About Oxana Greadcenco

http://observatoare.eu

Posts by Oxana Greadcenco:

Maidanul din Kiev în fotografii, exact după un an de la prima întâlnire

Exact un an urmă am ajuns pentru prima dată la Kiev, unde am petrecut două zile absolut minunate. Ieri, în drumul spre proiectul la care particip în Armenia, am petrecut toată ziua în Kiev.

Nu e deloc Kievul pe care l-am cunoscut anul trecut. L-am găsit la fel de frumos, dar atmosfera e alta.  Maidanul, după luptele din primăvară, acum s-a transformat într-un muzeu în aer liber și un loc în care sunt comemorați cei care au decedat. Și pe stradă lumea e alta. Multe fete care poartă bluze tradiționale, brățări, genți, haine, accesorii cu culorile Ucrainei. Și, da, limba rusă nu se prea aude deloc în Kiev.

Cum arată Maidanul acum:

panorama_hai_la_tara

Hai la țară! Cum a fost la Tarasova


Weekend-ul trecut l-am petrecut departe de Chișinău, în raionul Rezina. Am mers acolo cu proiectul Hai la țară, un proiect tare fain, finanțat de UE, care încearcă să ajute oamenii de la țară și îi încurajează să ofere Casa Mare turiștilor. Deja există zeci de posibilități de cazare în zeci de localități din Republica Moldova. Pentru o cameră dublă veți plăti maxim 20 dolari, ceea ce înseamnă un preț aproape simbolic în comparație cu prețurile la pensiunile și hotelurile de la noi.

Noi am ales să mergem la Tarasova, raionul Rezina. Și am ales bine! Un sat așezat într-un cadru natural foarte frumos, dar uitat de lume, cu vreo 400 de locuitori, cu multe probleme și foarte puțin optimism. În localitate la începutul lui iulie va avea loc evenimentul Green Run. Oamenii știu despre eveniment și spun că va prima dată când în sat ajung atâția oameni străini. Odată ajunși în sat, am întrebat o bătrână dacă cunoaște unde locuiește gazda noastră, la care ea cu multă ironie „Da și, o’nșeput să vină turiștii” 🙂

Și-apoi când mergeam prin sat, am auzit pe mai mulți „Iaca, turiștii” sau „Aieștea-s turiștii care o venit la Valea”. Discuțiile cu localnicii au fost de-a dreptul comice. Dacă în satele mai mari lucrurile încep să se schimbe încet spre bine, satele mici, ca Tarasova, parcă se sting. Dar sunt interesante în felul lor, cel puțin ca obiect de observație.

Am ales să stăm la doamna Valentina Ceban, care este un fel de suflet al satului. Ne-a spus că intenționa să-și vândă casa și afacerea din sat (barul), dar proiectul Hai la țară a făcut-o să mai zăbovească, că „poate, poate, or începe a veni turiștii și se va schimba satul”. Noi am fost primii turiști pe care i-a cazat, iar doamna Valentina a zis că-i vom aduce noroc 🙂

Casa doamnei Valentina e chiar pe marginea Nistrului, iar din grădina ei se vede satul Stroiești din stânga Nistrului – satul unde s-a născut Șevciuk și care noaptea pare un fel de Hollywood față de Tarasova. În Tarasova se aprinde lumina pe străzi doar de sărbători, în timp ce Stroieștiul este iluminat în fiecare seară.

Casa și grădina doamnei Valentina

Imediat ce am ajuns în Tarasova, am plecat cu bicicletele în satul Socola din raionul Șoldănești. Traseul este minunat. Satele sunt despărțite de rezervația peisagistică Poiana-Curătura. Pădurea este plină cu urzici, dar drumul este practicabil. Frumoase priveliști.

Și am ajuns în satul Socola, mai mărișor și foarte pitoresc.

Am vorbit cu niște copchilași în centrul satului, am făcut poze pentru Instagram la casele vechi și la stâncile din sat și, da, am cumpărat înghețată la alimentara din sat care mi s-a părut cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată, după oboseală acumulată pe drum.

Urma să ne dăm cu barca pe Nistrul și să mergem la pescuit, dar nu am avut timp, așa că am lăsat pentru data viitoare. Pescari în sat sunt destui, majoritatea oamenilor au undițe acasă pe care puteți să le închiriați, bărci la fel. Pescarii ne-au asigurat că pește este destul în Nistrul. Drept dovadă am primit și un ditamai pește cadou de la domnul Oleg din Solonceni, sat vecin cu Tarasova 🙂

Am revenit în Chișinău cu bateriile pline și foarte fericiți. Dacă aveți mai mult timp, puteți vizita și Țâpova și Saharna. Noi ne-am oprit în trecere la Saharna, dar am rămas dezămăgiți. Nu aș merge ca turist acolo, unde sunt atâția oameni (femei cu tocuri și rochii de bal pornite în excursie) și mult gunoi. Nu mai zic de bisericile kitschoase cu terpomane și restul.

Iar în drum spre casă am întâlnit un superb lan de levănțică 🙂

Recomand din suflet experiența 🙂

2014-04-10_1397131296

Escapade scurte și ieftine. Sfaturi practice și impresii din Italia

Nu fac parte din categoria persoanelor care merg în vacanțe all-inclusive. Mă enervează gândul că mergi într-o vacanță organizată de altcineva, depinzi de o agenție, dar mai ales că ai cazarea, mâncarea, distracția – în același loc.

