Fără categorie

cost of living

câți bani trebuie să câștigi peste hotare pentru a-ți menține stilul de viață de acasă

Studiul recent publicat de ONU, care spună că Republica Moldova este pe locul trei în topul țărilor cu cel mai mare declin al populației, desigur că este unul foarte trist. Pe de altă parte, mă bucur că oamenii au libertatea de a alege unde să își trăiască restul vieții și nu mai e nevoie să fugim ilegal și să muncim în subsoluri.

Nu am cifre, dar din observațiile mele cam prin 2014 a început un nou val de migrație din Moldova și mai toți prietenii mei au plecat deja, iar cei care au rămas acasă numără lunile până la plecarea lor. Definitivă sau nu, dar părăsirea insulei de confort nu e deloc ușoară.

aeroport

Amsterdamul e un oraș atât de deschis și multicultural, încât nu am avut deloc probleme de integrare. În schimb simțim un șoc financiar, chiar dacă eram conștienți de cheltuielile care vor urma.

E atât de important ca înainte de te muta în altă țară să știi la ce să te aștepți, să estimezi veniturile pe care le vei avea, cheltuielile și să înțelegi din timp dacă vei putea să-ți menții stilul de viață pe care l-ai dus până acum sau nu.

Cheltuielile de bază din fiecare lună pentru un cuplu: asigurare medicală (e obligatorie și nimeni nu se poate eschiva)  – 170 de euro, facturi –  aproximativ 250 de euro lunar, telefon – 40 euro, chiria care în Amsterdam începe de la 1000, transport public – 180 euro pentru 2 abonamente (noi folosim doar bicicleta, dar la câte ne-au fost furate, nu pot să zic că am făcut economie :D), mâncare (unele supermarketuri au prețuri mai mici ca în Moldova, însă per general cheltuim mai mult pe mâncare aici ca acasă) – aproximativ 250 euro, iar orice ieșire în oraș înseamnă cel puțin 50 de euro pentru doi oameni. Sau, în Olanda, mai sunt facturi pe care le plătești anual – cea pentru administrarea apelor și gunoiul – ambele aproape 600 de euro pentru doi oameni. Ar ieși 1900 – 2000 (depinde unde stai în chirie) de euro lunar doar pentru cheltuielie fixe, fără ieșirile în oraș, haine și alte lucruri de care ai nevoie.

Și vor apărea atât de multe cheltuieli neprevăzute, cheltuieli pe care nu le aveai acasă și nici nu puteai să bănuiești că te vor afecta atât de tare! Câteva exemple în cazul nostru: ne-au fost furate patru biciclete – aproximativ 600 de euro (ultima chiar noaptea asta din fața casei 🙁 ), după ce am plecat de la primul apartament nu am știut că trebuie să trimitem datele la compania furnizoare de lumină și gaz (credeam ca va face asta agentul imobiliar), așa încât 2 luni am plătit facturile la apartamentul vechi și la casa nouă (nu ai ce face, îți vine factura pe cont, n-o plătești, valoarea ei crește și crește) – încă 330 de euro pierduți, amendă de la biroul de taxe pentru că nu am știut că trebuie să completez o declarație – 215 euro, 1200 de euro i-am pierdut pentru că nu am putut să ne recuperăm depozitul de la apartamentul pe care l-am închiriat, contractul era pe 12 luni și noi am plecat de acolo după șase luni. Și astea sunt primele exemple care îmi vin în cap, au mai fost și alte cheltuileli din astea prostești cauzate de neatenție sau necunoaștere. Desigur că e vina noastră, dar atunci când te afli într-o țară nouă îți scapă multe, iar faptul că nu cunoaștem olandeza ne-a dat multă bătaie de cap.

Astfel, cheltuielile noastre totale trec puțin peste 3000 în fiecare lună – fără prea mult răsfăț, biletele pentru vizitarea familiilor sau vacanțe.

facturi

Am scris acest articol pentru că mulți oameni de acasă cred că dacă cineva câștigă 1500 sau 2000 de euro peste hotare este o sumă imensă și are o viață fără lipsuri. În Olanda 1500 de euro îți ajung fix pentru cheltuielile de bază pe care le-am descris mai sus și poate pentru ceva haine si lucruri pentru casă. Deci la sfârșit de lună nimeni nu salvează ceva bani dacă are un venit de 1500.

Desigur că poți reduce cheltuielile: să nu ieși niciodată în oraș, să împarți apartamentul cu alți 8 oameni, să cumperi mâncare de la cel mai ieftin supermarket etc, dar trebuie să fii pregătit să îți schimbi stilul de viață sau să pleci peste hotare doar atunci când găsești o ofertă de job care să-ți acopere toate cheltuiele de bază și să îți rămână bani pentru a te simți confortabil financiar.

Mulți dintre prietenii mei care aveau un salariu foarte bun în Chișinău au realizat la puțin timp după mutarea peste hotare că, de fapt, chiar dacă au un salariu dublu față de cel de acasă, nu reușesc să salveze nimic.

E foarte important să ții cont de toate aceste detalii atunci când negociezi un salariu într-o țară nouă, mai ales în nordul Europei. Pentru a compara costurile de viață în diferite orașe ale lumii recomand site-ul Numbeo. Din observațiile noastre are date foarte precise și actualizate des.

Siteul este actualizat cu contribuția utilizatorilor. Acesta oferă date despre prețurile la chirie, sănătate, mâncare, distracție, transport din orașele lumii.

În cazul nostru Numbeo a fost corect, cheltuielile noastre aici au crescut de 3- 3, 5 ori, chiar dacă am renunțat la mașină odată cu mutarea.

chisinau amsterdam

Altă comparație, și mai dureroasă 😀 Dacă în Chișinău familia ta are cheltuieli de 25 de mii de lei, în Londra va avea nevoie de cinci ori mai mult pentru aceleași standarde de viață.

londra chisinau

În Barcelona cheltuielile sunt de 2,7 ori mai mari ca în Chișinău

barcelona chisinau

Sigur că și veniturile sunt incomparabile și puteți să-mi reproșați că te poți descurca și cu mai puțin peste hotare. Dar din experiența noastră, nu poți! Ceea ce-ți rămâne de făcut este să-ți diversifici sursele de venit și să faci mai mulți bani, altfel lipsurile îți pot crea un mega disconfort și peste două luni te vei întoarce păgubaș acasă pentru că în Chișinău nu erai stresat deloc financiar.

