De ce nimeni nu trebuie să te oblige să îți schimbi sau să-ți păstrezi numele după căsătorie

Îmi stă în cap acest titlu de articol încă din vară, când am fost martora unei discuții pe malul unui lac, în timp ce eram la pescuit. Alături un bărbat se plângea celor doi prieteni că viitoarea lui soție face mofturi și vrea să-și păstreze în acte după căsătorie numele ei și prin cratimă al soțului.

Bărbații îi dădeau tot felul de sfaturi: liniștește-o băi, o să râdă toți de tine, măritată o vrut, dar să schimbe familia – nu și îi tot explicau cum să-i bage minținle-n cap.

Mă făceam că nu-i aud, dar tare îmi venea să le zic celor trei băieți care păreau de vârsta mea că de fapt lor trebuie cineva să le bage mințile în cap.

În Republica Moldova femeile nu sunt obligate să-și schimbe numele după căsătorie, însă rare sunt cazurile când acestea își păstrează numele dacă vor cu adevărat asta.

În Olanda, unde locuim acum, legea aproape interzice femeilor să-și schimbe numele după căsătorie. Numele poate fi schimbat doar dacă e o situație excepțională, e o procedură încurcată și cazurile în care femeia sau bărbatul își schimbă numele după căsătorie sunt aproape unice.

Teoretic Republica Moldova este mai liberală la acest capitol. Teoretic :)

Cred că e absurd ca statul sau opinia publică/gura lumii să-ți interzică să îți păstrezi sau să îți schimbi numele.

Unora nu le place numele lor sau cum sună în combinație cu prenumele, iar căsătoria le oferă posibilitatea să renunțe legal la acesta, alții cred că e drăguț și frumos ca toți membrii unei familii să poarte același nume.

Niciodată nu mi-a plăcut sau displăcut numele meu, însă mi-a complicat mult existența pentru că se pronunță greu și e dificil de reținut, având origine ucraineană. În familia noastră doar eu port numele Greadcenco (mama s-a despărțit de tatăl biologic când aveam 3 luni, iar când aveam 3 ani s-a recăsătorit, iar mama, tata și sora au numele Olari) și tot timpul trebuia să explic de ce am alt nume și uneori devenea enervant. Iar de fiecare dată când cineva îmi schimonosea numele îmi ziceam în gând „dacă viitorul meu soț va avea un nume mai frumos și mai simplu ca al meu, îl voi schimba!”.

Atunci când ne-am căsătorit, în urmă cu câteva luni, am ales să păstrez numele meu, deși Ursu e mult mai cunoscut (în R.M./România), scurt și comod ca Greadcenco. Dacă alegeam să-mi schimb numele urma să schimb 2 buletine, 2 pașapoarte, carduri și un permis de conducere (nu e ușor să ai două cetățenii 😉 ), ceea ce mi se părea aproape imposibil, trebuia să pierd mult timp și peste 500 de euro pentru toate procedurile birocratice.

Norocul meu ( chiar fix așa pentru că în Moldova normalitatea e tratată ca noroc) e că iubitul meu m-a încurajat să-mi păstrez numele și niciun om rațional în situația asta nu ar gândi altfel, mai ales că actele pe care le aveam expiră hăt peste cel puțin 4 sau 5 ani.

Când vor expira actele probabil îmi voi schimba numele pentru că mi se pare frumos sentimentul apartenenței la același nume, așa cum locuitorii României sunt români, ai Chișinăului – chișinăuieni, cei de pe continentul nostru – europeni, iar membrii familiei mele – Urși 😀

Aceasta pentru că vreau eu și fără să fiu impusă de stat sau gura târgului. Deși, dacă va fi prea complicată procedura, știindu-mă leneșă, nu m-aș mira dacă aș abandona ideea 😉

Fiecare trebuie să decidă pentru sine, iar dacă viitorul soț sau soție condiționează căsătoria și te obligă să renunți la numele tău, deși tu nu vrei asta, mi se pare depășit.

Iubiți-vă!