Născută şi crescută pe strada Păcii :-)

ce pot face 30 de bloggeri într-un cuptor

A fost Poiana Bloggerilor. Peste 25 de bloggeri din RM au avut parte chiar în inima Ardealului de lecții de jurnalism&viață din partea mai multor persoane publice din România.

Atunci am făcut multe lucruri și toate mărețe 🙂 După Poiană mulți au revenit în forță pe blog. Din păcate Poiana n-a trezit bloggerul din mine. Public la fel de rar cum o făceam în urmă cu câteva luni și tot mai rar față de cum o făceam în urmă cu câțiva ani 🙂 Totuși îmi place să mi se zică domnișoara blogger, în comparație cu unii care scriu zilnic sau de câteva ori pe zi și li se pare acest cuvânt insultător.

Și oricum, într-o zi, acest blogger din mine se va trezi. Simt asta :)) Și atunci poate voi da „publish” la toate mâzgâliturile şi drafturile care s-au adunat între timp 😉

Următoarea provocare pentru oamenii care scriu pe blog şi se recomandă a fi bloggeri, dar şi pentru bloggerii care scriu pe blog şi se recomandă a fi oameni este Cuptorul. Cuptorul Blogosferic. (mai mult…)

turişti în ţara noastră

1

Eu n-am fost la Orheiul Vechi, nici la Cricova, nici la Mileştii Mici, nici la Purcari, nici la Ţâpova, nici la Căpriana, nici la Soroca. Ar trebui să-mi fie ruşine. Şi chiar îmi este. Poate pentru că în ultimii patru ani nu prea am stat mai mult de o lună pe-acasă, deşi nu este o scuză. Dar, la cât de mult îmi plac drumeţiile, sunt sigură că voi recupera 😉

Ministrul Lazăr zicea că forţa de dezvoltare a turismului Republicii Moldova rezidă în interiorul ţării. Tot el zicea că Republica Moldova dispune de circa 15 mii de atracţii turistice antropice şi 300 de arii naturale cu potenţial turistic. Raportul turiştilor moldoveni plecaţi în străinătate, la cei străini, veniţi în RM este de 5 la 1.

Dacă noi nu suntem interesaţi să cunoaştem locurile frumoase din ţara, să nu aşteptăm de la străini s-o facă.

Zilele trecute am fost la Cocieri, Nistrul acolo e superb. Mai jos câteva imagini. Tot acolo am avut ocazia să descopăr cel mai bun vin servit vreodată, făcut de Ilie Gogu din Căuşeni. Şi n-am zis-o doar eu, dovada aici. Dacă sunteţi prin Căuşeni, să-l căutaţi să vă convingeţi, deşi, vinurile făcute de el sunt de găsit şi în Chişinău, chiar în centrul oraşului, aici. (mai mult…)

în biroul senatorului Viorel Badea

Ieri, alături de alţi 5 bloggeri, am participat la un offline cu senatorul Viorel Badea. De ceva timp, acesta şi-a deschis un birou la Chişinău într-o clădire istorică, chiar în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare.

E primul offline cu un politician la care particip de când sunt la Chişinău. De data această am dorit să merg pentru că îl cunosc pe domnul Badea de mai mult de trei ani şi eram curioasă ce zice dânsul despre shimbările politice de la Bucureşti, mai ales că citisem anterior că pleacă de la PDL la PNL. (mai mult…)

cum e la închisoare

Zilele trecute am fost la penitenciarul nr. 15 din orăşelul Cricova. Nu am fost dusă acolo de una singură. Şi nici cu forţa. Am fost alături de un grup de bloggeri, fiind ghidaţi de Cristina Mîţu, PR în cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare, Veaceslav Ceban, şeful departamentului şi Ministrul Justiţiei (totodată şi blogger), Oleg Efrim.

Cum e la închisoare? Mai bine decât mă aşteptam. Totuşi, mai bine să nu calci pragul unei asemenea instituţii în altă calitate decât cea de vizitator. Mai jos câteva poze şi impresii. Un reportaj foto mai amplu găsiţi aici.

  A înflorit liliacul. Printre sârma ghimpată…

P1020946 (mai mult…)

Ajutaţi-mă să-i înţeleg, vă rog

Lenin-Moldexpo Astăzi mi-am petrecut după-amiaza în Parcul Valea Morilor (încercând să mă bucur de aerul curat dintr-un parc aproape murdar). Şi dacă tot eram prin zonă, am zis că trebuie să trec şi pe la Moldexpo, să-l văd pe Lenin (gândindu-mă în sinea mea că ar putea să dispară de-acolo cât de curând, şi-ar trebui să-mi iau „adio” 🙂 ). Eram curioasă dacă după toată povestea de astăzi, voi mai găsi pe cineva în preajma monumentului.

Am dat de un grup de tineri, probabil majoritatea dintre ei participaseră dimineaţă la salvarea lui Lenin. Vorbeau despre ce se poate întâmpla dacă dispare acest monument şi, mai grav, ce se poate întâmpla cu Republica Moldova dacă vor dispărea toate monumentele lui Vladimir Ilici. Vai, „vor rămâne moldovenii fără istorie, ce vor vedea copii noştri”. Mă uitam la ei şi nu înţelegeam cum să-i privesc, cu dispreţ sau cu compasiune. (mai mult…)

Şocant! Am împlinit 4 ani de blogging. Află AICI ce cadou am primit cu această ocazie

În urmă cu patru ani mi-am făcut primul blog. Aveam 18 ani şi pe-atunci credeam că nu există un lucru mai nemapoimenit decât să ai o pagină de Internet, unde să fii propriul stăpân şi care să poată fi accesată din orice colţ al lumii. Postam câte 2-3 articole pe săptămână, care semănau mai mult a compuneri de gimnaziu şi mă bucuram ca un copil pentru fiecare vizitator şi pentru fiecare comentariu.