Partea bună e că în Europa de Vest un salariu minim (în Olanda salariul minim e 1500 brut) îți va ajunge să plătești chiria dacă ești singur (să împarți un apartament cu altcineva – aproximativ 500 de euro), asigurarea de sănătate, mâncarea și transportul, iar în Chișinău (2100 lei  sau 100 de euro) îți va ajunge fix cât să închiriezi o cameră într-un apartament împărțit cu altcineva.

În concluzie, dacă decideți să vă mutați în altă țară, consultați atent prețurile (Numbeo este o resursă bună). Dacă aveți un stil de viață fără multe griji financiare în Chișinău și vreți neapărat să locuiți în altă țară – va trebui să găsiți angajatori care să vă ofere atât cât e nevoie pentru a vă menține stilul de viață sau să fiți pregătiți să renunțați, cel puțin în prima perioadă, la multe plăceri și obiceiuri pe care le aveți acasă.

jurnalista ungaria refugiati

Cât de impertinent trebuie să fii ca să crucifici niște oameni doar pentru că vor să locuiască într-o societate mai bună?

Ați văzut probabil video-ul în care o jurnalistă din Ungaria împarte picioare în stânga și dreapta refugiaților sirieni. Atâta ură am găsit zilele acestea în statusurile și comentariile de pe Facebook, încât nu m-aș îndoi că o bună parte din prietenii mei de pe Facebook, majoritatea din Republica Moldova și România, ar proceda exact la fel ca jurnalista din video dacă ar fi în locul ei.

Dintr-odată românii (din ambele state) sunt foarte preocupați de soarta germanului. Ce-o să facă, sărmanul, cu atâția străini sălbatici care nu cunosc germana și, mai ales, au altă religie. Îi crucifică că de ce nu se duc în țările arabe, de ce au smartphone-uri și, cel mai revoltător, de ce aleg să se refugieze în cele mai dezvoltate țări din Europa.

Asta în timp ce în urmă cu vreo 10-12 ani moldovenii treceau granițele dintre țările europene pe jos ca să ajungă și să lucreze ilegal într-o țară mai bogată. Ascunși în portbagaje sau în cutii în TIR-uri. Moldovenii împrumutau mii de euro ca să-și cumpere un pașaport fals să ajungă în țări europene acolo unde, lucrau la negru, iar de multe ori se apucau de furat ca să supravețuiască sau să trimită ceva bani acasă să-și recupereze datoriile – Alții au rămas și azi cu obiceiul acesta, deși demult nu mai sunt migranți ilegali și ar putea să-și câștige cinstit pâinea.

Moldovenii pleacă și acum, deși nu avem război în țară și nici sărăcie la fel ca în urmă cu 12 ani. Pleacă cu întreaga familie și speră că la destinație vor fi tratați bine, egal, omenește, exact ca cetățenii țării-gazdă. Exact la fel fac și sirienii, doar că ei sunt alungați nu doar de sărăcie.

Problema principală a Siriei nu este sărăcia, dar războiul. Atunci când îți lași țara ta în urmă nu vrei oare să ajungi undeva unde există stabilitate? Unde există toleranță, iar oamenii să nu te arate cu degetul? Unde vei fi tratat omenește, chiar dacă ai altă culoare, vorbești altă limbă și ai altă religie?

Acesta este răspunsul la întrebarea de ce sirienii vor în Germania sau în țările din nordul Europei. Acesta este și răspunsul la întrebarea de ce scriu eu această postare acum din Amsterdam. Nimeni nu dorește să-și mute viața și oamenii dragi într-o țară cu oameni xenofobi, intoleranți și, cel mai important, într-o societate instabilă social și economic.

Nu puteți urî din tot sufletul niște oameni doar pentru că aceștia doresc să locuiască într-o țară mai bună, așa cum nu vă puteți urî rudele că au plecat din Moldova în alte țări mai bune și care, repet, n-au fugit de război.

cms-image-000013945

Dragi părinți, bucurați-vă dacă liceul din satul vostru se închide

Ceea ce nu înțeleg părinții din sate e că economiile pe care le fac cu copilul lor pe perioada liceului le va aduce un prejudiciu mult mai mare pe timp lung. Atunci când dintr-o clasă de 25 de copii doar unul ia Bacalaureatul (care e un test nu pentru cei care excelează, dar e de complexitate medie) e o problemă. Câți îngineri buni vor ieși din 25 de elevi dintr-o clasă care a picat Bac-ul la matematică? Sau câți medici buni vor ieși dintr-o clasă care a învățat biologia de la un profesor de geografie care a fost nevoit să se reorienteze pentru a nu pierde locul de muncă? Sau ce șanse există ca copilul tău să aibă un salariu decent într-o companie internațională dacă în liceul din sat nu există profesor de limbă engleză sau dacă există el, de fapt, e de franceză și studiază engleza din mers odată cu elevii? Sau cum va putea copilul tău să se exprime și să scrie corect în limba română dacă timp de mulți ani a avut un profesor căruia nu i-a păsat?

