Drumeţii

de ce mi-a plăcut Parisul. 5 motive :)

Este prima mea vizită în Franţa. Şi deşi am stat acolo doar trei zile,  mi-a fost suficient să mă îndrăgostesc de acest oraş 🙂

Nu am plecat în calitate de turist. Scopul principal a fost familia unchiului meu şi mult aşteptata întâlnire cu verişorul nou născut Ionuţ, dar şi revederea cu fratele acestuia – Nichita, fără de care şederea acolo nu era aşa interesantă 🙂 Dar am avut destul timp să hoinăresc pe străzile urbei şi să-mi doresc ca oraşul în care locuiesc acum să împrumute măcar câteva din lucrurile frumoase ale Parisului.

Mi-a plăcut Parisul pentru

  • diversitatea întâlnită acolo. Oamenii sunt atât de colorați. Și nu mă refer aici la culoarea pielii. Felul cum sunt îmbrăcați, cum vorbesc, cum gesticulează, cum te privesc, cum zâmbesc. La noi, din păcate, diversitatea nu e o normalitate.
  • zâmbetele care te urmăresc la fiecare pas. De mici suntem învățați la școală că moldovenii/românii sunt cel mai ospitalier popor, dar e suficient să vizitezi 2-3 orașe din afară să-ți dai seama că nu e chiar așa. La noi dacă cineva care nu te cunoaște și te salută sau îți zâmbește pe stradă ți se pare suspect. Automat te gândești că vrea ceva de la tine, că urmărește ceva. Vreau ca oamenii noștri să înțeleagă că zâmbetele sunt gratuite, iar un zâmbet chiar îți poate transforma ziua 🙂
  • oamenii săritori la nevoie pe care i-am întâlnit acolo. Poate eu sunt norocoasă, dar absolut toți oamenii cu care am relaționat eu pe stradă au fost foarte amabili. Când am ajuns în Paris din Beauvais am întrebat pe cineva unde găsesc un telefon public. Domnul pe care l-am întrebat mi-a dat telefonul său și m-a rugat să-l folosesc. Și a și plecat la un chioșc la vreo 15 metri să-și cumpere ceva. Iarăși o chestie anormală la noi. Eu dacă aș avea un Samsung Note (ca al domnului) de toată frumusețea, aproape nou, cu siguranță nu i l-aș da unui străin să vorbească și să plec să-mi cumpăr ceva la un chioșc 🙂 Nu mai zic că nicio femeie nu este lăsată să care genți grele sau să ridice căruțul pentru bebeluși pe scări. Repet, poate în aceste trei zile am întâlnit eu doar oameni binevoitori. Nu pot să generalizez 🙂
  • transportul public extrem de bine organizat. În București ai mai multe șanse să te rătăcești. În Paris nu prea ai cum, la cât de multe indicatoare sunt 🙂
  • pasiunea oamenilor de acolo (nu prea pot să zic francezi la cât de mulți străini sunt stabiliți acolo  🙂 ) pentru obiectele vechi și istorie. Atâtea clădiri vechi și frumoase. La noi clădirile vechi sau sunt ruinate sau sunt transformate în te miri ce.

Evident au fost aspecte care nu mi-au plăcut. De exemplu, pietonii, care sunt foarte obraznici și nu prea au treabă cu semaforul 🙂

Am avut trezi zile pline, abia aștept să revin acolo. Melodia care mi-a însoțit călătoria – la-la-la-la-la, despre cartea pe care am reușit s-o citesc pe drum voi povesti în altă postare pe blog 🙂

frumoasele și abandonatele cetăți de la Nistru

Am o pasiune pentru cetăți. Poate pentru că m-am născut chiar lângă cetatea Tighina. Apoi anii petrecuți la Suceava. În special ultimul an, când obișnuiam să merg noaptea la cetate. Orașul din dealul cetății te cucereşte, iar zidurile fortăreții noaptea par și mai pregătite să protejeze „oamenii cetăţii”.

Cetăţile de la Nistru sunt şi mai interesante. Au stat tot timpul la intersecţia marilor puteri. Au rezistat invaziei ruseşti, turceşti, tătare, Printr-un accident al istoriei au ajuns ale nimănui. N-au fost cucerite prin război, dar prin interese geopolitice.