Îmi place să-mi planific singură vacanțele, să decid singură unde dorm, unde și ce mănânc, cu cine merg, ce văd și ce fac. Așa a fost și cu ultima vacanță în nordul Italiei, care a fost minunată, dar și ieftină. Voi povesti în continuare cum a fost călătoria noastră și vă voi împărtăși câteva idei care te vor ajuta să călătorești mai ieftin.

Biletele de avion

Din Chișinău puteți zbura cu curse low cost doar spre două destinații – Veneția Treviso și Roma cu Wizz-air. Așteptăm și alte curse, dar până atunci puteți rezerva din timp bilete low cost din Bacău, București, Cluj sau Târgu-Jiu sau Arad. Dacă nu e prea greu pentru voi să mergeți în România, recomand ofertele City Break de la Vola. Cu 200 de euro puteți merge pe 4 zile într-un oraș european, iar prețul include, pe lângă biletele la avion dus-întors, și cazarea, micul dejun și asigurarea.

Noi am luat din Chișinău spre Treviso ( care e la vreo 25 km de Veneția) cu două luni înainte. Am dat 25euro într-o direcție și 39 la întoarcere.

De la Aeroportul Treviso spre gara din oraș puteți lua autobuzul 6. Mai apoi luați trenul spre gara Mestre Centrale sau Venezia Santa Lucia, în funcție de unde aveți cazarea. Biletul la autobuz costă 1, 25 euro, iar la tren 2, 25. Există și autobuze la aeroport care te duc direct în Mestre sau Veneția, dar biletul costă aproximativ 12 euro.

Cazarea

Am ales să stăm în Mestre, orașul de pe continent. În Veneția cazarea, de fapt ca și toate celelalte, sunt extrem de scumpe. Puteți găsi un hotel sau hostel pe booking cu prețuri decente sau, și mai ieftin, să găsiți o cameră potrivită pe airbnb. Noi am ales cea de-a doua variantă. Și n-am greșit deloc! Am găsit o gazdă de milioane, chiar lângă gară. Prețul pentru o cameră iese cam 40 euro, ceea ce înseamnă de cel puțin două ori mai ieftin decât la hoteluri. Dacă vă hotărâți să mergeți în Veneția, puteți să mă contactați în privat să vă recomand gazda la care am stat noi.

Mestre e un orășel cu puțini oameni. Rar întâlnești trecători, nu contează că e ziua sau noaptea. Dar are un aspect plăcut 🙂

Veneția

Veneția m-a fascinat! E unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut până acum. Dacă alegeți să stați în Mestre, puteți lua trenul care duce spre stația Venezia Santa Lucia. Călătoria durează vreo 22 de minute și costă 1, 25 euro.

O călătorie cu transportul în comun (vaporetto) din Veneția e 7 euro, deci cam scump. Dacă nu aveți prea mult timp și vreți să vizitați orașul doar pe Canale Grande, puteți lua un singur bilet. Partea bună e că există o hartă unde este explicat mură-n gură fiecare linie a transportului public și e ușor de descurcat. Chiar și eu, care sunt o căscată fără margine, m-am descurcat! Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, puteți să vă luați un card destinat turiștilor – costă 20 de euro pentru 24 de ore. Noi am luat un card și am schimbat de cel puțin 10 ori vaporettele. Cu acest card puteți să ajungeți și pe insulelele mai îndepărtate.

Și, da, Veneția trebuie luată la pas! Nu e atât de mare, așa că o zi îți ajunge s-o parcurgi pe jos, fără grabă, printre străduțele mici și curțile oamenilor.

O regulă importantă: În Veneția totul costă. O pizza va costa 6 euro dacă o mănânci în picioare și 9 euro dacă vei dori să stai la masă în pizzerie sau la terasă. Și așa e peste tot 😉

Celelalte insule

Dacă mergeți în Veneția, e păcat să ignorați celelalte insule din lagună. Noi nu am avut prea mult timp și am vizitat doar două – Murano și Burano. Marano nu se deosebește prea mult de Veneția, însă Burano m-a cucerit definitiv. Te plimbi pe ea și ai impresia că ai ajuns într-o țară din poveste, totul este foarte viu și colorat. Se află la vreo 8 km de Veneția, iar dacă iei un vaporetto (cum am făcut noi) ajungi în vroe 40 de minute.

Ne-am plimbat printre căsuțele colorate – cred că este o regulă – niciodată nu-ți vopsești casa în culoarea vecinului. Una dintre atracțiile turistice de pe insulă este Biserica San Martino cu clopotnița foarte vizibil înclinată:

După două zile în Veneția, am luat trenul spre Milano. Acolo urma să stăm la o verișoară pe care n-am văzut-o de vreo 10 ani. De fapt nu chiar în Milano, dar la vreo 20 minute de Como.

Dacă vreți bilete ieftine la trenurile din Italia – trebuie luate din timp! Le puteți lua cu cardul din timp de aici. Am cumpărat biletul Mestre-Milano cu aproape 2 luni înainte și a costat 9 euro. Dacă îl luam în ziua respectivă, costa 40 euro. Diferență consistentă.

Am ajuns la gara Milano Centrale, o frumusețe de clădire.

De aici am luat trenul spre Como, un orășel neașteptat de frumos. Lacul din centrul orașului e superb!

A doua zi ne-am întors în Milano. Am vizitat până acum vreo 6 orașe din Italia și toate sunt atât de diferite. În Milano ai impresia că oamenii au coborât de pe podium. Mai ales bărbații! Toți la costum, eleganți. Cred că eram singurii cu blugi, hanorac și rucsac 🙂

Orașul este frumos, cochet, dar…parcă e altă Italie acolo. Oamenii nu sunt așa dezordonați (cum îmi place mie 🙂 ), fără case vechi, varză la geam și uși colorate. Milano este destinația celor pasionați de modă, fotbal și artă. N-am avut timp pentru muzee, dar am petrecut o zi și o noapte plimbându-ne prin diverse cartiere și am avut impresia că orașul trăiește non-stop.

