satul Păulești – un sat obișnuit cu patru povești neobișnuite #redescoperamoldova

Nicoleta, fata care m-a condus la izvor

Am ajuns și la sfârșitul celei de-a patra zi din Redescoperă Moldova. Astăzi am vizitat raionul Glodeni și Călărași. Am postat în albumul de facebook mai multe fotografii pe parcursul zilei de azi. Aș fi vrut să povestesc în detalii toate impresiile de astăzi, dar iar suntem limitați de timp și de bateriile de la laptop, așa că voi încerca să scot toate aceste impresii din depozit și le înșir aici după ce ajungem în Chișinău.

Conacul

Astăzi m-a impresionat, în mod special, un sat aparent obișnuit. Păulești din raionul Călărași. Înainte de a porni la expediție, un prieten de-al meu, un bun cunoscător al istoriei locale mi-a recomandat să merg acolo. Am ajuns în sat, întrebăm de unul, de altul. Toți strâng din umeri. Până la urmă, pas cu pas, am dat de capăt 🙂

Stejarul lui Gagarin :)

Și paltanul :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În curtea școlii ne-am tot învârtit noi să găsim stejarul lui Gagarin, dar fără sprijinul paznicului tot nu l-am fi găsit 🙂  Un copac la fel ca ceilalți, însă ce-l face deosebit e că ghinda din care a răsărit arborele a fost în cosmos. Gagarin, atunci când zburase în cosmos a luat cu el și mai multe semințe de plante. Una dintre acele ghinde a ajuns la Chișinău, la Grădina Botanică. Profesorul din sat, fiind la Chișinău i-a convins pe cei de acolo să-i dea puietul. Și l-a adus la Păulești. Acum oamenii din Păulești sunt extrem de mândri că o una dintre acele semințe care au fost în cosmos a prins rădăcini la ei în sat.

Mergem mai departe. Ieșim din localitate. Căutam cel mai bătrân platan din Republica Moldova despre care am auzit că e la Păunești. Și l-am găsit 🙂 În mai multe surse se zice că platanul are peste 290 de ani. De aproape 3 secole acest copac face umbră localnicilor care pasc oile sau caprele alături.

Ceasul natural. Nu aveam cum să suprind integral, dar chiar arborii sunt poziționați sub forma unui cerc :)

Și povestea despre cei doi frați gemeni, neterminată :)

Alături de parc e un monument natural și mai inedit. Pe teritoriul conacului boieresc din Păulești se află un ceasornic natural format din 24 de pini. Aceștia sunt sădiți în cerc la distanțe egale. Oamenii zic că acest ceas indica boierilor vremea exactă. Moșul care păștea acolo caprele ne-a povestit că pe vremuri, în mijlocul acestui ceas, era o masă mare la care luau prânzul oamenii care lucrau la conac.

Din conac n-a mai rămas aproape nimic din acele timpuri. Pe una dintre ferestre era scrisă cu cretă un început de poveste. E unul dintre locurile preferate de copii din sat pentru joacă. Nicoleta, nepoata moșului care păștea caprele ne-a povestit că semenii ei se joacă în conac de-a războiul.

Notă: Proiectul Redescoperă Moldova se desfăşoară sub patronajul Prim-ministrului Vlad Filat, cu suportul MoldcellKIA,Peugeot și Victoria Asigurări.

Izvorul

Desenele de pe conac :)

Tot Nicoleta m-a dus la un izvor, unde oamenii zic că acolo ar fi fost de mai multe ori poetul rus Alexandr Pușkin, atunci când s-a aflat pe teritoriul Basarabiei. Deasupra muzeului, cu litere mari chirilice stă numele poetului.

SuNt sigură că în fiecare localitate sunt asemenea locuri sau asemenea povești. Totuși nu înțeleg de ce oamenii care trăiesc o viață în acea localitate nu cunosc aceste povești.

Drum bun! 🙂