Educația e un domeniu care nu justifică nicio economie. E jalnic că unii părinți adună bani pentru nunta copiilor lor încă de pe când aceștia au 15 ani, dar nu își pun problema să-și trimită copilul la un liceu în centrul raional sau din Chișinău care i-ar oferi mai multe decât cel din sat. E și mai jalnic că moldovenii nu se rușinează să ia credit de la bancă sau să împrumute bani pentru a organiza nunta copilului lor, dar nu ar face asta niciodată pentru a îndrepta banii pentru un liceu mai bun sau pentru facultate. Ceea ce nu înțeleg părinții e că educația necesară la timpul potrivit îi va ajuta enorm de mult pe copiii lor, iar peste vreo 5 ani aceștia ar putea avea venituri de 10 ori mai mari ca ei – da, eu chiar știu tineri de vârsta mea care au salariu în Chișinău de peste 1500 de euro și nu mă refer doar la cei care lucrează în IT. Orice moldovean cu venituri medii ar putea să suporte cheltuielile de navetă sau mutare a copilului său într-un oraș din Moldova sau în Chișinău cu sacrificii materiale sau fără. Adunați toți banii cheltuiți pe reparație în ultimul an, împărțiți suma la 9 și sunt sigură că iese suma necesară unui adolescent pentru a locui la câteva zeci km de voi sau pentru navetă. Eu chiar cred că reparația, mașina și multe alte cheltuieli pot aștepta în favoarea unei educații mai bune pentru copilul vostru.

Nu vreau să jignesc profesorii din satele noastre. Sunt sigură că sunt profesori buni și dedicați, iar o parte din profesorii mei din liceu chiar au fost buni. Dar un profesor bun la o disciplină nu îi poate compensa pe ceilalți 10 de la celelalte discipline care nu aduc performanță, elevii cărora pică bacalaureatul în masă sau predau altă disciplină pentru că nu există profesori suficienți. Din acest motiv e bine să avem mai puține licee, dar mai bune.

Îmi puteți spune că un copil deștept va studia și singur adăugător și că va excela, chiar și în lipsa profesorilor foarte buni. E și nu e prea așa. Ceea ce nu înveți la timp e mai greu să înveți când ajungi la maturitate. Da, eu am început să învăț engleza la 23 de ani, dar nici nu vreau să îmi aduc aminte de toate oportunitățile pe care le-am pierdut până atunci pentru că nu cunoșteam engleza. Și uneori chiar e prea târziu și te trezești în fața faptului împlinit și chiar nu reușești să înveți în 3 luni ce alții învață în zeci de ani.

Nu poate exista competitivitate într-o clasă cu 12 sau 15 elevi menținută artificial doar pentru a salva liceul. Și nu e normal ca profesorii să facă presiuni asupra părinților doar ca aceștia să își păstreze copii în sat după clasa a 9-a.

Închiderea liceului nu e motiv de bocet, e șutul în fund care trebuie să vă determine să găsiți resurse și dorință să oferiți copilului vostru mai mult. Mai ales că studiile liceale în Republica Moldova sunt (aproape) gratuite ( taxele neformale sunt subiect aparte), iar în fiecare raion există 1-2 licee bune, cu profesori care aduc performanță.

Știu că e trist că profesorii din sate rămân fără locuri de muncă pentru că și așa salariile lor sunt mult prea mici, dar e mai trist că închidem ochii la calitatea studiilor și ne preface că aceasta problemă nu există.

Pleacă toți din țara asta. Și Sașa de la Drochia

Pe Sașa l-am cunoscut în drum spre București. Mi-a fost vecin 9 ore, timp mai mult ca suficient să aflu detaliile care mă interesau și care nu din viața lui.

N-a ieșit din Republica Moldova de 9 ani. E nerăbdător ca un copil și-mi adresează zeci de întrebări până ajungem în vamă.

Vorbește aproape singur, frecându-și palmele nervos de la emoții. Vorbește repede și nu așteaptă să-i dau răspunsuri:

  • Of, ultima dată am fost în România în urmă cu 9 ani. Mama mea locuiește în București de 15 ani. Atunci am colindat România în lung și în lat, am fost și la Sinaia și la Constanța
  • Dar trebuie prezentat și buletinul la vamă? Că așa era atunci
  • Dar vameșii intră în autobuz? Trebuie să ieșim?
  • Nici nu știam câte pachete de țigări ai voie să ai cu tine și n-am luat deloc
  • Înainte mă ocupam cu prostii, dar m-am cumințit, deja de 8 ani n-am mai făcut nimic ilegal
  • De asta și a fost atât de greu să-mi fac pașaportul acesta biometric. Nu doreau dracii să-mi dea, deși cazurile mele de la Judecată au fost demult închise. Și, ți-am mai zis, m-am lepădat de mult de prostii
  • M-au purtat 2 luni și am cheltuit aproape cinci mii de lei pe el. Dar iaca-l țin în mâini și de-amu nu-mi pare rău de banii aceștia
  • Sunt mecanic auto, bănoasă profesie. Am noroc de meseria asta, ea mă va hrăni și în Italia
  • Ce să fac în Italia? Mă duc să lucrez într-un orășel la munte, am văzut pe Internet, e tare frumos. Acolo e cumnatul meu. Nu ai voie cu pașaport moldovenesc să lucrezi, dar cine să mă găsească în locul cela de la capătul pământului?
  • Voi sta mai întâi 2 săptămâni în București, voi și lucra oleacă acolo. Vreau să mă obișnuiesc cu Uniunea Europeană mai întâi în România, să nu fiu căzut din cer când ajung în Italia. Și dacă mă deprind cu bucureștenii care vorbesc tare repede, apu’ nu cred că în Italia voi avea probleme cu limba. Știi cât de tare se aseamănă limba română cu italiană? Ai auzit vreodată italiana?
  • Cred că ne apropiem de vamă. Dar hai repede să ți-o arăt pe fiica mea, e frumoasă ca o prințesă. Are 4 ani și e foarte deșteaptă, nu-mi vine să cred că e  copilul meu. Ia uita-te în poze, aici. Nu o voi lăsa în Drochia, n-are de la cine învăța acolo. Să mai fac niște bani și o duc la bunică-sa în București, taman când a împlini vârsta de școală

Și printre toate replicile de mai sus, mi-a zis de cel puțin cinci ori: Măi, da tare bine că au scos vizele astea. Înainte era altfel. Poți să câștigi bani și în Moldova, iaca exemplul meu, fac bani, nu mă plâng, dar cum pot să las fiica mea să rămână acolo? Ai văzut anul trecut cum toți n-au dat examenele de absolvire? Nu ai cu cine în țara asta, au fugit toți cei deștepți. Ce să facă fiica mea în Drochia? Dă Doamne să meargă bine în Italia, că n-am la ce mă întoarce…

1623557_10203167760492521_2144237396_n

De ce trebuie să-ți cumperi bicicletă în această primăvară. 5 motive


Merg pe bicicletă de când mă țin minte, dar am reușit să o transform dintr-un mod de deplasare – într-un mod de viață. Și nu există terapie pe lumea aceasta mai plăcută și eficientă!

