:

  • mi-a oferit ocazia să fac fericit un om. Parţial, dar cred că mi-a reuşit 😉
  • am terminat cu bine facultatea. M-am ales cu o foaie A4 pe care scria „licenţiat în Comunicare şi Relaţii Publice”. Diploma, dacă voi avea nevoie de ea, va trebui s-o caut la anul la Bucureşti. Nu ştiu de ce, dar simt că va sta mult timp acolo :))
  • am vizitat Lituania şi am văzut cu ochii mei unde puteau ajunge moldovenii dacă aveau prin ’90 mai mult sânge în coaie. Şi nu e vorba de UE, chiar nu mi se pare Uniunea Europeană cel mai atractiv şi nemaipomenit lucru din lume, e vorba de demnitatea naţională ce au lituanienii, atitutinea lor faţă de regimul sovietic şi faţă de cei care i-au înrobit atâţia ani;
  • după o pauză de un an, am revăzut marea. Iar frumuseţea vacanţei nu s-a datorat doar mării 😉
  • am fost pentru prima dată în Deltă. Mulţumesc revistei NATURA
  • m-am înscris la master. Să vedem cât de încântată voi fi de faptul acesta după prima sesiune 🙂
Au fost prea multe momente frumoase, unele nu mi le amintesc, altele nu pot fi reproduse aici. Cu siguranţă a fost un an frumos, iar 2012 sper să fie cel puţin la fel de interesant. Şi va fi… mi-am schimbat nu doar locul de muncă, dar şi oraşul. Dacă am procedat corect sau nu, îmi voi da seama mai târziu 🙂
La mulți ani! Și să ne reîntâlnim în 2012 mai des pe blogul acesta  😉

Dragostea mea pentru Tudor Gheorghe

IMG_8881 Tudor Gheorghe mi-e atât de drag, încât nici nu ştiu cu ce să încep acest articol. Auzisem fragmente din melodiile sale cu mulţi ani în urma, pe vremurile când bunica asculta Radio Iaşi, să-i ţină de urât când trebăluia prin casă. L-am descoperit acum vreo trei ani în urmă şi de-atunci nu trece zi să nu ascult măcar o melodie din repertoriul său 😉

Un artist desăvârşit. Tot timpul am rămas uimită de felul cum ştie să-şi „dreseze” publicul. Doar la concertele sale am văzut sute de oameni stând aproape nemişcaţi, înmărmuriţi, cu privirea fixă la ochii blajini şi mustaţa de haiduc bătrân de pe scenă. Are un mod uimitor de a împleti versurile cu muzica, muzica cu glumele, apoi le inversează şi nu te lasă nici pe o clipă să te gândeşti la altceva. La concertele sale dispar biletele cu cel puţin trei săptămâni înainte. La ultimul concert la care am fost, la intrare era un domn foarte disperat care întreba pe toată lumea: „nu aveţi un bilet în plus? vi-l plătesc dublu sau triplu”. Eu una n-am mai văzut aşa ceva. Nu mai zic cum arată sălile în timpul concertelor sale. Cel puţin la Suceava, la toate concertele la care am fost, pe lângă cele 700 de scaune, mai erau vreo 100 de oameni care au venit cu scaunele lor sau care au stat pe scări sau în picioare timp de 3 ore.  (mai mult…)

Îmi doresc din suflet ca în R.Moldova să se vorbească moldoveneşte

În Republica Moldova sunt mai multe voci care trâmbiţează sus şi tare că aici se vorbeşte limba moldovenească, care ar fi diferită de limba română vorbită în actualele graniţe ale României. Ba mai mult, aceşti editează şi reeditează dicţionare prin care doresc să demonstreze ştiinţific acest fapt.

Probabil aceste voci s-ar bucura enorm dacă ar citi titlul acestui articol. Dar trebuie să-i întristez, în R.Moldova nici măcar moldoveneşte nu se vorbeşte. Mi-ar plăcea şi-mi doresc din tot sufletul ca aici să se vorbească în graiul moldovenesc curat, grai pe care îl întâlneşti la Botoşani, Vaslui, Iaşi sau Suceava. Dar nu e aşa. Avem acelaşi fel de a vorbi, aceleaşi regionalisme, acelaşi accent, doar că basarabenii folosesc şi o mulţime de rusisme sau cuvinte ruseşti adaptate forţat. Înţeleg că limba română în Basarabia a suferit schimbări în timpul ocupaţiei ruse, dar acum, acum cine ne obligă să folosim cuvinte ruseşti sau adaptări gen „polucească” sau „razbirească”. Au intrat în uz, ştiu, dar e timpul să scăpăm de ele. (mai mult…)

de ce nu ştim să ne iubim bunicii?