Și cam aici s-a încheiat călătoria noastră superbă. Înainte de călătorie, recomand să descărcați o aplicație cu hărți care funcționează în mod offline – aceasta pentru că niciun oraș din Vest nu e atât de generos cu internet gratuit cum este Chișinăul 🙂

1623557_10203167760492521_2144237396_n

De ce trebuie să-ți cumperi bicicletă în această primăvară. 5 motive


Merg pe bicicletă de când mă țin minte, dar am reușit să o transform dintr-un mod de deplasare – într-un mod de viață. Și nu există terapie pe lumea aceasta mai plăcută și eficientă!

Poate sună comic, dar bicicleta mi-a schimbat viața, la propriu. După patru ani petrecuți într-un oraș micuț din România, unde aveam o mulțime de prieteni, o relație pe care mi-o imaginam perfectă, un job care mi-aducea plăcere, mutarea în Chișinău n-a fost deloc lapte și miere. Nu am ajuns la depresie pentru că munceam mult. Muncă sisifică uneori. Fără multe ieșiri în oraș, fără mulți prieteni, cu plecări dese în orașul de care nu mă despărțisem sufletește, cu zile confuze, uneori chiar triste. Toate astea până în ziua în care mi-am cumpărat prima bicicletă. Roșie, deloc nouă, dar rezistentă. Cu ea am început să cunosc un altfel de Chișinău. Străduțe boeme ascuse prin centrul orașului pe care n-aveam cum să le cunosc cu altă ocazie, plimbări nocturne în afara orașului, după amiezi melancolice prin parcurile Chișinăului, apusuri frumoase surprinse undeva la Ciocana, lângă blocurile gri, de unde ai orașul la picioare. Toate astea pe două roți! Și nu există fericire mai mare decât oboseala plăcută după câteva zeci de km parcurși cu picioarele pe pedale și cu capul în nori.

Voi încerca să formulez câteva motive să începi să folosești bicicleta în această primăvară mai des. Dacă nu ai una, recomand să-ți cumperi una la mâna a doua, pentru început. Prețurile sunt diferite, dar accesibile. Dacă nu ai de gând să mergi sute de kilometri, poți cumpăra una de probă, de oraș, iar dacă-ți va intra în sânge biciclitul – poți investi mai mult într-o bicicletă mai bună, dar și alte accesorii la ea. Eu ambele le-am luat de pe 999.md, unde găsești biciclete de la 500 lei până la 10 mii. Pentru toți și pentru toate poftele 🙂

Trebuie să mergi pe bicicletă pentru că:

  • Îți oferă senzația de libertate și independență. Nu aștepți în stație microbuzul sau troleibuzul, nu suporți mirosurile din transportul public și nu lași bani la benzinării. Ești stăpân pe situație, iar picioarele tale te pot duce unde vrei tu.
  • Ai timp să-ți asculți gândurile. Ai telefonul undeva în rucsac, nu te interesează dacă te caută cineva, de la cine ai mesaje pe Facebook sau câte notificări ai pe Instagram. Timpul parcă nu se mai măsoară în ore. Asculți cum alunecă cauciucurile pe asfalt, privirea e către mașinile, oamenii, copacii de lângă, iar gândurile sunt departe.
  • Faci sport. De ce să dai câteva sute de lei pentru abonament dacă bicicleta este o sală de sport mobilă? Dacă sala poate deveni un chin pentru persoanele care sunt preocupate tot timpul de kilogramele în plus (printre care și eu), bicicleta e o plăcere. Depui efort nu pentru a arde calorii, dar pentru a înainta, pentru a petrece mai mult timp cu tine, pentru a descoperi noi locuri. Eu una am slăbit anul trecut datorită bicicletei cu aproximativ 5 kg. Fără mari eforturi 🙂
  • Poți ajunge la muncă mai repede. Știți probabil cum e strada Bănulescu Bodoni dimineața, când microbuzele și mașinile se înghesuie, șoferii au fețe acre și înjură la tot pasul, iar pasagerii stau bosumflați că întârzie la muncă. Cu câtă satisfacție urc eu strada, strecurându-mă printre mașini! Și poți parca unde vor mușchi tăi 🙂
  • Îți colorează weekend-urile. Cât de frumos e să te trezești sâmbătă dimineață, să gătești ceva bunișor, să așezi totul cu grijă în rucsac și să pornești la drum! Fie că planifici traseul din timp sau mergi unde te duc ochii și gândurile. Și pentru că străzile noastre sunt aproape ostile bicicliștilor, iar în weekend avem mai mult timp, plimbările în afara orașului sunt cele mai frumoase. Pentru început puteți alege locuri și localități din apropierea Chișinăului – lacul Dănceni, Cricova, Ghidighici, Condrița, iar cu cât experiența e mai mare, cu atât crește și cheful de distanțe mai mari 🙂

Pedalare frumoasă și vă așteptăm la următoarele ediții de Fete pe biciclete 🙂

 

Turism de weekend: Odesa

La sfârșitul lui ianuarie am mers într-o vizită-fulger în Odesa. Nu știu cum s-a întâmplat că n-am ajuns până acum acolo, chiar dacă m-am născut la o azvârlitură de băț de granița cu Ucraina.