Poate sună comic, dar bicicleta mi-a schimbat viața, la propriu. După patru ani petrecuți într-un oraș micuț din România, unde aveam o mulțime de prieteni, o relație pe care mi-o imaginam perfectă, un job care mi-aducea plăcere, mutarea în Chișinău n-a fost deloc lapte și miere. Nu am ajuns la depresie pentru că munceam mult. Muncă sisifică uneori. Fără multe ieșiri în oraș, fără mulți prieteni, cu plecări dese în orașul de care nu mă despărțisem sufletește, cu zile confuze, uneori chiar triste. Toate astea până în ziua în care mi-am cumpărat prima bicicletă. Roșie, deloc nouă, dar rezistentă. Cu ea am început să cunosc un altfel de Chișinău. Străduțe boeme ascuse prin centrul orașului pe care n-aveam cum să le cunosc cu altă ocazie, plimbări nocturne în afara orașului, după amiezi melancolice prin parcurile Chișinăului, apusuri frumoase surprinse undeva la Ciocana, lângă blocurile gri, de unde ai orașul la picioare. Toate astea pe două roți! Și nu există fericire mai mare decât oboseala plăcută după câteva zeci de km parcurși cu picioarele pe pedale și cu capul în nori.

Voi încerca să formulez câteva motive să începi să folosești bicicleta în această primăvară mai des. Dacă nu ai una, recomand să-ți cumperi una la mâna a doua, pentru început. Prețurile sunt diferite, dar accesibile. Dacă nu ai de gând să mergi sute de kilometri, poți cumpăra una de probă, de oraș, iar dacă-ți va intra în sânge biciclitul – poți investi mai mult într-o bicicletă mai bună, dar și alte accesorii la ea. Eu ambele le-am luat de pe 999.md, unde găsești biciclete de la 500 lei până la 10 mii. Pentru toți și pentru toate poftele 🙂

Trebuie să mergi pe bicicletă pentru că:

  • Îți oferă senzația de libertate și independență. Nu aștepți în stație microbuzul sau troleibuzul, nu suporți mirosurile din transportul public și nu lași bani la benzinării. Ești stăpân pe situație, iar picioarele tale te pot duce unde vrei tu.
  • Ai timp să-ți asculți gândurile. Ai telefonul undeva în rucsac, nu te interesează dacă te caută cineva, de la cine ai mesaje pe Facebook sau câte notificări ai pe Instagram. Timpul parcă nu se mai măsoară în ore. Asculți cum alunecă cauciucurile pe asfalt, privirea e către mașinile, oamenii, copacii de lângă, iar gândurile sunt departe.
  • Faci sport. De ce să dai câteva sute de lei pentru abonament dacă bicicleta este o sală de sport mobilă? Dacă sala poate deveni un chin pentru persoanele care sunt preocupate tot timpul de kilogramele în plus (printre care și eu), bicicleta e o plăcere. Depui efort nu pentru a arde calorii, dar pentru a înainta, pentru a petrece mai mult timp cu tine, pentru a descoperi noi locuri. Eu una am slăbit anul trecut datorită bicicletei cu aproximativ 5 kg. Fără mari eforturi 🙂
  • Poți ajunge la muncă mai repede. Știți probabil cum e strada Bănulescu Bodoni dimineața, când microbuzele și mașinile se înghesuie, șoferii au fețe acre și înjură la tot pasul, iar pasagerii stau bosumflați că întârzie la muncă. Cu câtă satisfacție urc eu strada, strecurându-mă printre mașini! Și poți parca unde vor mușchi tăi 🙂
  • Îți colorează weekend-urile. Cât de frumos e să te trezești sâmbătă dimineață, să gătești ceva bunișor, să așezi totul cu grijă în rucsac și să pornești la drum! Fie că planifici traseul din timp sau mergi unde te duc ochii și gândurile. Și pentru că străzile noastre sunt aproape ostile bicicliștilor, iar în weekend avem mai mult timp, plimbările în afara orașului sunt cele mai frumoase. Pentru început puteți alege locuri și localități din apropierea Chișinăului – lacul Dănceni, Cricova, Ghidighici, Condrița, iar cu cât experiența e mai mare, cu atât crește și cheful de distanțe mai mari 🙂

Pedalare frumoasă și vă așteptăm la următoarele ediții de Fete pe biciclete 🙂

 

adevărul gol-goluț despre 2013-ul meu

A fost al naibii de bun acest 2013! Plin cu de toate. Și spun cu mâna pe inimă că intru în noul an foarte mulțumită și fericită. Și pentru că de vreo cinci ani fac totalizările anului ce s-a scurs pe blog, am zis  să continui obiceiul și anul acesta.

2013 a însemnat pentru mine, mai întâi de toate, detașarea de o relație lungă și frumoasă. Un proces care a durat mai mult de un an, dar care a avut o finalitate logică. Mă bucur că pot scrie acum pe blog despre aceasta absolut firesc și, cu siguranță, îmi voi aminti totdeauna de acești trei ani petrecuți împreună cu zâmbetul pe buze. Am rămas prieteni și suntem fericiți, fiecare cu fericirea lui. Și să nu-mi spuneți că doar doi oameni care nu s-au iubit rămân prieteni după ce se despart. Minciuni 🙂

2013 a fost anul în care a luat sfârșit și povestea mea de dragoste cu Suceava. Și aici sfârșitul a fost unul logic, dar am rămas prietene și voi reveni tot timpul cu drag acolo. Am absovit programul de master. Nu a fost deloc ușor, mai ales că am locuit la Chișinău, iar în sesiuni se întâmpla să merg patru săptămâni la rând la Suceava. Sunt obișnuită eu cu drumurile, dar m-a ajuns oboseala la oase 🙂 M-am ales cu o diplomă în Turism și Dezvoltare Regională și, sper eu, am întrerupt sau chiar rupt orice relație cu o instituție de învățământ. Gata, ajunge 🙂

2013 a fost un an extrem de activ din punct de vedere social și cultural. Am organizat evenimente, am mers la zeci de acțiuni, concerte, piese de teatru. Și acum, după exact 2 ani locuiți în Chișinău, zic cu toată sinceritatea că acest oraș e foarte locuibil, iar datorită oamenilor care mă înconjoară, e chiar foarte drăguț.