HPIM1867 - CopyHPIM1867 Totdeauna bunicii au însemnat pentru mine mai multe decât „părinţii mamei mele”. Pentru că m-au învăţat să scriu, să citesc, pentru că m-au ajutat ori de câte ori am avut nevoie, pentru că atunci când mă gândesc la acel „acasă” îmi apare în faţă imaginea bunelului care mă aşteaptă la poartă, el, cel care pune deoparte cele mai de seamă bunătăţuri din grădina să mi le dea când vin pe la ei, iar dacă trec luni întregi şi eu nu mai ajung să mă bucur de ele, le schimbă şi iar mă aşteaptă, pentru că mă sună exact atunci când mă simt mai prost şi mă face să plâng de dor, apoi să râd ascultându-i povestirile, pentru că atunci când mă sună niciodată nu se gândeşte la câte minute va consuma şi cât va trebui să plătească (aşa cum fac eu, recunosc), pentru că mă iubesc ambii necondiţionat şi mi-au demonstrat-o de nenumărate ori.

Azi e o zi specială pentru ei. În R.Moldova Ziua Internaţională a Educaţiei e mai mult decât o sărbătoare. Ştiu sigur că dacă aş merge acum la ei, aş găsi pe masă mai multe buchete de flori primite de la foştii elevi. De ce printre acele buchete nu e şi unul din partea mea? De ce tot timpul justificăm egoismul nostru cu lipsa timpului sau banilor? Sau de ce considerăm că dacă am trimis un sms cu câteva cuvinte de felicitare ne-am făcut datoria şi putem sta liniştiţi şi să ne vedem de-ale noastre? De ce ei au găsit timp, răbdare şi dragoste pentru sutele de elevi pe care i-au educat timp de 40 de ani, au avut şi au timp pentru copii şi nepoţi, iar noi niciodată nu găsim? (mai mult…)

Serviciile electronice din R.Moldova şi frustrările mele

Basarabenii tot timpul au avut probleme cu actele. Generaţii născute în contexte istorice diferite: bunei născuţi în România Mare, părinţi născuţi în URSS, copii născuţi în Republica Moldova, acte scrise, transcrise în diferite limbi, multe nume şi prenume schimonosite la traducere. Aşa au ajuns mulţi moldoveni să facă zeci de drumuri şi să piardă ore întregi pe la uşile instituţiilor pentru a repara scăpările şi greşelile făcute (uneori intenţionat) de fostele autorităţi.

306-FMI Anul trecut am avut o experienţă de asta, aproape traumatizatoare. Am pierdut o săptămână din viaţa mea şi aproape 2 mii de lei pentru un nenorocit de „u” (în diferite acte taică’meu era scris diferit – Valeri/Valeriu). Merg la Căuşeni, stau la coadă ore întregi, îmi zic că arhiva nu e la ei şi mă trimit la Varniţa. Stau la coadă şi la Varniţa, cei de acolo îmi zic că arhiva cu cei născuţi în oraşul Bender până în ’92 a fost transferată la Chişinău. Deja 2 zile pierdute. Merg în Chişinău, am aşteptat 2 zile ca să dau cererea de transcriere a certificatului de naştere. Nervi, timp şi bani pierduţi. Nu cred că găseşti un spaţiu în R.Moldova unde să fie atâta lume nemulţumită, frustrată şi revoltată în acelaşi loc. Fiecare cu problemele sale, că i-au greşit numele, prenumele, i-au indicat greşit etnia  etc. etc.

După ce mi-am rezolvat eu toate problemele, aflu că există un serviciu online care te scuteşte de nervi, drumuri şi bani. L-am testat personal, am dat comandă de câteva acte pentru o rudă …funcţiona 🙂 Foarte simplu am comandat actele de care aveam nevoie, am plătit, iar peste 2 săptămâni le-am ridicat de la cel mai apropiat oficiu poştal. Azi am vrut să procedez la fel ( pentru sor’mea care şi-a pierdut certificatul de naştere), dar …surpriză, am fost întâmpinată de mesajul „vă informăm despre suspendarea primirii cererilor” (din imagine).

Normal, e mai uşor să laşi oamenii stea zile întregi pe la uşi decât să angajezi câţiva oameni care să prelucreze toate cererile.

De râsul găinilor.

de ce în R.Moldova bărbaţii în uniformă nu sunt sexi

306-FMI Am citit nu o dată că femeile au fantezii erotice cu barbaţi în uniformă. Am văzut, de asemenea, nu o singură dată filme americane unde bărbaţii în uniformă reprizintă curaj, bărbăţie, siguranţă şi putere, un Făt – Frumos, un erou al zilelor noastre care te poate salva oricând şi oriunde. Ei bine, poate poliţiştii şi oamenii legii din SUA sunt altfel, dar eu una niciodată n-am întors capul pe stradă după un poliţist sau soldat din R.Moldova.