Și-apoi aveam păreri contradictorii despre acest oraș. Cei care au fost acolo în scurte escapade povesteau despre Odesa în roz, cei care merg des la cumpărături sau muncă vorbeau despre un oraș murdat, cu taximetriști șmecheri care așteaptă să te scurgă de bani și despre un transport public oribil.

Și-am mers! Chiar de ziua mea. Am pornit dimineață, la 7: 20, cu trenul din Chișinău, un tren sovietic care se mișca ca un melc rănit. După vreo 2 ore jumătate eram în gara Bender, unde am staționat aproape o oră.

Dar nu ne-am plictisit pe drum, aveam impresia că sunt în Uniunea Sovietică. Scaunele de lemn (noi aveam și măsuță! ), controlorul amețit care dispărea periodic și revenea tot mai rumen și care ne-a sugerat de câteva ori să nu cumpărăm bilete la întoarcere, oamenii care urcau în Bender sau Tiraspol cu pașapoarte roșii, totul parcă era desprins dintr-un film sovietic.

Într-un final am ajuns la gara din Odesa. Contrar așteptărilor, era mai frig decât la Chișinău. Am rezervat pe booking.com din timp cazarea, iarna prețurile sunt relativ mici (am dat aproximativ 10 euro pentru o cameră dublă), condițiile au fost ok, însă poziționarea nu prea 😉 În schimb, am mers cu microbuzele. Doar așa am înțeles că transportul public din Chișinău e suportabil 🙂

Am vizitat, în primul rând, portul. Era un frig că nu puteam face poze. Aveam impresia că dacă continui să fac fotografii și să selectez filtre pentru Instagram, rămân fără degete 😀

  Am urcat celebrele Scări Potemkin. Au devenit celebre datorită filmului mut Bronenostes Potemkinturnat în 1925.

Și-am început să cunoaștem la pas centrul istoric al orașului. Mi-au plăcut la nebunie clădirile vechi, boeme

Eminescu la Odesa:

Chiar dacă se cunoaște că Odesa este un oraș profund pro-rus, iar pe stradă n-am auzit aproape deloc ucraineana, se simțea puțin din atmosfera Euromaidanului. Am prins și un marș

Apoi am mers la delfinariu. Programul îl găsiți aici.  A fost foarte frumos, atât spectacolul, cât locul unde este poziționat delfinariu. Pentru prima dată am văzut marea înghețată. Emoții contradictorii

Iar escapada a fost pe atât de friguroasă, pe atât de caldă 🙂

 În loc de concluzie, vă recomand să mergeți la Odesa. Așa, când te saturi de Chișinău și simți nevoia să vezi altceva, chiar dacă pentru două zile. Un oraș plin de contraste, dar drăguț. Cu multe mașini rusești pe stradă, cu clădiri aristocrate și cafenele cochete.

Până acum am vizitat în Ucraina: Cernăuțiul, Kievul, Camenets-Podolsky, Hotinul, Cetatea Albă și Odesa. Următorul oraș va fi cu siguranță Livov. Încă nu știu când, dar … 🙂

adevărul gol-goluț despre 2013-ul meu

A fost al naibii de bun acest 2013! Plin cu de toate. Și spun cu mâna pe inimă că intru în noul an foarte mulțumită și fericită. Și pentru că de vreo cinci ani fac totalizările anului ce s-a scurs pe blog, am zis  să continui obiceiul și anul acesta.

2013 a însemnat pentru mine, mai întâi de toate, detașarea de o relație lungă și frumoasă. Un proces care a durat mai mult de un an, dar care a avut o finalitate logică. Mă bucur că pot scrie acum pe blog despre aceasta absolut firesc și, cu siguranță, îmi voi aminti totdeauna de acești trei ani petrecuți împreună cu zâmbetul pe buze. Am rămas prieteni și suntem fericiți, fiecare cu fericirea lui. Și să nu-mi spuneți că doar doi oameni care nu s-au iubit rămân prieteni după ce se despart. Minciuni 🙂

2013 a fost anul în care a luat sfârșit și povestea mea de dragoste cu Suceava. Și aici sfârșitul a fost unul logic, dar am rămas prietene și voi reveni tot timpul cu drag acolo. Am absovit programul de master. Nu a fost deloc ușor, mai ales că am locuit la Chișinău, iar în sesiuni se întâmpla să merg patru săptămâni la rând la Suceava. Sunt obișnuită eu cu drumurile, dar m-a ajuns oboseala la oase 🙂 M-am ales cu o diplomă în Turism și Dezvoltare Regională și, sper eu, am întrerupt sau chiar rupt orice relație cu o instituție de învățământ. Gata, ajunge 🙂

2013 a fost un an extrem de activ din punct de vedere social și cultural. Am organizat evenimente, am mers la zeci de acțiuni, concerte, piese de teatru. Și acum, după exact 2 ani locuiți în Chișinău, zic cu toată sinceritatea că acest oraș e foarte locuibil, iar datorită oamenilor care mă înconjoară, e chiar foarte drăguț.