A început anul la Vatra Dornei

 

 

 

 

 

 

 

Un ianuarie friguros, dar frumos la Chișinău 🙂

Nu prea țin minte cum a fost februarie. Înseamnă că nu s-a întâmplat nimic important. Poate doar această cană de ceai, savurată pe îndelete la Pătrăuți, județul Suceava, într-o dimineață plină de liniște. Frumoase amintiri 🙂

În martie mi-am cumpărat bicicleta! Am petrecut împreună nouă luni de poveste. M-a dus și am dus-o prin o grămadă de locuri unde cu siguranță nu ajungeam dacă nu era acel 8 martie, când am hotărât să-mi fac cadou o bicicletă 😀

Am parcurs sute de kilometri împreună. La primăvară cred că o voi schimba, dar bicicleta mea trebuie să știe că am iubit-o, așa cum n-a iubit-o cu siguranță nimeni înaintea mea 🙂

Am fost prima din casă care și-a luat bicicletă, a urmat Sia. Apoi s-a născut ideea Fete pe biciclete. Au fost două ediții cochete, iar la primăvară revenim. Apropo, v-am mai zis, dar pot să repet: am niște colege de casă cum numai poți visa 🙂

Am fost și la Velohora, pentru prima dată

Și am făcut ocolul Chișinăului, chiar de ziua orașului, pe două roți. A fost cea mai lungă plimbare, am parcurs peste 60 de km. Dar sfârșitul a încununat opera 🙂

Luna aprilie i-o dedic Raisei. Atunci relația noastră a devenit mai apropiată, iar acum pot zice că toată sinceritatea că n-am mai văzut un om atât de colorat, care să insufle atâta seninătate și pozitivism. Bine, a devenit așa în timp. Când o cunoscusem, era o altă Raisă 🙂 Mulțumesc că mi-ai răbdat toate aberațiile 🙂

În luna mai am vizitat pentru prima dată cetatea Tighina, chiar dacă m-am născut la câteva sute de metri distanță de ea. Niciodată nu voi uita ploaia din cetate. Octavian, Raisa, Vadim, nici voi probabil 🙂

Iunie a însemnat frumoasa călătorie la Kiev 

Un eveniment care mi-a rămas în memorie din iunie a fost Ia Mania. A fost memorabil pentru multă lume din Chișinău, cu siguranță 🙂

În iulie a fost și ultima sesiune din viața mea, care va rămâne în memoria mea asociată cu escapada la Gura Homorului, chiar în ajun de ultimul examen 🙂

Apoi a urmat Vama Veche :X

Sfârșitul de vară a fost unul neașteptat de frumos. Escapada la Țâpova 🙂

Apoi a urmat Gustarul. Mulțumesc Roxana pentru vizita din august 🙂

Vara aceasta a fost una memorabilă și în familie. Pentru prima dată buneii și-au văzut nepoții, toți cinci, grămăjoară 🙂

August oricum a fost cel mai decisiv. Prietenii știu de ce 🙂

Septembrie a însemnat călătoria în Italia și revederea cu Clujul 🙂

Și Florența de care m-am îndrăgostit iremediabil

Octombrie a însemnat plimbarea la Iași, urmată de alte zile/seri minunate și o toamnă frumoasă cum n-am văzut niciodată. Fără pic de exagerare 🙂

În octombrie l-am întâlnit pentru prima dată pe Vlad Spânu, cel care în urmă cu doi ani și ceva mi-a încredințat Moldova.ORG în totalitate, fără măcar să mă cunoască live. Mă bucur că a avut încredere, mai ales că știu cât suflet și emoții a investit în acest site timp de 17 ani. Eu sper la rândul meu că nu i-am dezămăgit așteptările. De doi ani și ceva site-ul face parte și din viața mea. O parte importantă. După doi ani, văd altfel lucrurile. Aș fi procedat altfel. S-ar părea că nu e mare muncă la un site, dar…încercând să fac de toate, și să scriu, și să coordonez echipa, să administrez granturi, să scriu rapoarte, să mă ocup de publicitate…nu știu dacă mi-a ieșit tocmai cum ar fi trebuit. Dar, nu e loc de regrete, ce n-am reușit până acum, urmează să facem în 2014 🙂

Redacția noastră în componență aproape deplină:

În octombrie am reușit să pun în aplicare o ideea mai veche. Am organizat o excursie în județul Neamț și Suceava pentru un grup de 15 elevi și profesori de la Liceul din Fârlădeni. Au fost patru zile de-a dreptul emoționante și îmi doresc din suflet să repet experiența

Sfârșitul lui octombrie mi-a adus o experiență de-a dreptul extraordinară. Am contribuit la realizarea unei emisiuni de 25 de minute la Radio BBC despre Moldova. Pe lângă faptul că a fost o săptămână interesantă și epuizantă, am cunoscut un om cu totul deosebit – jurnalista Tessa Dunlop, cu care mă voi revedea cu siguranță 🙂

În noiembrie am fost cu capul în nori. Și încă n-am revenit. Și nici nu vreau 🙂

Iar la sfârșit de lună am pornit în cea mai frumoasă călătorie din anul acesta, prin Transilvania