Şi nu doar zidurile te cuceresc. Locurile unde sunt amplasate sunt atât de pitoreşti. Vă recomand cu tot dragul să vă faceţi timp să le vizitaţi. E un pic trist să vezi pe două dintre ele steagul ucrainean, iar în una dintre ele cel rusesc şi separatist. Cetatea de la Soroca a avut cea mai fericită soartă. În urmă cu o săptămână am fost acolo, UE a dat vreo 300 de milioane pentru reabiiltarea ei. Tot UE a reabilitat şi Hotinul. Bine măcar că se apucă de asta cei din Occident, că dacă ar face-o moldovenii, riscăm să ne trezim cu termopane 🙂

Dacă vă decideţi să le vizitaţi şi aveţi întrebări/curiozităţi, contactaţi-mă 🙂

Iată şi cetăţile 🙂

Hotin. După mine e cea mai frumoasă :)

 

Dacă mergeţi la cetate şi nu vorbiţi cu Nicolae Bulat, degeaba mergeţi 🙂 p.s. În privat vă pot da nr lui de telefon

Cetatea Tighina

Cetatea Albă. Cea mai mare, dar şi cea mai ruinată dintre toate. Apropo, Nistrul la vărsare în mare e superb :)

Top 5 destinații turistice din Republica Moldova pe care vi le recomand :)

A rămas în urmă săptămână de Redescoperă, dar emoțiile și revelațiile pe care le-am avut în acele șapte zile  mai sunt vii. Vă propun un top personal al locurilor mai puţin cunoscute de la noi, dar care m-au impresionat cel mai mult. Țărișoara noastră e așa mică încât în câteva ore poți s-o strâbați de la nord la sud sau de la est la vest. Cu bani puțini, dar cu dorință ea trebuie și merită redescoperită.

Deci, să purcedem la drum 🙂

1. Comuna Lalova, raionul Rezina 

Trebuie să mergeți acolo din cel puțin trei motive:

Peisajele care te cuceresc

Nistrul văzut din satul Nistreni, comuna Lalova

La Hanul lui Hanganu veți fi ospătați regește cu cele mai alese mâncăruri din bucătăria moldovenească

Borșul cu sfeclă servit la Hanul lui Hanganu

Iar după masă, proprietarul Hanului, domnul Sergiu Hanganu vă va face o călătorie pe Nistru cu barca, până la Țâpova. Aeceasta doar dacă veți fi cuminți și nu veți lăsa nimic în farfurie 🙂

Sergiu Hanganu, gazda primitoare de la Lalova

2. Parcul Țaul, cel mai mare parc din Republica Moldova, unul dintre cele mai mari parcuri din fosta URSS. A fost creat la începutul secolului XX, în jurul conacului familiei Pommer. Veți găsi acolo conacul, alte clădiri cu o arhitectură deosebită, beciuri, hotele – toate în paragină. Mergeam pe acolo și-mi imaginam cum arătau acele clădiri cu câteva zeci de ani în urmă. La Țaul veneau oaspeți din toată lumea, alegeau să-și petreacă concediile mari șefi și demnitari din întreaga URSS. Acum vântul se joacă prin ferestrele stricate ale clădirilor….

Conacul

Ce-a mai rămas din fosta grădină zoologică…

Parcul Țaul

3.  Casa-muzeu „Moşia Ralli”. Am inclus această destinaţie în top 5 pentru că din toate muzeele pe care am avut ocazia să le vizitez în timpul săptămânii de Redescoperă, pot să zic că acesta e cel mai îngrijit. Se află în satul Dolna, raionul Strâşeni, în Codrii Moldovei. Deși conacul aparține moșierului local Zamfirache Ralli, muzeul a fost pușkinizat. Aceasta pentru că poetul Alexandr Pușkin a stat acolo trei săptămâni în luna iulie din 1821. Acum majoritatea pieselor din muzeul sunt dedicate sau au tangență cu viața și opera lui Pușkin.