A început anul la Vatra Dornei

 

 

 

 

 

 

 

Un ianuarie friguros, dar frumos la Chișinău 🙂

Nu prea țin minte cum a fost februarie. Înseamnă că nu s-a întâmplat nimic important. Poate doar această cană de ceai, savurată pe îndelete la Pătrăuți, județul Suceava, într-o dimineață plină de liniște. Frumoase amintiri 🙂

În martie mi-am cumpărat bicicleta! Am petrecut împreună nouă luni de poveste. M-a dus și am dus-o prin o grămadă de locuri unde cu siguranță nu ajungeam dacă nu era acel 8 martie, când am hotărât să-mi fac cadou o bicicletă 😀

Am parcurs sute de kilometri împreună. La primăvară cred că o voi schimba, dar bicicleta mea trebuie să știe că am iubit-o, așa cum n-a iubit-o cu siguranță nimeni înaintea mea 🙂

Am fost prima din casă care și-a luat bicicletă, a urmat Sia. Apoi s-a născut ideea Fete pe biciclete. Au fost două ediții cochete, iar la primăvară revenim. Apropo, v-am mai zis, dar pot să repet: am niște colege de casă cum numai poți visa 🙂

Am fost și la Velohora, pentru prima dată

Și am făcut ocolul Chișinăului, chiar de ziua orașului, pe două roți. A fost cea mai lungă plimbare, am parcurs peste 60 de km. Dar sfârșitul a încununat opera 🙂

Luna aprilie i-o dedic Raisei. Atunci relația noastră a devenit mai apropiată, iar acum pot zice că toată sinceritatea că n-am mai văzut un om atât de colorat, care să insufle atâta seninătate și pozitivism. Bine, a devenit așa în timp. Când o cunoscusem, era o altă Raisă 🙂 Mulțumesc că mi-ai răbdat toate aberațiile 🙂

În luna mai am vizitat pentru prima dată cetatea Tighina, chiar dacă m-am născut la câteva sute de metri distanță de ea. Niciodată nu voi uita ploaia din cetate. Octavian, Raisa, Vadim, nici voi probabil 🙂

Iunie a însemnat frumoasa călătorie la Kiev 

Un eveniment care mi-a rămas în memorie din iunie a fost Ia Mania. A fost memorabil pentru multă lume din Chișinău, cu siguranță 🙂

În iulie a fost și ultima sesiune din viața mea, care va rămâne în memoria mea asociată cu escapada la Gura Homorului, chiar în ajun de ultimul examen 🙂

Apoi a urmat Vama Veche :X

Sfârșitul de vară a fost unul neașteptat de frumos. Escapada la Țâpova 🙂

Apoi a urmat Gustarul. Mulțumesc Roxana pentru vizita din august 🙂

Vara aceasta a fost una memorabilă și în familie. Pentru prima dată buneii și-au văzut nepoții, toți cinci, grămăjoară 🙂

August oricum a fost cel mai decisiv. Prietenii știu de ce 🙂

Septembrie a însemnat călătoria în Italia și revederea cu Clujul 🙂

Și Florența de care m-am îndrăgostit iremediabil

Octombrie a însemnat plimbarea la Iași, urmată de alte zile/seri minunate și o toamnă frumoasă cum n-am văzut niciodată. Fără pic de exagerare 🙂

În octombrie l-am întâlnit pentru prima dată pe Vlad Spânu, cel care în urmă cu doi ani și ceva mi-a încredințat Moldova.ORG în totalitate, fără măcar să mă cunoască live. Mă bucur că a avut încredere, mai ales că știu cât suflet și emoții a investit în acest site timp de 17 ani. Eu sper la rândul meu că nu i-am dezămăgit așteptările. De doi ani și ceva site-ul face parte și din viața mea. O parte importantă. După doi ani, văd altfel lucrurile. Aș fi procedat altfel. S-ar părea că nu e mare muncă la un site, dar…încercând să fac de toate, și să scriu, și să coordonez echipa, să administrez granturi, să scriu rapoarte, să mă ocup de publicitate…nu știu dacă mi-a ieșit tocmai cum ar fi trebuit. Dar, nu e loc de regrete, ce n-am reușit până acum, urmează să facem în 2014 🙂

Redacția noastră în componență aproape deplină:

În octombrie am reușit să pun în aplicare o ideea mai veche. Am organizat o excursie în județul Neamț și Suceava pentru un grup de 15 elevi și profesori de la Liceul din Fârlădeni. Au fost patru zile de-a dreptul emoționante și îmi doresc din suflet să repet experiența

Sfârșitul lui octombrie mi-a adus o experiență de-a dreptul extraordinară. Am contribuit la realizarea unei emisiuni de 25 de minute la Radio BBC despre Moldova. Pe lângă faptul că a fost o săptămână interesantă și epuizantă, am cunoscut un om cu totul deosebit – jurnalista Tessa Dunlop, cu care mă voi revedea cu siguranță 🙂

În noiembrie am fost cu capul în nori. Și încă n-am revenit. Și nici nu vreau 🙂

Iar la sfârșit de lună am pornit în cea mai frumoasă călătorie din anul acesta, prin Transilvania

Decembrie a început frumos, la Alba Iulia. Și emoționant. Și a păstrat ritmul 🙂

În 2013 am început să urmez cursurile la o școală de șoferi. Dacă nu pic încontinuu la examene, s-ar putea prin februarie să am permis de conducere și să fiu șoferiță cu acte în regulă. Dar nu promit 😀

Decembrie a însemnat și premiul pe care l-am primit la Gala 10 jurnaliști ai anului pentru reflectarea tematicii transnistrene. Nu e deloc meritul doar al meu. Bucuria mea mare e că a fost rostit numele Moldova.ORG, iar asta mă face să cred că n-au trecut degeaba acești 2 ani de când am adoptat site-ul 🙂

Cam ăsta a fost 2013. Mulțumesc oamenilor care mi l-au făcut mai frumos. Pentru că știu că mama va citi această postare, trebuie să-i transmit să nu se supere că nu am scris mai sus nimic despre ea și familia mea. Ei știu că-i iubesc. Ne vedem peste vreo cinci zile 🙂

Vă pup! Să aveți un 2014 fenomenal 🙂

Cum a fost 2012, 2011, 2010, 2009.