Pe-atunci, în 2008, în Republica Moldova erau sub 100 de bloguri, dintre care mai puţin de 30 active. Cu patru ani în urmă, articolele care apăreau pe bloguri nu erau preluate (doar de Unimedia – uneori), bloggerii nu erau invitaţi la emisiuni şi nici la offline-uri.

De vreo doi ani am cam neglijat blogul. Recunosc, îmi pare rău. Din comoditate. Zic ce am de zis pe Facebook sau Twitter, iar pe blog revin din Crăciun în Paşte şi-atunci fiind conştientă că nu voi avea mai mult de 100 de cititori.

Mă bucur totuşi că bloggerii anului 2012 sunt luaţi în serios. Pentru că, între timp, numărul blogurilor moldoveneşti s-a mărit considerabil, iar odată cu asta a crescut şi calitatea şi diversitatea lor. Sau, poate, cum zice Eugen, blogosfera moldovenească e tratată cu importanţă pentru că mass media de la noi şchiopătează şi e puţin credibilă (articolul lui Dragoş de ieri spune totul). (mai mult…)

Marşul Unirii de la Chişinău. De data aceasta „pro”

P1020647 Niciodată n-am fost adepta românismului de paradă. Cu doi ani urmă, pe acest blog, mă certam cu organizatorii marşurilor uioniste, încercând să le explic de ce nu e bine să mergi prin Chişinău sau Bălţi ziua în amiaza mare şi să strigi pe stradă că „Basarabia e România”.  Atunci doream să le explic cu tot dinadinsul că nu e cazul să strigi „UNIRE” într-un oraş unde nu mai mult de 5% din populaţie vrea asta, iar trecătorii se uită cu teamă la „imperialiştii români” veniţi să le fure statalitatea, integritatea şi suveranitatea preţioasă.

Le sugeram atunci să vină cu acţiuni mai pragmatice, să aştepte ca societatea din Republica Moldova să fie pregătită să primească aceste mesaje. Ieri, fiind la Marşul Unirii din Chişinău (deşi doar în calitate de reporter), m-am bucurat în sinea mea că aceşti tineri n-au aşteptat ca societatea noastră să fie pregătită, dar au pregătit-o ei.

Dacă acum doi ani, la acţiuni unioniste în Chişinău vedeai o sută sau două de oameni, ieri, în centrul Chişinăului am văzut câteva mii de persoane intonând melodii patriotice. Atât de frumos! (mai mult…)

Din Moldova. Din inimă

850x315_alb De multe ori nici nu ne dăm seama cât de mult intră unele produse, devenite branduri, în viaţa noastră. Deşi m-am mutat în Chişinău de mai mult de două luni, totdeauna când trec prin magazin, mă opresc la raftul cu apă minerală „Dorna” şi „Bucovina”. Şi nu pentru că  apa „Dorna” sau „Bucovina” ar fi net superioară celei de la „Gura Căinarului” sau „Varniţa”, dar pentru că e produsă în judeţul Suceava, iar când trec pe lângă rafturi şi văd aceste denumiri, le dau prioritate. Sticlele acestea albastre îmi reamintesc de cei peste trei ani petrecuţi în Suceava. Poate pare banal, dar aceste sticle albastre de „Dorna” şi „Bucovina” pe care le întâlnesc în magazinele din Chişinău mi-aduc aminte şi de oamenii dragi care au rămas în Suceava, cu care am împărţit de multe ori şi sticla de apă.

Din acelaşi motiv am tot cărat de-acasă, în anii de studenţie, conserve, dulciuri, vin şi sucuri, deşi eram conştientă că produsele similare în România erau mai ieftine. Produsele „made in Moldova” erau pentru mine mai multe decât simple produse, fiind obişnuită să le consum de mică. Poate nu sunt cele mai bune din lume, dar tot timul am susţinut ideea că trebuie să promovăm produsele autohtone. E un fel de datorie cetăţenească, dacă vreţi, faţă de puţinii producători autohtoni care au mai rămas în Republica Moldova. (mai mult…)

Ţara asta a uitat de ei…

image_2012_1_large După o pauză de aproape două luni, în weekend-ul acesta am reuşit să ajung la teatru. Şi poate nici acum nu mergeam dacă nu ştiam că la Satiricus se joacă „Ţara aceasta a uitat de noi…”, după Constantin Cheianu. Am auzit mai multe despre piesa această şi am zis că trebuie s-o văd, mai ales că peste o lună se împlinesc 20 de ani de la începutul războiului din Transnistria. După spectacol mi-am dat seama că la piesa aceasta trebuie aduşi forţat demnitarii noştri, în special politicienii care folosesc expresia „soluţionarea diferendumului transnistrean” de zece ori pe zi, cei care lucrează pe la birouri de reintegrare, dar care n-au fost niciodată în stânga Nistrului măcar să-i întrebe pe oamenii de-acolo de sănătate.

Piesa prezintă drama combatanţilor războiului de pe Nistru din 1992. Este atât de dinamică, iar jocurile de lumini, împuşcăturile sunt atât de reale, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul acţiunii.

Spectacolul arată simultat evenimentele din 92, şi anume un grup de combatanţi moldoveni care au ocupat o clădire de la periferia oraşului Tighina şi evenimentele din 2000, când foştii combatanţi au ocupat clădirea proaspăt construită în centrul Chişinăului pentru parlamentari. Pe fundal sunt prezentate imagini video din 92, dar şi din 2000, la trecerea dintre ani, când mii de oameni sărbătoreau în PMAN intrarea într-un nou mileniu, în timp de combatanţii aşteptau în clădirea locuită abuziv verdictul preşedintelui.  (mai mult…)