Inițial cu ajutorul Casei-Muzeu „A.S. Puşkin” din Chişinău la Dolna a fost deschisă o expoziţie permanentă, iar ulterior conacul s-a transformat în filiala muzeului de la Chişinău. De aici vine şi explicaţia de ce e atât de îngrijit. Pentru că ruşii au grijă de muzeele lor şi nu sunt zgârciţi la bani când vine vorba despre cultură, chiar dacă acestea sunt în afara ţării lor. Dacă la conacul respectiv ar fi stat un scriitor de-al nostru de valoare, sunt sigură că arăta altfel…

Poarta Muzeului

Exponate din interiorul muzeului

Bustul lui Puşkin din grădina muzeului

 

4. Satul Păuleşti, raionul Călăraşi, cu ale sale patru poveşti interesante despre care am scris într-un articol separat

Ceasul natural format din 24 de copaci din Păuleşti

5. Satul Feteşti, raionul Edineţ. Peisaje uimitoare şi oameni foarte primitori 🙂 Evident dacă ajungeţi acolo sunteţi obligaţi să mergeţi şi în satul Gordineşti din acelaşi raion, unde se află rezervaţia „La Castel” 😉

Cariera de piatră din Feteşti

Primaul de Feteşti, Ion Munteanu, povestind despre istoria acelor locuri

Redescoperă Moldova a fost organizat sub patronajul premierului Vlad Filat. Partener general – Moldcell. Sponsori: KIA MoldovaPeugeot Moldova şi Victoria Asigurări. Mulţumiri partenerului informaţional – VIP Magazin şi partenerului RT Design.

 

Redescoperirile continuă: Tiraspolul manelizat

Nistrul la Tiraspol

În timpul proiectului Redescoperă Moldova, mai multe voci pe facebook spuneau că pentru a descoperi sau redescoperi țara asta nu ai nevoie de mașini și Internet din partea sponsorilor. Cine mă cunoaște știe că nu stau o clipă locului și mai tot timpul sunt în proces de descoperire sau redscoperire. Așa s-a întâmplat în cei 3 ani și ceva cât am stat în România și așa se întâmplă și acum. Redescoperă mi-a oferit posibilitatea să vizitez foarte multe într-un timp foarte scurt, dar nici eu, nici colegii mei nu ne vom opri aici.

Azi, de exemplu, am ajuns în mai multe localități din stânga Nistrului, dar și câteva din dreapta, care nu sunt controlate de autoritățile de la Chișinău. Fără Internet oferit de sponsori, cu mașina lui tata 🙂 Am vizitat mai multe sate populate majoritar de moldoveni. Despre ele vă voi povesti într-un alt articol pentru că povestea-i lungă 🙂

Am petrecut aproape o oră în Tiraspol, acolo unde ideologia separatistă lucrează cel mai bine. Pentru elevii din Tiraspol astăzi a fost prima zi de școală. Prin tot orașul am văzut fete cochete cu uniforme cusute după modelul sovietic. În păr aveau toate câte două fundițe albe, exact ca în pozele părinților noștri 🙂

Orașul era în forfotă și pentru că mâine republica fantomă sărbătorește 22 de ani. Pregătirile erau în toi.

Mare mea uimire a fost să aud de mai multe ori, pe străzile orașului, manele bucureștene. E un pic ciudat să vezi un vapor în centrul Tiraspolui, pe Nistru, care are drapelul rmn-ului, plin cu adolescenți care sar în sus pe maneaua asta dată la volum maxim că se auzea de la un kilometru 🙂

Iată și vaporul în cauză, închiriat de un grup de elevi, sărbătoreau prima zi a acestui an școlar și săreau în sus la versurile „Atenţiune, fetele nebune” :))

Vapor pe Nistru, la Tiraspol

Din păcate nu aveam telefonul la mine și n-am putut înregistra momentul, dar am mai întâlnit locuri în oraș unde manelele erau la ele acasă. Am înregistrat şi pe telefon, să mă credeţi – 1, 2 🙂 Indiferent de politica profund anti-românească şi toate celelalte, prostia se răspândeşte peste tot 🙂

Ideologia lucrează :)

Doar pe mine acest mesaj mă face să râd? 🙂

Panouri publicitare ale Partidului Comunist din Tiraspol

Republica Sheriffia 🙂

Stadionul echipei de fotbal Sheriff Tiraspol

Catedrala din Tiraspol

Politica e politică, dar afacerile sunt afaceri 🙂 Mă bucur să văd produse din dreapta Nistrului promovate în regiunea transnistreană

Publicitate la apă minerală Gura Căinarului

Mâine va fi mare sărbătoare la Tiraspol. Nu toţi ştiu exact anume ce se sărbătoreşte şi de ce, dar asta contează în ultimă instanţă :))

Episcopia din Tiraspol. Cred :)

Uniformele despre care vă ziceam la începutul articolului :)

Miliţia nu doarme :D

E la modă la Tiraspol să faci poze cu tancul :)

Paianjenii şi-au făcut casă în roţile tancului :)