Decembrie a început frumos, la Alba Iulia. Și emoționant. Și a păstrat ritmul 🙂

În 2013 am început să urmez cursurile la o școală de șoferi. Dacă nu pic încontinuu la examene, s-ar putea prin februarie să am permis de conducere și să fiu șoferiță cu acte în regulă. Dar nu promit 😀

Decembrie a însemnat și premiul pe care l-am primit la Gala 10 jurnaliști ai anului pentru reflectarea tematicii transnistrene. Nu e deloc meritul doar al meu. Bucuria mea mare e că a fost rostit numele Moldova.ORG, iar asta mă face să cred că n-au trecut degeaba acești 2 ani de când am adoptat site-ul 🙂

Cam ăsta a fost 2013. Mulțumesc oamenilor care mi l-au făcut mai frumos. Pentru că știu că mama va citi această postare, trebuie să-i transmit să nu se supere că nu am scris mai sus nimic despre ea și familia mea. Ei știu că-i iubesc. Ne vedem peste vreo cinci zile 🙂

Vă pup! Să aveți un 2014 fenomenal 🙂

Cum a fost 2012, 2011, 2010, 2009.

 

Transilvania în 5 zile

La începutul lunii am fost cu Dan într-o scurtă călătorie prin cele mai frumoase orașe (nu am ajuns la Cluj, dar mergem data viitoare :)) din Transilvania. Am zis să postez impresiile din călătorie și pozele și pe blog, altfel se păstrează aici 🙂 Plus câteva sugestii pentru cei care vor să prindă mai mulți iepuri: să reușească în câteva zile de concediu să se odihnească, să petreacă timpul frumos și să cunoască orașe și locuri interesante. Și asta cu bani puțini 🙂

Traseul l-am planificat împreună. Și l-am gândit perfect. N-a fost deloc obositor, iar în cinci zile am reușit să vedem multe. Chișinău-Iași-Roman-Piatra Neamț-Bicaz-Sovata-Târgul Mureș-Alba Iulia-Sibiu-Sighișoara-Râșnov-Brașov-Bacău-Vaslui-Chișinău. Aproximativ 1600 de km parcurși.

deportari.md

Primul popas l-am făcut în Piatra Neamț. După mine, e cel mai frumos oraș din Moldova. Ultima oară l-am vizitat în urmă cu cinci ani, deci revederea a fost una frumoasă. Ne-am plimbat, am mers cu telegondola, ne-am pupat sus, de unde orașul se vede ca în palmă 🙂

Untitled

Untitled

Am ales să dormim la Bicaz. Am făcut rezervare pe booking.com cu câteva zile înainte. Rezervarea e gratuită, iar în perioada aceasta preţurile sunt foarte ok. Am ales motelul Cristina, e situat chiar lângă barajul Bicaz. Am plătit 16 euro pentru camera dublă. Condiţiile au fost decente. Multă linişte şi peisaje minunate la doi paşi. Dacă mergeţi prin zonă, recomand motelul cu încredere 🙂

Untitled

Untitled

Iar a doua zi am pornit spre Alba Iulia. Era 1 decembrie şi era păcat să nu prindem oraşul în haine de sărbătoare. Drumul din Bicaz spre Alba Iulia a fost de poveste. Am oprit de câteva ori să admirăm peisajele. Prima zăpadă pe care o văzusem anul acesta

Untitled

Untitled

Untitled

Şi am ajuns în Alba Iulia. Emoţionantă atmosferă 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Din Alba Iulia am mers spre Sibiu. Sibiul seara e minunat. Am stat la pensiunea Ela, care e fix în centru.  Am dat vreo 22 de euro

Untitled

Untitled

Untitled

A treia zi ne-am plimbat de dimineaţă prin Sibiu, apoi am pornit spre Sighişoara, singurul oraş de pe traseul nostru unde nu mai fusesem. Şi a fost minunat. Totul! Străzile, clădirile vechi, aerul boem…totul! Abia aştept să revin acolo

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Din Sighişoara am mers în Braşov. Ne-am cazat la 15 km de oraş, la Râşnov, la RossenVille. N-o să vă vină să credeţi, dar pentru 2 nopţi am dat 26 de euro, iar condiţiile, amplasarea, totul a fost excelent. Asta în condiţiile în care o noapte la un hotel din Soroca e 50 de euro, nu mai zic de preţurile la pensiunile de la Orheiul Vechi.

Revederea cu Braşovul a fost foarte frumoasă. Am revăzut-o şi pe Dinuţa după câteva luni 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Am vizitat şi cetatea Râşnov, dacă tot am stat două nopţi la doi paşi de ea 🙂 Frumoasă vedere de-acolo, de sus

Untitled

Untitled

Ultima destinaţie a fost Branul

Untitled

Untitled

Untitled

Au fost cinci zile minunate. Am râs cât pentru tot anul şi ne-am luat porţia de plimbări pentru 2013 🙂

Mulţumiri speciale lui Dan pentru răbdare. Ştii tu 🙂

două filme „made in Moldova” în două zile. Impresii

Ultimul film realizat în Republica Moldova pe care l-am văzut a fost „Nuntă în Basarabia”.  Prin 2010, la Suceava. De-atunci nu s-au mai lansat filme răsunătoare. Au fost câteva scurt și mediu metraje, dar am scăpat lansarea, iar după aia nu le-am mai căutat – probabil pentru că nu au trezit atâtea „valuri” ca ultimele două: Culorile și La limita de jos a cerului. Cam toată munca cineaștilor moldoveni din ultimii ani noi am devorat-o în două zile. Să aibă chef, timp, inspirație și bani cineaștii noștri, că spectatori însetați sunt destui 🙂

să vă zic impresiile mele 😀

Culorile

Nu am fost la proiecția de lansare și nici în următoarele zile. Am cules impresiile prietenilor, apoi am luat bilete. Mi-a plăcut, cu siguranță, deși nu am mers cu așteptări. În primul rând mi-a plăcut structura filmului, firul logic, acțiunile etapizate. Îmi plac filmele care au structură mai greoaie și te poartă dintr-o parte în alta, obligându-te să ții firul acțiunii, dar nu în cazul subiectului din Culorile.