 

Transilvania în 5 zile

La începutul lunii am fost cu Dan într-o scurtă călătorie prin cele mai frumoase orașe (nu am ajuns la Cluj, dar mergem data viitoare :)) din Transilvania. Am zis să postez impresiile din călătorie și pozele și pe blog, altfel se păstrează aici 🙂 Plus câteva sugestii pentru cei care vor să prindă mai mulți iepuri: să reușească în câteva zile de concediu să se odihnească, să petreacă timpul frumos și să cunoască orașe și locuri interesante. Și asta cu bani puțini 🙂

Traseul l-am planificat împreună. Și l-am gândit perfect. N-a fost deloc obositor, iar în cinci zile am reușit să vedem multe. Chișinău-Iași-Roman-Piatra Neamț-Bicaz-Sovata-Târgul Mureș-Alba Iulia-Sibiu-Sighișoara-Râșnov-Brașov-Bacău-Vaslui-Chișinău. Aproximativ 1600 de km parcurși.

deportari.md

Primul popas l-am făcut în Piatra Neamț. După mine, e cel mai frumos oraș din Moldova. Ultima oară l-am vizitat în urmă cu cinci ani, deci revederea a fost una frumoasă. Ne-am plimbat, am mers cu telegondola, ne-am pupat sus, de unde orașul se vede ca în palmă 🙂

Untitled

Untitled

Am ales să dormim la Bicaz. Am făcut rezervare pe booking.com cu câteva zile înainte. Rezervarea e gratuită, iar în perioada aceasta preţurile sunt foarte ok. Am ales motelul Cristina, e situat chiar lângă barajul Bicaz. Am plătit 16 euro pentru camera dublă. Condiţiile au fost decente. Multă linişte şi peisaje minunate la doi paşi. Dacă mergeţi prin zonă, recomand motelul cu încredere 🙂

Untitled

Untitled

Iar a doua zi am pornit spre Alba Iulia. Era 1 decembrie şi era păcat să nu prindem oraşul în haine de sărbătoare. Drumul din Bicaz spre Alba Iulia a fost de poveste. Am oprit de câteva ori să admirăm peisajele. Prima zăpadă pe care o văzusem anul acesta

Untitled

Untitled

Untitled

Şi am ajuns în Alba Iulia. Emoţionantă atmosferă 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Din Alba Iulia am mers spre Sibiu. Sibiul seara e minunat. Am stat la pensiunea Ela, care e fix în centru.  Am dat vreo 22 de euro

Untitled

Untitled

Untitled

A treia zi ne-am plimbat de dimineaţă prin Sibiu, apoi am pornit spre Sighişoara, singurul oraş de pe traseul nostru unde nu mai fusesem. Şi a fost minunat. Totul! Străzile, clădirile vechi, aerul boem…totul! Abia aştept să revin acolo

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Din Sighişoara am mers în Braşov. Ne-am cazat la 15 km de oraş, la Râşnov, la RossenVille. N-o să vă vină să credeţi, dar pentru 2 nopţi am dat 26 de euro, iar condiţiile, amplasarea, totul a fost excelent. Asta în condiţiile în care o noapte la un hotel din Soroca e 50 de euro, nu mai zic de preţurile la pensiunile de la Orheiul Vechi.

Revederea cu Braşovul a fost foarte frumoasă. Am revăzut-o şi pe Dinuţa după câteva luni 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Am vizitat şi cetatea Râşnov, dacă tot am stat două nopţi la doi paşi de ea 🙂 Frumoasă vedere de-acolo, de sus

Untitled

Untitled

Ultima destinaţie a fost Branul

Untitled

Untitled

Untitled

Au fost cinci zile minunate. Am râs cât pentru tot anul şi ne-am luat porţia de plimbări pentru 2013 🙂

Mulţumiri speciale lui Dan pentru răbdare. Ştii tu 🙂

două filme „made in Moldova” în două zile. Impresii

Ultimul film realizat în Republica Moldova pe care l-am văzut a fost „Nuntă în Basarabia”.  Prin 2010, la Suceava. De-atunci nu s-au mai lansat filme răsunătoare. Au fost câteva scurt și mediu metraje, dar am scăpat lansarea, iar după aia nu le-am mai căutat – probabil pentru că nu au trezit atâtea „valuri” ca ultimele două: Culorile și La limita de jos a cerului. Cam toată munca cineaștilor moldoveni din ultimii ani noi am devorat-o în două zile. Să aibă chef, timp, inspirație și bani cineaștii noștri, că spectatori însetați sunt destui 🙂

să vă zic impresiile mele 😀

Culorile

Nu am fost la proiecția de lansare și nici în următoarele zile. Am cules impresiile prietenilor, apoi am luat bilete. Mi-a plăcut, cu siguranță, deși nu am mers cu așteptări. În primul rând mi-a plăcut structura filmului, firul logic, acțiunile etapizate. Îmi plac filmele care au structură mai greoaie și te poartă dintr-o parte în alta, obligându-te să ții firul acțiunii, dar nu în cazul subiectului din Culorile.