Agent de circulaţie. Cu motocicletă :D

Nu mai comentez. Of…

 

scurt pe doi: despre colegii din #redescoperamoldova

Au trecut cele 8 zile de Redescoperă. Deși unele dintre ele n-au fost ușoare deloc, nu cred că există vreun coleg din expediție care se bucură că ieri s-a terminat povestea. S-a umplut facebookul cu postări de jăle. Pe lângă faptul că am fost echipe concurente, am reușit să ne cunoaștem dincolo de monitoare, bloguri, facebook sau twitter. Oamenii din Redescoperă, dar și oamenii întâlniți în localitățile pe care le-am vizitat au fost marea mea revelație din această săptămână. Zic să-i cunoașteți și voi 🙂 (mai mult…)

VIDEO/ Oamenii și locurile dragi din această săptămână #redescoperamoldova

Echipa noastră la Nistreni, raionul Rezina

Penultima zi de Redescoperă Moldova. Astăzi am vizitat sudul, de la Cahul la Căușeni. Urmează să ajungem și la Purcari în seara asta.

S-au adunat prea multe impresii în aceste zile, prea multe locuri vizitate, prea mulți oameni faini întâlniți. Fiecare cu povestea sa.  Victor a scris despre o partea dintre ei.

E o expediție concurs, dar competiția a contat cel mai puțin în această săptămână. Am avut niște colegi minunați, am râs, am descoperit oameni și locuri. Și am acumulat emoții pozitive. Multe emoții. Video de mai jos cuprinde o parte dintre ele 🙂

Like-uiți, share-uiți dacă considerați că merităm 🙂

YouTube previzualizare imagini

 

Notă: Proiectul Redescoperă Moldova se desfăşoară sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat, cu suportul MoldcellKIA,Peugeot și Victoria Asigurări.

 

 

satul Păulești – un sat obișnuit cu patru povești neobișnuite #redescoperamoldova

Nicoleta, fata care m-a condus la izvor

Am ajuns și la sfârșitul celei de-a patra zi din Redescoperă Moldova. Astăzi am vizitat raionul Glodeni și Călărași. Am postat în albumul de facebook mai multe fotografii pe parcursul zilei de azi. Aș fi vrut să povestesc în detalii toate impresiile de astăzi, dar iar suntem limitați de timp și de bateriile de la laptop, așa că voi încerca să scot toate aceste impresii din depozit și le înșir aici după ce ajungem în Chișinău.

Conacul

Astăzi m-a impresionat, în mod special, un sat aparent obișnuit. Păulești din raionul Călărași. Înainte de a porni la expediție, un prieten de-al meu, un bun cunoscător al istoriei locale mi-a recomandat să merg acolo. Am ajuns în sat, întrebăm de unul, de altul. Toți strâng din umeri. Până la urmă, pas cu pas, am dat de capăt 🙂

Stejarul lui Gagarin :)

Și paltanul :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În curtea școlii ne-am tot învârtit noi să găsim stejarul lui Gagarin, dar fără sprijinul paznicului tot nu l-am fi găsit 🙂  Un copac la fel ca ceilalți, însă ce-l face deosebit e că ghinda din care a răsărit arborele a fost în cosmos. Gagarin, atunci când zburase în cosmos a luat cu el și mai multe semințe de plante. Una dintre acele ghinde a ajuns la Chișinău, la Grădina Botanică. Profesorul din sat, fiind la Chișinău i-a convins pe cei de acolo să-i dea puietul. Și l-a adus la Păulești. Acum oamenii din Păulești sunt extrem de mândri că o una dintre acele semințe care au fost în cosmos a prins rădăcini la ei în sat.

Mergem mai departe. Ieșim din localitate. Căutam cel mai bătrân platan din Republica Moldova despre care am auzit că e la Păunești. Și l-am găsit 🙂 În mai multe surse se zice că platanul are peste 290 de ani. De aproape 3 secole acest copac face umbră localnicilor care pasc oile sau caprele alături.

Ceasul natural. Nu aveam cum să suprind integral, dar chiar arborii sunt poziționați sub forma unui cerc :)

Și povestea despre cei doi frați gemeni, neterminată :)

Alături de parc e un monument natural și mai inedit. Pe teritoriul conacului boieresc din Păulești se află un ceasornic natural format din 24 de pini. Aceștia sunt sădiți în cerc la distanțe egale. Oamenii zic că acest ceas indica boierilor vremea exactă. Moșul care păștea acolo caprele ne-a povestit că pe vremuri, în mijlocul acestui ceas, era o masă mare la care luau prânzul oamenii care lucrau la conac.