Filmul te pune inevitabil pe gânduri. Ana, o puștoaică venită în capitală la studii, pasionată de pictură, dar obligată de părinți să devină economist, se îndrăgostește până peste urechi de Andrei, băiat frumos, care câștigă bine (din film nu se înțelege din ce), gata să-i ofere lumea la picioare și care o încurajează să se apuce serios de pictat. Treptat, fata renunță la prieteni, facultate pentru a nu provoca situații de gelozie. Poveste tipică despre dragoste și posesivitate ajunsă la absurd. O poveste în care s-au regăsit mulți dintre cei care au văzut filmul, inclusiv eu, într-o etapă din trecut. Un film despre dragostea ceea care te face orb, care te determină să-ți cedezi libertatea doar pentru a-ți bucura iubitul, chiar dacă poate el nici nu ți-o cere. Nesănătoasă, dar care, văzută din colivia în care ajungi, ți se pare minunată. Până într-o zi…. 🙂 Personajul din film are noroc de o verișoară care-i deschide ochii și o ajută să găsească curaj pentru a pleca din viața lui Andrei. Pe furiș, fără explicații, ca un hoț. O fugă rușinoasă, dar sănătoasă. Un film fără un sfârșit cert, dar optimist.

Și când mă gândesc câte Ane există care nu au curaj să facă acest pas, din obișnuința sau din frică. Un om care îți cere să renunți la lucrurile care îți colorează viața, oferindu-ți cele mai frumoase culori și o pensulă pentru a desena, nu îți va câștiga iubirea. Vă recomand să-l vedeți. Nu mergeți singuri/singure. Luți-vă partenerii. Filmul va genera cu siguranță discuții în cuplu 🙂

La limita de jos a cerului

Despre film am citit în presa din România și nu doar, deci aveam așteptări. Un film profund și realist. Inițial am zis că imaginile sunt prea sumbre, că peisajul basarabean e un pic mai optimist, dar mi-am adus aminte de plimbările mele pe la Cantemir, Vulcănești, Taraclia și am terminat cu ezitările :))

Titlul vine de la pasiunea unuia dintre personaje (Sergiu Voloc), care își câștigă existența din vânzarea drogurilor, pentru un deltaplan și zboruri. Acesta investește cu multă pasiune în aparatul de zbor, dar nu reușește să se ridice cu el mai sus de limita de jos a cerului. Viorel (Igor Babiac), personajul principal, îl ajută pe Voloc la construcția deltaplanului, dar și la distribuirea pliculețelor cu droguri în cutiile poștale ale clienților. Pasiunea pentru Maria (Ela Ionescu, singura actriță din România din acest film. Am simțit din prima ca e din România, dar accentul nu a fost forțat. A sunat chiar foarte dulce și cochet) îl determină pe băiatul de 19 ani să lase afacerea cu drogurile și să se apuce de muncit într-o cantină a poliției. Merge la muncă și la insistențele mamei sale rămasă văduvă, ajutat de un prieten de familie care, întâmplător sau nu, îi face vizite secrete Mariei, femeie tânără și frumoasă cu soț ajuns în închisoare din cauza drogurilor.

Speranța că ar putea rămâne cu Maria îl face pe Viorel să-și toarne la poliție camarazii din afacerea cu droguri. Într-un final, reușește să-l recupereze pe Voloc pe care-l duce cu mașina până la Nistru, în Transnistria, unde cel din urmă intenționează să se ascundă o perioadă de poliția moldovenească. Nu vă zic finalul, mergeți și-l vedeți 🙂

Nu o e comedie, așa cum ne-a obișnuit Igor Cobileanski până acum, dar are momente de umor. Bărbații noștri cu fețe „a la Voloc”, scările blocurilor gri, străzile sinistre, orășelele mici de la noi unde timpul se scurge lent. Un fel de Republică Moldova aflată la limita de jos a cerului.

Recomand din suflet ambele filme. Sun total diferite. Unica asemănare e că Igor Babiac joacă în ambele. De aici și gluma: – de ce nu a vrut Ana să iasă cu colegul ei de facultate?, – pentru că era traficant de droguri :))

Vizionare plăcută și să nu vă mai aud că spuneți că nu se întâmplă nimic interesant în orașul acesta 🙂

 

 

poeziile copilăriei mele înregistrate de tata / partea I

Când eram mică, tata avea un obicei – o dată la câteva luni înregistra poeziile pe care le învăţam. El era (şi este!) pasionat de tehnică, aparate foto, audio şi eu eram numai bună de experimente. Pe atunci, prin 1994-1995, nu erau dictafoane şi nici nu aveam telefon cu care puteam să înregistrăm.

Tata avea un fel de microfon şi un magnetofon, nu mai ţin minte exact cum arătau, dar îmi aduc aminte foarte bine cum mă aşezam frumuşel, cu picioarele sub mine, şi hai cu recitatu‘!

Nu că m-aş lăuda, dar ştiam uimitor de multe poezii. Şi mai şi cântam :))

Multe înregistrări s-au pierdut, dar astăzi răscolind prin vechiul meu email, le-am găsit – sunt doar o mică parte, majoritatea poeziilor sunt din Abecedar şi au fost înregistrate când aveam patru ani şi ceva. Sunetul nu e foarte bun, dar am zis că dacă nu le pun pe blog şi nu le împărtăşesc cu voi, le voi pierde definitiv. Voi reveni peste ani la ele şi voi fi bucuroasă să mă audă şi copiii mei când vor avea 5 ani. Nu prea ştiam să pronunţ bine R-ul, m-a dus mama la logoped şi aproape că am scăpat de problemă. Aproape :))

Tata, mulţumesc pentru amintiri :*

Şi poeziile, cu versuri, dacă eventual nu înţelegeţi din pronunţia mea 😀

Începem cu un cântecel de Anatol Mârzenco, era preferatul meu și îl cântam în fiecare dimineață 🙂