Filmul te pune inevitabil pe gânduri. Ana, o puștoaică venită în capitală la studii, pasionată de pictură, dar obligată de părinți să devină economist, se îndrăgostește până peste urechi de Andrei, băiat frumos, care câștigă bine (din film nu se înțelege din ce), gata să-i ofere lumea la picioare și care o încurajează să se apuce serios de pictat. Treptat, fata renunță la prieteni, facultate pentru a nu provoca situații de gelozie. Poveste tipică despre dragoste și posesivitate ajunsă la absurd. O poveste în care s-au regăsit mulți dintre cei care au văzut filmul, inclusiv eu, într-o etapă din trecut. Un film despre dragostea ceea care te face orb, care te determină să-ți cedezi libertatea doar pentru a-ți bucura iubitul, chiar dacă poate el nici nu ți-o cere. Nesănătoasă, dar care, văzută din colivia în care ajungi, ți se pare minunată. Până într-o zi…. 🙂 Personajul din film are noroc de o verișoară care-i deschide ochii și o ajută să găsească curaj pentru a pleca din viața lui Andrei. Pe furiș, fără explicații, ca un hoț. O fugă rușinoasă, dar sănătoasă. Un film fără un sfârșit cert, dar optimist.

Și când mă gândesc câte Ane există care nu au curaj să facă acest pas, din obișnuința sau din frică. Un om care îți cere să renunți la lucrurile care îți colorează viața, oferindu-ți cele mai frumoase culori și o pensulă pentru a desena, nu îți va câștiga iubirea. Vă recomand să-l vedeți. Nu mergeți singuri/singure. Luți-vă partenerii. Filmul va genera cu siguranță discuții în cuplu 🙂

La limita de jos a cerului

Despre film am citit în presa din România și nu doar, deci aveam așteptări. Un film profund și realist. Inițial am zis că imaginile sunt prea sumbre, că peisajul basarabean e un pic mai optimist, dar mi-am adus aminte de plimbările mele pe la Cantemir, Vulcănești, Taraclia și am terminat cu ezitările :))

Titlul vine de la pasiunea unuia dintre personaje (Sergiu Voloc), care își câștigă existența din vânzarea drogurilor, pentru un deltaplan și zboruri. Acesta investește cu multă pasiune în aparatul de zbor, dar nu reușește să se ridice cu el mai sus de limita de jos a cerului. Viorel (Igor Babiac), personajul principal, îl ajută pe Voloc la construcția deltaplanului, dar și la distribuirea pliculețelor cu droguri în cutiile poștale ale clienților. Pasiunea pentru Maria (Ela Ionescu, singura actriță din România din acest film. Am simțit din prima ca e din România, dar accentul nu a fost forțat. A sunat chiar foarte dulce și cochet) îl determină pe băiatul de 19 ani să lase afacerea cu drogurile și să se apuce de muncit într-o cantină a poliției. Merge la muncă și la insistențele mamei sale rămasă văduvă, ajutat de un prieten de familie care, întâmplător sau nu, îi face vizite secrete Mariei, femeie tânără și frumoasă cu soț ajuns în închisoare din cauza drogurilor.

Speranța că ar putea rămâne cu Maria îl face pe Viorel să-și toarne la poliție camarazii din afacerea cu droguri. Într-un final, reușește să-l recupereze pe Voloc pe care-l duce cu mașina până la Nistru, în Transnistria, unde cel din urmă intenționează să se ascundă o perioadă de poliția moldovenească. Nu vă zic finalul, mergeți și-l vedeți 🙂

Nu o e comedie, așa cum ne-a obișnuit Igor Cobileanski până acum, dar are momente de umor. Bărbații noștri cu fețe „a la Voloc”, scările blocurilor gri, străzile sinistre, orășelele mici de la noi unde timpul se scurge lent. Un fel de Republică Moldova aflată la limita de jos a cerului.

Recomand din suflet ambele filme. Sun total diferite. Unica asemănare e că Igor Babiac joacă în ambele. De aici și gluma: – de ce nu a vrut Ana să iasă cu colegul ei de facultate?, – pentru că era traficant de droguri :))

Vizionare plăcută și să nu vă mai aud că spuneți că nu se întâmplă nimic interesant în orașul acesta 🙂

 

 

poeziile copilăriei mele înregistrate de tata / partea I

Când eram mică, tata avea un obicei – o dată la câteva luni înregistra poeziile pe care le învăţam. El era (şi este!) pasionat de tehnică, aparate foto, audio şi eu eram numai bună de experimente. Pe atunci, prin 1994-1995, nu erau dictafoane şi nici nu aveam telefon cu care puteam să înregistrăm.

Tata avea un fel de microfon şi un magnetofon, nu mai ţin minte exact cum arătau, dar îmi aduc aminte foarte bine cum mă aşezam frumuşel, cu picioarele sub mine, şi hai cu recitatu‘!

Nu că m-aş lăuda, dar ştiam uimitor de multe poezii. Şi mai şi cântam :))

Multe înregistrări s-au pierdut, dar astăzi răscolind prin vechiul meu email, le-am găsit – sunt doar o mică parte, majoritatea poeziilor sunt din Abecedar şi au fost înregistrate când aveam patru ani şi ceva. Sunetul nu e foarte bun, dar am zis că dacă nu le pun pe blog şi nu le împărtăşesc cu voi, le voi pierde definitiv. Voi reveni peste ani la ele şi voi fi bucuroasă să mă audă şi copiii mei când vor avea 5 ani. Nu prea ştiam să pronunţ bine R-ul, m-a dus mama la logoped şi aproape că am scăpat de problemă. Aproape :))

Tata, mulţumesc pentru amintiri :*

Şi poeziile, cu versuri, dacă eventual nu înţelegeţi din pronunţia mea 😀

Începem cu un cântecel de Anatol Mârzenco, era preferatul meu și îl cântam în fiecare dimineață 🙂