Din conac n-a mai rămas aproape nimic din acele timpuri. Pe una dintre ferestre era scrisă cu cretă un început de poveste. E unul dintre locurile preferate de copii din sat pentru joacă. Nicoleta, nepoata moșului care păștea caprele ne-a povestit că semenii ei se joacă în conac de-a războiul.

Notă: Proiectul Redescoperă Moldova se desfăşoară sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat, cu suportul MoldcellKIA,Peugeot și Victoria Asigurări.

Izvorul

Desenele de pe conac :)

Tot Nicoleta m-a dus la un izvor, unde oamenii zic că acolo ar fi fost de mai multe ori poetul rus Alexandr Pușkin, atunci când s-a aflat pe teritoriul Basarabiei. Deasupra muzeului, cu litere mari chirilice stă numele poetului.

SuNt sigură că în fiecare localitate sunt asemenea locuri sau asemenea povești. Totuși nu înțeleg de ce oamenii care trăiesc o viață în acea localitate nu cunosc aceste povești.

Drum bun! 🙂

ce-am văzut interesant în Edineț

A trecut și ziua a III-a la Redescoperă Moldova. Dimineață am încărcat tot ce aveam de încărcat: bateriile la aparatul foto, la camera video, laptop, telefoane la Grinăuți-Raia. Tot acolo am luat dejunul în casa domnului Boris Bercu, care a avut grijă să mâncăm bine, așa încât să uităm de foame până hăt diseară 🙂

Apoi am pornit spre Edineț. Un oraș drăguț, curat. Multe lucruri interesante am văzut la Muzeul Ținutului Edineț și cel de artă populară. Apoi parcul din centrul orașului, despre care îmi povestise anterior colegul meu Dinu Rusu, însă nu știam că e atât de frumușel 🙂

Muzeul Ținutului

Muzeul de artă populară

Parcul

rezervația La Castel de la Gordinești #redescoperamoldova

Suntem în a III-a zi de Redescopră Moldova. Azi am vizitat mai mult regiunea Râșcanilor, dar urmează să mergem și în raionul Glodeni. Vom înnopta la Pădurea Domnească, în saci de dormit 🙂

Suntem la Fetești, raionul Edineț, un sat extrem de pitoresc. Am oprit la primăria din sat să furăm niște energie pentru laptopuri 🙂

Între timp, câteva fotografii realizate la Rezervația Peisagistică La Castel din Gordinești. Râul Racovăț e minunat. Șerpuiește lin printre pietrele mari care stau acolo de veacuri. Defileul Răcovățului este un canion în miniatură.

Se numește La Castel pentru că pe timpuri în vârful dealului era un castel. Se mai zice că acolo sus mai era un monument care a fost distrus în timpul URSS. Nici măcar ruinele nu s-au păstrat. Poate de asta când întrebam localnicii unde e drumul spre Castel, nu știau ce să ne zică.

Și o parte dintre fotografiile făcute la castel, restul sunt la Iulian și Victor, care s-au pierdut prin Fetești 😉

Notă: Proiectul Redescoperă Moldova se desfăşoară sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat, cu suportul MoldcellKIA,Peugeot și Victoria Asigurări.

 

 

Oameni și locuri dragi din Arionești. Primarul cu voce de tenor :)

Ieri am avut o după amiază foarte interesantă la Arionești, raionul Dondușeni. Primarul a mers cu noi vreo 5 km prin pădure să ajugem la Izvorul Verde. Piatra de lângă izvor datează din 1248. Apa chiar e extraordinară.

Din păcate nu avem suficient timp să punem pe blog toate poveștile pe care le-am auzit în aceste două zile. Am văzut că mulți ne acuză pe Facebook. Dar avem scuzele noastre. Toată ziua suntem pe drum, iar după cum bine știți să scrii pe blog pe drumurile nostre e cam imposibil 🙂

Seara nu avem prize 🙂

Dar nu vor rămâne nevalorificate aceste povești pe care le-am cules 🙂 După cum am zis și în postul anterior, noi încercăm să descoperim și cât mai mulți oameni. Vă invităm să-l cunoașteți pe primarul de Arionești – Victor Bețivu, alături de un consilier interpretând imnul satului. Noi cel puțin am rămas impresionați 🙂

YouTube previzualizare imagini