Ograda e pustie iar/ Pustie-i casa părintească/ Bătrâna mama lăcrimând/ Ne-aşteaptă la fereastră/ Şi în grădină murmurând de glas itvorul/ Pe prispa casei părinteşti m-aşteaptă dorul/ Nu mai plânge dragă mamă, iată-ţi fiul rătăcit, / Numai plânge dragă mama, / Că ai plâns cât ai trăit/ Treacă-ţi scârba în bucurie/ Ţi-a venit feciorul drag/ Treacă-ţi scârba în bucurie/ C-am păşit al casei prag

YouTube previzualizare imagini

Până a merge la şcoală toată ziua cântam. Nimeni n-avea tupeu să-mi spună că nu am pic de voce. După ce-am mers la şcoală, la toate festivităţile pe care le organizam şi cântam împreună, mie mi se spunea să tac pentru că stric frumuseţe de cor :))  Am rămas cu sechele, nici acum nu prea îndrăznesc să cânt. Da, nu ştiu eu să cânt, dar în schimb sunt un consumator bun de muzică 🙂

Următorul cântec: Vine Anul Nou, copii,/ cu zăpadă în ogradă/ Şi cu multe jucării/ Joacă, joacă, joacă,/ Joacă Moş Martin în prag,/ Şi bunelul îi dă măsline/ Ciocolate şi colac 
YouTube previzualizare imagini

Şi colinda: Am venit să colindăm,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Dar gazdele nu-s acasă, Domn, domn să-nălţăm,/ Au plecat la vânătoare,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Să vâneze căprioare,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Căprioare n-a vânat,/ Domn, domn să-nălţăm,/ A vânat un iepuraş,/ Domn, dom să-nălţăm,/ Ce să fac din pielea lui,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Mănusica Domnului,/ Domn, domn să-nălţăm.

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie din primul meu Abecedar, care mi-era tare dragă, deși nu înțelegeam deloc de ce ar trebui să mănânce un greier înghețată 🙂

Greierașul a mâncat,/ Un grăunte înghețat,/ Și tot strigă ziua toată,/ Am mâncat o înghețată 🙂

YouTube previzualizare imagini

O, și asta! Cred că toți copiii din Moldova o știu 🙂

M-am sculat la ora șapte,/ Și-am băut cafea cu lapte,/ Și i-am dat mamei o guriță,/ Și-am plecat la grădiniță,/ Grădinița cu copii,/ Are multe jucării,/ Am stricat o jucărică,/ Și m-am dus în grupa mica 🙂

YouTube previzualizare imagini

Mâța s-a suit pe scară/ Și-a chicat în plămădeală/ Of, of, cum s-o scot/ Ori de coadă, ori de bot :))

YouTube previzualizare imagini

Dacă tot se apropie luna decembrie: Moș Crăciun,/ Moș Crăciun,/ Vreau ceva să-ți spun,/ Tu ești moșul cel ma bun! 🙂

YouTube previzualizare imagini

Și clasicul Plugușor 🙂 Hăi, hăi!

YouTube previzualizare imagini

I-am zis de multe ori poezia asta bunicăi: Bunicuța cea frumoasă/ Este foarte jucăușă, Cu mama i-am împletit o pereche de mănuși/ Nu cumva la bătrânețe/ Să-ți înghețe mâinile 🙂

YouTube previzualizare imagini

Mama: Sus pe cer sunt multe stele/ Pe pământ sunt multe floricele/ Dar nici una dintre ele/ Nu-s ca ochii mamei mele

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie cu dedicație pentru Victoraș, cred că i-am spus de zeci de ori 🙂

Victor este pictor mare/ El a desenat un soare/Este oare soare verde?/ Nu-i bunele, nu-i bunele/ Însă nu mai am vopsele

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie de sezon: Ninge iată, ninge iată/ Până în zare, hăt/ Hai copii din lumea toată/ Să ne batem cu omăt/Și mai hai cu toți grămadă/ Să înălțăm un moș vioi/ Moșul nostru de zăpadă/ Să se vadă până la voi

YouTube previzualizare imagini

Gata cu programul artistic pe ziua de azi :)) Mai am încă vreo 30 de poezii înregistrate, dar le postez în altă zi 🙂

Mulțumesc tata încă o dată pentru amintiri 🙂

mulţi ani, Unimedia!

UntitledDe Unimedia am aflat prin 2008. Aveam un blog pe wordpress. Ştiau de el nu foarte mulţi, însă în una dintre zile m-am speriat când m-am uitat la statistici 😀 De la 10 vizitatori pe zi crescuse la câteva sute. Unimedia preluase un articol de-al meu. După aia au tot preluat. Aşa i-am cunoscut.

Prin 2009, împreună cu prietenii din Suceava am decis să punem la cale un proiect media. SpreVest.RO. Atunci, bineînţeles, Unimedia era pentru noi toţi un model. L-am chemat pe Tudor Darie să ne ajute. Şi a venit. Trecuse o lună de la 7 aprilie. Ţin minte cum ne vorbea Tudor cu mult entuziasm despre online, despre problemele pe care le au şi despre viitorul Unimediei.

Astăzi Unimedia împlineşte 8 ani. Eu sunt cu ochii pe ei de cinci ani şi pot să zic că am urmărit cum au crescut. Mi-aduc aminte vremurile când puteai să pescuieşti cel puţin cinci greşelii gramaticale dintr-un articol. Acum au o echipă suficient de mare, iar calitatea conţinutului a crescut treptat. Cât de mult înseamnă entuziasmul la începutul fiecărui proiect 🙂

Tot azi Unimedia a lansat şi un studio video. Ieri i-am vizitat (merci de invitaţie, Tudor 🙂 ) şi abia aştept să văd produsul final.

Băieţii glumesc că suntem concurenţi. Suntem şi nu prea 🙂 Moldova.ORG nu e neapărat un site de ştiri de ultimă oră, avem alt conţinut, alte rubrici şi, pe alocuri, şi alt public ţintă. Asta nu însemnă că noi nu muncim ca să ajungem la numărul de vizitatori al Unimediei 😀

Felicitări Unimedia. Mulţi ani înainte!