Ograda e pustie iar/ Pustie-i casa părintească/ Bătrâna mama lăcrimând/ Ne-aşteaptă la fereastră/ Şi în grădină murmurând de glas itvorul/ Pe prispa casei părinteşti m-aşteaptă dorul/ Nu mai plânge dragă mamă, iată-ţi fiul rătăcit, / Numai plânge dragă mama, / Că ai plâns cât ai trăit/ Treacă-ţi scârba în bucurie/ Ţi-a venit feciorul drag/ Treacă-ţi scârba în bucurie/ C-am păşit al casei prag

YouTube previzualizare imagini

Până a merge la şcoală toată ziua cântam. Nimeni n-avea tupeu să-mi spună că nu am pic de voce. După ce-am mers la şcoală, la toate festivităţile pe care le organizam şi cântam împreună, mie mi se spunea să tac pentru că stric frumuseţe de cor :))  Am rămas cu sechele, nici acum nu prea îndrăznesc să cânt. Da, nu ştiu eu să cânt, dar în schimb sunt un consumator bun de muzică 🙂

Următorul cântec: Vine Anul Nou, copii,/ cu zăpadă în ogradă/ Şi cu multe jucării/ Joacă, joacă, joacă,/ Joacă Moş Martin în prag,/ Şi bunelul îi dă măsline/ Ciocolate şi colac 
YouTube previzualizare imagini

Şi colinda: Am venit să colindăm,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Dar gazdele nu-s acasă, Domn, domn să-nălţăm,/ Au plecat la vânătoare,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Să vâneze căprioare,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Căprioare n-a vânat,/ Domn, domn să-nălţăm,/ A vânat un iepuraş,/ Domn, dom să-nălţăm,/ Ce să fac din pielea lui,/ Domn, domn să-nălţăm,/ Mănusica Domnului,/ Domn, domn să-nălţăm.

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie din primul meu Abecedar, care mi-era tare dragă, deși nu înțelegeam deloc de ce ar trebui să mănânce un greier înghețată 🙂

Greierașul a mâncat,/ Un grăunte înghețat,/ Și tot strigă ziua toată,/ Am mâncat o înghețată 🙂

YouTube previzualizare imagini

O, și asta! Cred că toți copiii din Moldova o știu 🙂

M-am sculat la ora șapte,/ Și-am băut cafea cu lapte,/ Și i-am dat mamei o guriță,/ Și-am plecat la grădiniță,/ Grădinița cu copii,/ Are multe jucării,/ Am stricat o jucărică,/ Și m-am dus în grupa mica 🙂

YouTube previzualizare imagini

Mâța s-a suit pe scară/ Și-a chicat în plămădeală/ Of, of, cum s-o scot/ Ori de coadă, ori de bot :))

YouTube previzualizare imagini

Dacă tot se apropie luna decembrie: Moș Crăciun,/ Moș Crăciun,/ Vreau ceva să-ți spun,/ Tu ești moșul cel ma bun! 🙂

YouTube previzualizare imagini

Și clasicul Plugușor 🙂 Hăi, hăi!

YouTube previzualizare imagini

I-am zis de multe ori poezia asta bunicăi: Bunicuța cea frumoasă/ Este foarte jucăușă, Cu mama i-am împletit o pereche de mănuși/ Nu cumva la bătrânețe/ Să-ți înghețe mâinile 🙂

YouTube previzualizare imagini

Mama: Sus pe cer sunt multe stele/ Pe pământ sunt multe floricele/ Dar nici una dintre ele/ Nu-s ca ochii mamei mele

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie cu dedicație pentru Victoraș, cred că i-am spus de zeci de ori 🙂

Victor este pictor mare/ El a desenat un soare/Este oare soare verde?/ Nu-i bunele, nu-i bunele/ Însă nu mai am vopsele

YouTube previzualizare imagini

Și o poezie de sezon: Ninge iată, ninge iată/ Până în zare, hăt/ Hai copii din lumea toată/ Să ne batem cu omăt/Și mai hai cu toți grămadă/ Să înălțăm un moș vioi/ Moșul nostru de zăpadă/ Să se vadă până la voi

YouTube previzualizare imagini

Gata cu programul artistic pe ziua de azi :)) Mai am încă vreo 30 de poezii înregistrate, dar le postez în altă zi 🙂

Mulțumesc tata încă o dată pentru amintiri 🙂

Florenţa în imagini. Multe imagini :)

Blogul meu se transformă încet din unul de opinii în unul de călătorii. E de bine 😀

La începutul acestei luni am petrecut o săptămână minunată în Italia. Am participat la un proiect dedicat antreprenoriatului social. Pe lângă faptul că am cunoscut oameni şi lucruri noi, am descoperit un oraş de-a dreptul minunat – Florenţa. Parcă nici nu l-aş numi oraş, mai degrabă un muzeu mare în aer liber.

Să vorbească fotografiile! Pozele sunt de pe contul meu de instagram, dar aşa cum nu foarte mulţi prieteni au cont acolo, am zis să le pun şi pe blog. Poftiţi:

Untitled

Ponte Vecchio sau Podul Vechi. Este un pod medieval impresionant, are pe el tot felul de magazine şi tot timpul este în forfotă – indiferent de oră vei vedea acolo turişti, cântăreţi, pictori.

Untitled

Arhitectura 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Monumente 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Artă stradală şi biciclete. Multe-multe biciclete 🙂

Untitled

Untitled

Untitled
Untitled

Untitled

Untitled

Untitled

Şi oraşul de sus 🙂

Untitled

Untitled

Untitled

Untitled