În primul rând nu văd de ce un stat ca R.Moldova ar avea nevoie de armată obligatorie, care pe lângă faptul că suge de la stat o grămadă de bani, este şi o formă modernă de sclavagism. Fac armata (pentru că sunt obligaţi s-o facă) cei care n-au posibilitatea sau nu vor să urmeze o facultate, de cele mai multe ori sunt tineri din familii cu posibilităţi materiale reduse. Tu, tânăr de 18-20 de ani, în loc să fii lăsat să munceşti, din datorie pentru ţara ta eşti închis într-o colivie, hrănit ştim noi cu ce, iar dacă nu eşti prea norocos  – şi bătut (ştim cu toţii cazuri de acestea). Şi dacă-mi reproşaţi că n-am dreptate şi că doar armata te face bărbat, o faceţi doar pentru că n-aţi avut prieteni sau rude care au făcut recent sau fac acum armata în R.Moldova. Da, erau frumoase scenele din filmele sovietice cu soldaţii plângând de dorul mamelor la poarta unităţii, cu iubita care îşi aştepta ursitul 2 ani, iar apoi se căsătoreau şi aveau 2 copii frumoşi. Dar suntem în 2011, poate ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ. (mai mult…)

Omul anului 2011 în viziunea mea

Al doilea an consecutiv, revista „VIP magazin” încearcă să desemneze politicianul, femeia, managerul, artistul, businessmanul, faţa TV, liderul de opinie, descoperirea, rebelul şi bloggerul anului din Republica Moldova. Am prezentat şi anul trecut pe blog topul personal, asta voi încerca să fac şi acum.  Noutatea ediţiei de anul acesta e că i-au nominalizat şi pe bloggeri, ceea ce face competiţia şi mai frumoasă 🙂 Ca şi anul trecut la mai multe nominalizări au rămas în afară persoane care ar fi trebuit să fie acolo, dar nu putem vorbi de obiectivitate în cazul unor asemenea concursuri.

Deci, persoanele anului 2011 (din lista propusă de VIP magazin)  în viziunea mea: (mai mult…)

ce m-aş face eu fără Social Media? :)

images Înainte de a avea cont pe Facebook şi a descoperi Twitter-ul scriam în fiecare zi pe blog, uneori chiar câte două postări. Aveam 18 ani când mi-am făcut primul blog şi pe-atunci mi se părea uimitoare funcţionalitatea lui. Scrii ce vrei, despre ce vrei. Dacă le place şi la alţii cum scrii, ai şi cititori, dacă nu, te resemnezi şi iei blogul drept jurnal sau agendă. Cât de plăcut e să frunzăreşti arhiva şi să reciteşti gândurile de acum un an, doi sau trei. Deşi mulţi nu recunosc, scopul unui blog este de a fi citit de alţii. Degeaba zic unii că scriu pentru ei dacă zilnic verifică câţi vizitatori au avut, câte accesări sau din ce oraşe i-au deschis blogul 🙂

Acum trei ani primul lucru pe care îl făcea când deschideam dimineaţa laptopul era verificarea traficului de pe blog. Acum m-am mai potolit, deschid blogul foarte rar şi scriu aici şi mai rar, fapt pe care-l regret. Uneori am un chef nebun să scriu texte lungi, să-mi descarc frustrările, să zic şi la alţii ce mă deranjează sau ce mi se întâmplă frumos, dar din cauza lenii mă rezum la o postare pe contul de Twitter sau o actualizare a statusului de pe contul de Facebook. E aproape la fel de eficient, chiar dacă unele gânduri sau idei nu încap în 140 de caractere. (mai mult…)

motive pentru care merită să vii la studii în România

Începând cu mâine, absolvenţii liceelor din Republica Moldova care doresc să urmeze o facultate în România, pot depune dosarele la consulatele de la Bălţi, Chişinău şi Cahul. Şi anul acesta România, deşi trece printr-o perioadă economică nu prea bună, oferă locuri în universităţile din ţară pentru etnicii români (de ce am scris cu Bold dezvolt mai jos) din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Ungaria.

studiile. Chiar dacă are hibele sale, sistemul de învăţământ din România este mai atractiv şi, poate, mai superior faţă de cel din R.Moldova. Şi nu pentru că aici s-ar face carte mai serioasă decât la Chişinău. Din contra, cel puţin la universităţile de stat din Republica Moldova se învaţă mult mai mult, însă asta nu înseamnă că zecile de materii şi volumul mare de teorie este o garanţie a calităţii. Am avut tot timpul un sentiment de compasiune faţă de prietenii mei, foşti colegi de liceu care fiind studenţi la Chişinău aveau program de liceu, pregătindu-şi tot timpul temele pentru disciplinele de a doua zi. Principiul studentul trebuie să înveţe mult şi să fie verificat zilic pentru a fi responsabil nu există în România. Cine e responsabil învaţă în fiecare zi, alţii doar în sesiune, iar miza cea mare e studiul individual. Pe lângă tot ce e legat de facultate, în aceşti 3 ani am avut tot timpul din lume  pe care l-am gestionat  după bunul meu plac, de cele mai multe ori ocupându-l cu lucruri şi activităţi tangenţiale domeniului studiat la universitate. Studenţii care încep să-şi caute de lucru abia după ce au în mână dimploma de absolvire n-au nicio şansă. Timpul liber ce-l ai la dispoziţie în anii studenţiei e pentru a experimenta cele învăţate pe băncile facultăţii. Şi dacă-mi ziceţi că nimeni nu te bagă în seamă dacă eşti student şi vrei să lucrezi în domeniul pe care îl studiezi la facultate, nu vă cred. Nimeni nu va refuza munca neplătită. Dacă ai 20 de ani şi aştepţi salarii fabuloase, poţi sta acasă. (mai mult…)